Marşul pentru viaţă şi avortul

                                                              Ionuţ Buda

            Sâmbătă, 23 martie 2013, de la ora 12, a avut loc “Marşul Pentru Viaţa”, acţiune cu caracter ecumenic a BRU, ce are loc simultan în mai multe oraşe, cu scopul de a promova viaţa şi de a conştientiza asupra faptului că viaţa începe din momentul concepţiei. Motto-ul din acest an, este: “Ca martori înaintea voastră iau astăzi cerul şi pământul: viaţă şi moarte ţi-am pus eu astăzi înainte, şi binecuvântare şi blestem. Alege viaţa ca să trăieşti tu şi urmaşii tăi” (Deut. 30,19).

            Odată cunoscută viziunea creştină asupra avortului voi încerca să abordez pe scurt problema dreptului la viaţă şi dintr-o perspectivă juridică, filosofică şi pragmatică.

            Exista trei tipuri de argumente favorabile avortului: avorturile ar trebui permise pentru ca interzicerea lor are consecinte nedorite, femeile au dreptul moral de a alege avortul, fătul nu este o persoană şi prin urmare nu are drept substanţial la viaţă.

            În ce priveşte primul argument, metodele contraceptive au redus aceste probleme,  însă cei care sunt pentru avort ar răspunde că metodele de contracepţie nu sunt sută la sută eficace sau că multe femei nu au acces la mijloacele contraceptive, pentru că nu şi le pot permite sau pentru că nu sunt disponibile acolo unde trăiesc sau nu sunt disponibile pentru minori fără acceptul părinţilor, sau pentru că munca femeilor a devenit o necesitate economică etc.

            Totuşi cred că acestea argumente sunt doar „nişte paravane” după care societatea ascunde adevăratul motiv, şi anume evitarea creşterii generale a populaţiei, în cazul în care aceasta nu ar fi stopată, malnutriţia şi foametea vor deveni mai răspậndite. Eroziunea solului şi schimbările climaterice cauzate de distrugerea pădurilor şi de arderea combustibililor fosili ameninţă capacitatea solului de a contribui la producerea alimentelor (poate în mod drastic) începând cu generaţiile viitoare.

            Deşi dreptul la viaţă este un drept relativ, în sensul că o persoană poate să omoare pentru a se autoapăra, în stare de necesitate în condiţiile în care nu există o altă cale de a-şi apăra viaţa sau de a evita un rău major cauzat în mod nedrept, dar o persoană nu poate aă ucidă o altă persoană doar pentru binele altora.

            Aş mai adauga faptul că chiar daca fătul sau embrionul nu sunt considerate persoane, există o prezumţie absolută (care în drept nu acceptă proba contrară) ca va deveni o persoană, prin urmare acest drept i se poate valorifica de alte persoane, reprezentanţi (tatăl, parinţii mamei, statul, anumite fundaţii cu scop în acest sens).

            Dacă deplasăm obiectul asupra persoanei mamei, drepturile fundamentale morale ale persoanei includ dreptul la viaţă, libertate, autodeterminare, dreptul de a nu suferi vatămări corporale. Din acest punct de vedere s-ar părea că toate aceste drepturi primare le-ar fi încălcate femeilor, or „nu există nici un caz în care legea legea să le ceară indivizilor (care nu au fost condamnaţi pentru crime) să-şi sacrifice libertatea, autodeterminarea şi integritatea fizică pentru viaţa altuia”. Dar ne putem gândi că această „altă persoană” nu este o una străină şi concepută în afara voinţei noastre cu excepţia violurilor  unde nu avem consimţământ, este vorba despre o viitoare persoană formată din „noi”, care ar putea să ne aducă nouă bucurii (pe lângă faptul că îi oferim noi copilului bucuria vieţii).

            Mama nu este o casă iar copilul un obiect, care să poată fi aruncat, în plus dacă privim lucrurile din această perspectivă, avortul nu are un efect pozitiv, din punct de vedere medical asupra mamei, din contră există un risc foarte mare de intervenire a unor maladii fatale pentru mamă ulterior, având cauză avortul.

            R. M. Hare în „Avortul şi regula de aur” ridică o problemă aparent fără importanţă raportându-ne la prezent dar care pe termen lung reprezintă cheia rezolvării problemei avortului în mod pozitiv, ea se întreabă „ce trebuie să-i învăţăm pe copiii noştri despre avort?” pentru a identifica care ar trebui sa fie intuiţiile noastre vizavi de avort.

            În acest sens în cartea precizată mai sus sunt identificate două nivele ale gândirii morale: 1-aplicarea principiilor învăţate şi 2-constă în critica şi unde e necesar modificarea acestor principii în lumina aplicării lor la cazuri particulare (reale sau imaginare); scopul acestui al doilea tip de gândire este selectarea acestor principii generale folosite la primul nivel.

            În opinia comună se admite o diferenţă mult mare între contracepţie şi uciderea unui făt, această distincţie bazându-se pe distincţia dintre acte şi omisiuni. Prin urmare , câtă vreme se aplică regula de aur, nu poate exista nici o diferenţă relevantă moral între a ucide şi a nu reuşi să păstrezi în viaţă, în cazuri în care altminteri sunt identice: dacă însă în oameni este înrădăcinat după care e greşit uciderea adulţilor nevinovaţi, dar nu e întodeauna la fel de greşit să nu reuşeşti să-i menţii în viaţă, este probabil că în practică ei vor proceda mai corect decât dacă principiile lor n-ar face o asemenea distincţie. Căci cele mai multe cazuri de ucidere diferă de cele mai multe cazuri de nereuşită a menţinerii în viaţă din alte puncte de vedere esenţiale, astfel încât este mult mai probabil ca primele să fie greşite decât ultimele. Conceperea şi naşterea sunt linii demarcante mult mai uşor de sesizat de omul obişnuit şi de aceea un principiu de nivelul 1 care foloseşte aceste linii de demarcaţie pentru a trasa o graniţă morală poate conduce în practică la cele mai bune rezultate morale.

            Pe de altă parte, am putea ajunge la un „lanţ al slabiciunilor” sau „pantei alunecoase”, de genul „dacă aprobăm contracepţia, de ce nu şi avortul?”. Atunci însă când, la nivelul 2, discutăm ce principii de nivelul 1 ar trebui să avem, argumentul este foarte slab. Pentru că se poate întampla să putem formula alte principii la fel de simple care să nu genereze lanţuri ale slabiciunilor şi care să traseze noi distincţii.

            Cele mai multe sisteme juridice contemporane consideră naşterea ca fiind momentul în care o nouă persoană legală îşi începe existenţa. Astfel infaticidul este considerat o formă de ucidere, în timp ce avortul, chiar şi acolo unde este interzis, nu este în general considerat astfel.   Pentru determinarea statutului moral au fost propuse mai multe criterii: viaţa, senzitivitatea (capacitatea de a avea experienţe, inclusiv cea a durerii), materialul genetic uman şi personalitatea.

            Albert Schwetzer a susţinut o etică a respectului tuturor vietăţilor, considerând că toate vietăţile de la microbi la oameni, au „o dorinţă de a trăi”. Etica respectului pentru viaţă îşi găseşte susţinere în preocupările ecologice şi estetice, în ce priveşte avortul s-ar părea că argumentul cade deoarece dorinţa este în mod natural construită ca o senzitivitate care necesită o minimă capacitate de gândire, fiind deci improbabilă găsirea unei astfel de dorinţe în organisme simple care nu au un sistem nervos central.

            Însă acesta reprezintă principalul fundament pe care se bazează religia, Tertullian anticipează principalele puncte ale dezbaterii referitoare la avort din perioada contemporană „noi creştinii ne interzicem orice ucidere, nu ne permitem să ucidem viaţa pruncului conceput în pântecele mamei, înainte chiar ca viaţa să plămădească în el ca om. A împiedica naşterea este o omucidere anticipată, căci ce deosebire poate fi între a între a răpi viaţa unui suflet născut sau a-l omorâ la naştere? Om este şi cel născut, urmând să crească, şi cel care este un fruct doar în germene”. Astfel datorită faptului că din momentul concepţiei, fetusul primeşte un suflet, avortul este o încălcare şi mai gravă a codului moral, încadrarea sa dogmatică variind pe de o parte în categoria sinciderii şi a eutanasiei (abordarea catolic-liberală) sau în cea a omuciderii şi genocidului (în varianta conservatoare fundamentalistă).

            Discutând avortul din perspectiva legii, şi a binelui public, Oderberg propune trei variante. Celor care susţin că „eu personal dezaprob avortul dau nu vreau să-mi impun părerea şi celorlalţi” autorul le contrapune părerea „eu personal susţin că violul este rău, dar nu vreau să-mi impun părerea şi celorlalţi”; celor care susţin că avortul este rău dar nu vor ca statul să se implice le opune alternativa „discriminarea rasială este rea, dar statul nu trebuie să se implice; celor care susţin avortul trebuie permis, astfel femeile s-ar întoarce la metode nesigure şi periculoase, le opune alternativa crimele mafiote trebuie permise.