Calendarul şi condiţiile de înscriere la
clasa pregătitoare şi în clasa I au fost publicate în Monitorul Oficial din 26
martie 2013.
Ministrul Educaţiei
Naţionale, Remus Pricopie, a aprobat prin ordin metodologia de înscriere a
copiilor în învăţământul primar pentru anul şcolar 2013-2014, adică în clasa
pregătitoare şi în clasa I, se arată într-un comunicat al Ministerului
Educaţiei.
„Părinţii ai căror
copii împlinesc vârsta de 6 ani până în data de 31 august 2013 inclusiv au
obligaţia de a înscrie copiii în învăţământul primar în clasa pregătitoare“, se
arată în metodologia de înscriere la clasa pregătitoare, publicată marţi în
Monitorul Oficial. Excepţia de la regulă, valabilă doar anul acesta, sunt
copiii care împlinesc vârsta de 7 ani până pe 31 august 2013 şi care nu au
frecventat anul acesta cursurile clasei pregătitoare, copii care pot fi totuşi
înscrişi, la cerere, în clasa I. "Este vorba de circa 3.000-5.000 de
copiii care nu au intrat la clasa pregătitoare anul acesta fiindcă părinţii
i-au înscris la grupa mare de la grădiniţă. Aceşti copii vor împlini 7 ani până
la toamnă, vârsta la care ar trebui să fie în clasa I", a explicat pentru
adevărul.ro fostul ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu.
De asemenea, copiii
care împlinesc vârsta de 6 ani mai târziu, în perioada 1 septembrie - 31
ianuarie 2013, pot fi înscrişi la clasa pregătitoare, dacă dezvoltarea lor
psihosomatică este corespunzătoare. Dacă nu este, sau părinţii nu doresc să-i înscrie
la şcoală, atunci copiii trebuie înscrişi la grădiniţă, în grupa mare.
Înscriere automată la şcoala unde sunt arondaţi părinţii Conform metodologiei,
părintele va putea opta pentru înscrierea la şcoala de circumscripţie (în
această situaţie, copilul este automat înscris) sau pentru o unitate de
învăţământ, alta decât şcoala de circumscripţie. În această situaţie, copilul
este înscris în limita locurilor libere şi, dacă este cazul, pe baza
criteriilor generale şi specifice de departajare. Înscrierea se poate face prin
completarea unei cereri-tip atât la unitatea de învăţământ la care părintele
doreşte să fie admis copilul, cât şi online, formularul fiind disponibil din 2
aprilie pe site-ul Ministerului Educaţiei, accesând căsuţa de pe prima pagină,
intitulat Înscriere în învăţământul primar. În cazul completării online,
părintele va trebui să meargă la unitatea de învăţământ la care doreşte înscrierea
copilului, pentru validarea cererii.
De asemenea, între 30 martie şi 7 aprilie, părinţii pot vizita unităţile
de învăţământ unde se desfăşoară clasa pregătitoare de la anul, în cadrul
evenimentului „Ziua porţilor deschise“. Metodologia prevede că, pentru
informarea părinţilor şi a publicului interesat şi pentru a permite părinţilor
luarea unor decizii în cunoştinţă de cauză privitoare la opţiunea pentru o
unitate de învăţământ sau alta, fiecare unitate de învăţământ va pune la
dispoziţie şi informaţii referitoare la locul de desfăşurare a activităţii
corespunzătoare clasei pregătitoare (în spaţiul şcolilor sau a grădiniţelor),
la posibilitatea organizării programului "Şcoala după şcoală", la
organizarea şi dotarea spaţiului şcolar.
G.D.L.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu