vineri, 26 iulie 2024

Pro sau contra sexului oral?


Într-o relaţie de cuplu, partenerii sunt cei care decid de comun acord care sunt limitele şi ce este acceptat şi ce nu din punct de vedere sexual. Totuşi, o cercetare recent realizată a indicat că există situaţii în care femeile consideră că trebuie să le facă pe plac bărbaţilor din punct de vedere sexual, chiar dacă nu le face plăcere acest lucru.

O cercetare științifică desfăşurată în cadrul Departamentului de Psihologie de la Universitatea din Guelph, Canada, la care au participat 500 de tinere, a indicat că 60% din acestea acceptă să-i facă sex oral partenerului, chiar dacă relaţia este la început, dar procentul celor care au recunoscut că fac acest lucru din plăcere a fost mult mai mic.

Dintre acestea, numai 28% au spus că le place să facă sex oral, peste 50% au declarat că este „oarecum plăcut” să facă asta şi 17% au mărturisit că nu acceptă să facă sex oral.

Autoarea cercetării, psihologul Jessica Wood, a declarat pentru publicaţia The Independent că studiul confirmă că multe femei fac sex oral din obligaţie şi le oferă acest lucru partnerilor pentru că speră că astfel vor avea o relaţie de cuplu fericită.

Psihologul a enumerat câteva motive pentru care femeile ar putea să nu dorească să facă sex oral sau pentru care acceptă să facă acest lucru doar din obligaţie.

Un motiv ar fi că, în mod tradiţional, femeia este percepută ca fiind cea care oferă sex bărbatului, iar bărbatul ca cel care primeşte, după cum a subliniat specialistul. Acest rol le deranjează pe multe dintre femeile din ziua de azi, care ajung să se simtă presate să facă sex oral. De asemenea, multe femei se simt nesigure de perfomanţele lor şi au nevoie ca partenerii să le asigure că se descurcă bine.

Pe de altă parte, la începtul unei relaţii, femeile consideră că este mult prea devreme să-i ofere partenerului sex oral, pentru că îl văd ca pe un act foarte intim, rezervat bărbatului cu care decid să aibă o relaţie de lungă durată. Acest aspect a fost confirmat de un alt sudiu a arătat că atât bărbaţii, cât şi femeile sunt dispuşi să facă sex oral cu un partener stabil.

Un alt treilea motiv se referă la lipsa reciprocităţii în ceea ce priveşte sexul oral, atunci când ele acceptă să ofere, dar partenerii nu le întorc favoarea sexuală, ceea ce este rău psihicului. Studiul a mai indicat că numai 52% din bărbaţi au facut sex oral la ultima lor întâlnire, comparativ cu 60% din femei. Atunci când partenerii le oferă sex oral la rândul lor, femeile sunt mai dispuse să facă acelaşi lucru. Rezultatele cercetării au mai arătat că femeile ai căror parteneri le ofereau în mod constant sex oral găseau la rândul lor mai plăcut să facă sex oral, faţă de femeile ai căror parteneri nu acceptau să facă sex oral.

Dr. Iulian COZA 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu