Adăpostul
Iarăşi facerea lumii fără de mine
dobitoacele şi-au primit deja
fiecare locul în staul
va trebui să dau anunţ în ziare
sunt îngerul căzut caut adăpost regesc
deodată străzile
pustii ca la ciumă
s-a decretat urgent că nu există îngeri
nici căzuţi nici
decăzuţi
deci fericire să
te plimbi prin mulţime
prin ordin
ignorat de toţi
am timp până
creşte iarba din asfalt
pot chiar muri şi
să-nvii
cu dispensă
cerească
nimeni nu vede
nimeni văzut-a
vreodată
cerşetorul din
colţ surâde fericit
tocmai a dezlegat
un rebus despre veşnicie
doar clipa
închisoare
parşivă fără uşi
din care nu pot
evada
decât pe dinafară
Leprosul vorbeşte
Toată copilăria
cu munţi dealuri şi câte-o cărare
cu spini
uneori un şarpe
sfios
mă-ntreabă ceva
despre grădina raiului
mai trec un deal
un munte
pe elitrele
fluturelui
încă un şarpe
spre completarea
decorului
vai de copilăria
ta
bâzâie avionul
bărzăunului
vai de copilăria
ta
morişca morii de
hârtie
totul se macină
toţi mă macină
să nu rămână de
pripas cineva
pune iaduri cu
clopoţei
la căpătâiul unui
copil din faşă.
Pe malul râului Adige
La apa asta nu
şezurăm şi plânserăm
era mai curată ca
lacrima
buon giorno il
mondo
curge de parc-ar
sta pe loc
deodată cu timpul
peştişori de aur
zbenguie privirea
plictisiţi că nu
le cere nimeni nimic
în ea se
oglindiră Cezari şi hoarde asiate
fluviul
castelelor duce Alpii în mare
aici nu-i cum
să-şi spele anatomia
vandalul vandal
cizma italiană
vrea picioare gioconde
ar mângâia duios
şi ridurile frumoasei Iza
nu ea-i de vină
că strunele n-au zongoră
îmi citeşte
încrâncenarea de pe frunte valul
ca şi cum fluviul
Adige ar fi de vină
că nu ştim să fim
acasă
şi când suntem
acasă
Şi-n rai există şerpi
Dealul meu cu
roade, pisălogii
al lor deal e mai
mare de povestit de ce
să scap de ei
pe cărări
dosnice-nspre casă
nimeni pe uliţă
în poartă nici atât
uşile vraişte
odăile cu praf
au plecat la
munte cu oile îmi zic
merele şi perele
strugurii pe jos
apoi senzaţia
atroce că de-acum
lumină-n casa
asta-n veci de veci
drumul înapoi la
marginea satului
un alai de nuntă
măcar cetera
uite-l pe domnu’
profesor
o fată stingheră
să nu-mi vadă
chipul pipăi covoare
pe toţi copacii
pe tot aerul
sub paşii mei
covoarele mamei
peste toate apele
poduri de covoare
pisălogii beţivii
lăudăroşii
mie-mi spui
ca să scap de ei
m-am trezit
Descântec de trecut strada
Doar în mijlocul
unei nebunii
poţi visa
liniştit
semaforul ca
formă a materiei
moralizatoare
o îndoială
trecătoare
tărâmul
posibilităţii
un tărâm
îngrozitor
într-o vreme a
amăgirilor
universale
să spui adevărul
ce panoramă a
decepţiilor
cad porţile
în locul lor
Turnuri Eiffel de mucava
ce-a mai rămas
don oameni
s-au mutat în
binocluri sparte
atenţie ochiul
semaforul
îl ţine pe roşu
pe un moş stingher
nimerit pe pământ
de pe undeva din
cer
Orchestra fără somn
Noaptea picotind
pe-o ceteră
şi zongora cu
capul pe arcuş
până nu vin din
urmă zorii
să-mi ducă visele
pe sus
ţine-mă de mână
clipă ne-nvăţată
la geamul
strunelor Fraţii Petreuş
colinda nu-i
gătată doamnă Noapte
cât Titiana-i
încă printre uşi
mai adă-mi
dealurile-acasă
pe guba lui
Mitruţ Fărcaş
că frig mi-e
Doamne de o hoare
cum munţii fără
un nuntaş
şi când a si şi-a
si şi-a si
Dumnezeu
mă-mburde-n rai
tot cu stele
logostele
dimineaţa tot dragele mele
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu