POVESTEA GÂŞTELOR

Era în Oarţa de Sus o femeie tare  rea  Îi zicea Domnica. Era tot timpul în harţă cu  vecinii, cu tot satul. Mihaiu Moghii, cel de la care am aflat povestea, zice că se trăgea din Cuţa, din rău fel de oameni.

         Într-o zi i-a intrat în grădină un cârd de gâşte. Nişte gâşte faine, grase. Şi multe. Bietele de ele nu şi-au dat seama că au făcut greşeala vieţii lor, nimerind tocmai în grădina Domnichii.  Când le-a văzut, femeia şi-a dat seama că mai poate face o ispravă. A întrebat în dreapta şi-n stânga despre stăpânul  sâsâietoarelor, dar nimeni nu ştia cine este. Domnica le-a băgat în poiată şi le-a cipilit pe toate, iar pe una, cea mai grasă, a tăiat-o şi a pus-o la fiert.

         N-a fost destul ca să-şi potolească setea de răzbunare. Le-a legat clonţurile la toate, iar uneia dintre ele i-a legat de gât un bilet pe care a scris următoarele versuri :

Bună ziua gazda nost’

Douăzeci de gâşte-am fost.

Sora noastră zace-n oală,

Noi venim în pielea goală.

         După  ce au mers gâştele acasă, omul o citit scrisoarea şi a aflat că-i de la Domnica. A înţeles cine le-a cipilit şi de ce lipseşte una. Dar  în zilele următoare, când le-a dat de mâncare şi a observat că nu se ating de grăunţe şi-a zis :

         - Oare unde or fi fost gâştele astea de s-o săturat aşa de bine ?

         Nu observase că le sunt clonţurile legate. După un timp  una dintre ele a murit şi abia atunci a descoperit ce s-a întâmplat. Le-a dezlegat şi celelalte au scăpat cu viaţă. Pentru  o vreme, căci eu nu ştiu să mai trăiască vreuna.

                                         Oarţa de Sus, martie 2013-03-23

                                                prof. Traian Rus