vineri, 26 iulie 2024

Eroarea din oroare

Ni se prezintă pe canalele de știri că un profesor umblă-n fustă – rochie printr-o instituție de învățământ superior a statului român  unde este angajat, să ne educe copii.

Nu s-a stins bine, nici n-avea cum, vestea și suntem informați că un polițist vine-n fustă la serviciu.

Să-i lăsăm în pace, am zice cu toată rușinea și jena de pe noi!

Sunt bolnavi, sărmanii, dar ce facem cu conducerile celor două instituții, conduceri cu siguranță numite, căci epoca examenelor de promovare prin examen a murit? A ucis-o partidul glorios.

Nici partidele de la putere nu zic nimic. Le este teamă de cei care ne conduc la dezastru să nu-i urecheze.

Mă întreb și întreb, dacă la un examen pentru ocuparea unei funcții în învățământ sau în poliție s-ar fi prezentat doi dezaxați în fuste, rochii, cu genunchii și țâțele pe-afară, ar mai fi ocupat aceste funcții?

Degeaba întreb ce măsuri au luat sau vor lua cei din conducerea învățământului sau poliției, problema este că acești deplasați mintal au drepturi. Au drepturi acordate de cei pe care-i tot alegem.

Dar cu noi cum ar rămâne, nene guvernule?

Numai să vă plătim gras pe voi și pe specialii voștri ca să ne duceți în talpa iadului, numai de-asta am fi buni?

Of, ce amară este cafeaua-n dimineața asta!

Trăim ceva ce nu putem explica.

Alegem niște oameni fără coloană vertebrală, niște târâturi odioase care ne distrug.

Puțin ne-a mai rămas din ceea ce am avut bun.

Și ăștia nu se lasă.

Nu glumesc.

De-i ca ei, bărbați în fuste, vor apărea și lângă domniile lor să ne conducă.

Dacă detestam odată cele de pe centurile patriei, iată că devenim, cu ei și de dragul lor, al aleșilor, o centură sinistră, scârboasă.

Ce vină am avea noi?

 

Puiu RĂDUCAN

26072028-B. Olănești


Un comentariu: