Se pare că am intrat într-o
nouă perioadă de modificare a graniţelor europene şi maghiarii vor şi ei o
felie de plăcintă. O mai veche obsesie a lor, Transilvania.
Să începem cu
puţină plictiseală istorică. Triburile maghiare venite din stepele Asiei s-au
strecurat în centrul Europei unde s-au balansat o vreme între Imperiul Bizantin
şi Imperiul German. Până la urmă au avut câştig de cauză influenţa ducelui
Bavariei şi confesiunea catolică. Regatul Ungariei a devenit un avanpost al
Europei occidentale, la îmbinarea dintre Imperiul Bizantin şi diversele imperii
trecătoare ale stepei. Din păcate, regatul Ungariei nu şi-a îndeplinit rolul:
invazia tătarilor din 1241 a
spulberat acest avanpost. La fel, în secolele XV – XVI, regii Ungariei nu au
reuşit să oprească avansul Imperiului Otoman (îmbinarea dintre Imperiul
Bizantin şi popoarele stepei, coagulate de Islam). După bătălia de la Mohacs din 1526 până la
acordul cu Austria din 1867 Ungaria a încetat să existe ca stat.
OBSESIA CU TRANSILVANIA
Românii au fost
majoritari în Transilvania dintotdeauna. (Prin reducere la absurd putem accepta
teoria că românii au venit din Albania în Transilvania după maghiari – pentru
ziua de azi povestea asta nu are relevanţă decât în discuţiile de mobilizare.)
Istoriografia comunistă a promovat o imagine falsă asupra evului mediu
transilvănean, o împărţire convenabilă din punct de vedere ideologic: maghiarii
nobili, saşi orăşeni şi românii iobagi. Era mai simplu pentru argumentările privind
oprimarea românilor.
În realitate, în
Transilvania a existat o nobilime românească zdravănă, atestată în sute de
documente. Foarte mulţi dintre căpitanii lui Iancu de Hunedoara erau români.
Din păcate nu cunosc să existe un studiu care să urmărească evoluţia nobilimii
româneşti din Transilvania şi procesul de asimilare la care a fost supusă.
Mecanismul a fost simplu: mai multe decrete regale condiţionau statutul
nobiliar de aderenţa la confesiunea catolică; nobilii români au renunţat
treptat la ortodoxie, după care s-au topit în nobilimea maghiară. Însă marea
masă a ţăranilor români din Transilvania şi-a păstrat ortodoxia, până în
secolul al XVIII-lea când la presiunile Habsburgilor catolici a fost formată cu
forţa biserica greco-catolică.
Pentru unguri
Transilvania are o mare importanţă. Câtă vreme a existat regatul Ungariei,
Transilvania a fost un voievodat separat. După ce otomanii au transformat
Ungaria în paşalâc, Transilvania a devenit adăpostul nobilimii şi culturii
maghiare, în forma unui principat tributar Imperiului Otoman, la fel ca Moldova
şi Ţara Românească.
Tot din
Transilvania au pornit şi războaiele curuţilor din secolul al XVIII-lea, în
realitate mişcări care vizau desprinderea de Imperiul Habsburgic, care trata
Ungaria drept teritoriu cucerit de la otomani. Sar peste 1848 şi crearea
dualismului asutro-ungar la 1867 – după acest an guvernarea de la Budapesta a declanşat un
amplu proces de maghiarizare a naţiunilor cuprinse între graniţele a ceea ce
s-a numit Ungaria Mare. (Autonomiile medievale atât de invocate în ziua de azi
începuseră să dispară încă din secolul al XVII-lea, fiind lichidate total de
austrieci). Politicile de maghiarizare au enervat pe toată lumea, iar Imperiul
Austro-Ungar s-a făcut ţăndări după Primul Război Mondial.
Şi aşa a apărut
obsesia pentru Transilvania. Din 1918 încoace Budapesta are o singură politică
externă care vizează Transilvania. Dacă au impresia că sovieticii sunt
puternici şi dispuşi să le dea Transilvania – atunci maghiarii devin sovietici.
Dacă au impresia că naziştii sunt puternici – devin pro-nazişti şi cer
Transilvania. Doar că există o mare problemă: demografia. Românii sunt
majoritari în Transilvania şi este imposibilă alipirea ei la Ungaria în actualele
condiţii politice. Aşa că a apărut o nouă tactică.
AUTONOMIE CU ORICE PREŢ
Ce înseamnă
autonomie, autonom? Vine din limba greacă, s-ar traduce prin „capacitatea de a
da propriile legi”. În sens
administrativ actual înseamnă capacitatea extinsă de administrare la nivel
local, cu un amestec minim de la nivel central. Din punct de vedere legal, în
România există destulă autonomie pentru administraţiile locale, dar ca de
obicei legile nu prea se aplică.
În cazul
maghiarilor din România nu este de ajuns autonomia autorităţilor locale
existentă în acest moment. Limba
maghiară poate fi folosită liber, există şcoli, nu mai intru în detalii.
Consiliul Europei urmăreşte de multă vreme respectarea drepturilor
minorităţilor naţionale în România şi nu există probleme în acest domeniu. Sunt
absolut legitime solicitările care au ca scop păstrarea identităţii naţionale a
maghiarilor din România. Problemele sunt în alte părţi.
În tabloul mai
larg multe fire pleacă de la
Moscova. Rusia este nemulţumită de aranjamentele din
Europa. Stabilitatea graniţelor europene a fost asigurată prin acordul de la Helsinki din 1977 şi de o
serie de acorduri internaţionale politice şi militare încheiate după dispariţia
Pactului de la Varşovia
şi a Uniunii Sovietice – înţelegeri pe care Moscova de azi le consideră drept
încălcate. NATO s-a apropiat de graniţele Rusiei, în România a apărut scutul
anti-rachetă american. Ultima limită a fost Ucraina – de aici încolo Moscova
este dispusă să pornească la război. Iar Moscova a inventat un nou tip
de „autonomie”, care nu are ca scop rezolvarea unor probleme – ci câştigarea
sau păstrarea controlului politic/ militar asupra unei anumite regiuni (vezi
Transnistria, Abhazia, Osetia, Cecenia etc.)
Şi aici intră în
tablou Viktor Orban, primul ministru de la Budapesta , care de curând a ţinut un discurs în
România, anunţând că el nu mai are încredere în modelul democratic european şi
că i se pare mult mai interesant modelul rusesc sau cel chinez. Voalat, Viktor
Orban ne-a spus că nici el nu mai consideră valabile înţelegerile din anii ’90
care garantează drepturile minorităţilor naţionale. Vrea altceva, vrea mai
mult. Şi ne-a spus şi ce model urmează: Vladimir Putin de la Moscova. Nimic nou
în istorie: când au avut impresia că Uniunea Sovietică le va da Transilvania
ungurii au devenit sovietici, când li s-a părut că naziştii le sunt favorabili
– au devenit nazişti. Acum ungurii de la Budapesta au devenit putinişti şi viziunea lui
Viktor Orban pentru autonomia maghiarilor din România este inspirată de
Moscova.
Clasa politică
românească este extrem de slabă în acest moment. Susţinerea populaţiei este
minimă – uitaţi-vă la procentele de participare la vot. Economia este vraişte
şi există prea puţine pârghii eficiente la îndemâna politicienilor români – şi
cine şi-ar dori să existe aşa ceva? Clasa politică românească a permis
existenţa UDMR – o asociaţie neguvernamentală care funcţionează şi acţionează
ca un partid. Extrem de
abili, politicienii maghiari din România au transformat UDMR în „balamaua”
tuturor guvernelor, maghiarii sunt permanent la guvernare la Bucureşti. Norocul
nostru este că UDMR nu este întotdeauna de acord cu ideile de la Budapesta – până la urmă
este mai profitabil să joci pe degete guvernul întregii Românii decât să te
joci de-a autonomia în două judeţe.
GEORGE DAMIAN
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu