Titlul de astazi
e versiunea politicoasa a unei expresii mai putin politicoase folosita de unii
comentatori canadieni pentru a-si defini propria natie - o "natiune de
bastarzi" ("a nation of bastards"). Asta dupe ce, in 2005,
Parlamentul Canadei a legalizat casatoriile homosexuale. Expresia da de inteles
ca odata cu legalizarea casatoriilor homosexuale canadienii au devenit
"bastarzi", fii si fiice ilegitime ale statului canadian. Legalizarea
lor a insemnat exproprierea familiei si casatoriei de catre statul secular.
Pina mai ieri, familia si casatoria erau institutii naturale, sacre,
bisericesti, instituite de divinitate. Casatoria era produsul unei Autoritati
Divine, atit in traditia crestina, iudaica, cit si in celelalte. La inceputul
Mileniuli III Statul a desacralizat acest produs sacru al Divinitatii. In 2004,
Tribunalul Suprem Canadian a acordat statului autoritatea exclusiva de a
institui casatoria si familia ca institutii publice. Ca rezultat, in Canada si
in tarile care au transformat casatoria intr-o institutie nesacra si profana,
oamenii nu mai apartin familiei ci statului. Au devenit copiii lui ilegitimi,
adica "bastarzi". Despre acest proces de transformare scriem astazi,
din perspectiva experientei canadiene, focalinzindu-ne in special pe
perspectiva, deosebit de captivanta, a lui Douglas Farrow. Profesor de Gandire
Crestina la
Universitatea McGill din Montreal, Farrow a publicat, in
2007, Nation of Bastards - Essays on the End of Marriage ("Natiune de
bastarzi - eseuri privind sfarsitul casatoriei").
Inainte de a face o scurta recenzie a cartii
si de a-i explica relevanta, explicam si una din motivatiile pentru care
comentam subiectul familiei si casatoriei ca institutii ilegitime ale statului
secular. La redactie primim, destul de des, note din partea unor studenti care
scriu disertatii or teze de masterat si doctorat si ne cer materiale privind
subiectele tratate in editiile noastre de joi. Unele din solicitarile mai
frecvente priveste redefinirea casatoriei si originile ideologice si sociale
ale miscarii de redefinire a casatoriei. Recomandam materialul de astazi ca pe
unul de inceput, de care studentii se pot folosi pentru a explora geneza
nationalizarii casatoriei de catre statul secular si transformarea cetatenilor
in fiii si fiicele lui ilegimite.
Despre
Douglas Farrow
Pina in 2015 putina lume in afara Canadei stia
de Douglas Farrow. Catolic practicant si crestin devotat, Farrow a fost
intrigat de repeziciunea cu care mentalitatea canadiana s-a schimbat, inca
inainte de 2002 cind un tribunal de recurs din Ontario a decretat un drept la
casatorii homosexuale, spre acceptarea homosexualitatii si redefinirea oficiala
a casatoriei de catre Parlamentul Canadian in 2004. A descopit ca, de
fapt, Tribunalul Suprem Canadian a pregatit terenul pentru desacralizarea
casatoriei crestine si transferul ei din miinile cetatenilor si al Bisericii in
miinile statului. Pe Farrow l-au descoperit americanii in vara lui 2015 dupa ce
Tribunalul Suprem SUA a legalizat casatoriile homosexuale. Odata descoperit in
America, ideile si argumentele lui Farrow au devenit inflente in miscarea de
opozitie impotriva homosexualitatii si a casatoriilor homosexuale.
La nivel ideologic, Farrow blameaza
redefinirea casatoriei pe Jean Jaques Rousseau. El vede samburii redefinirii
casatoriei post-moderne in scrierile lui Rousseau, in special in Contractul
Social. De fapt, Farrow isi dedica cartea "fiilor lui
Rousseau" ("To the children of Rousseau"). Cartea nu e lunga. Are doar 116 de pagini si a
fost publicata sub forma unui paper back, adica carticica. Am putea chiar spune
ca Nation of Bastards e, de fapt, un eseu mai lung in care Farrow isi exprima
nemultumirile. Cartea aminteste de pamfletele publicate ilegal in Europa
Secolelor XVII si XVIII cind intelectuali neconformisti isi publicau ideile pe
ascuns, in pamflete subversive distribuite pe ascuns prietenilor lor.
Argumentele
lui Farrow
Nation of Bastards e o colectie de observatii,
idei si argumente care converg impreuna spre un punct final - explicatia
nationalizarii casatoriei de catre statul secular. De la incept, Farrow
lamenteaza transformarea Canadei dintr-o societate mai mult sau mai putin
heterogena in gandire in una in care individualismul si autonomia individuala
triumfa si distrug fortele care de-a lungul secolelor au daruit societatii
legitimitate politica, legala, biologica si morala. Subiectivismul autonomiei
personale a devenit obsesia statului secular. Ca atare, statul isi extinde
controlul asupra institutiilor sociale, a vietii de familie si a relatiilor
traditionale intre parinti si copii. Face asta in paralel cu excluderea
Bisericii si a religiei din spatiul public in numele egalitatii intre oameni.
Gandirea traditionala, teologia crestina, si invataturile Bisericii sunt percepute
ca obstacole majore pentru politica statului secular de a impune un egalitarism
radical, o uniformitate radicala de gandire, conditie si privilegii pentru
cetateni. Religia transmisa noua prin revelatie e inlocuita de stat cu doctrine
noi, seculare, pozitivite.
Pentru Farrow, exemplul cel mai scocant al
deplasarii religiei transmise prin revelatie de catre stat a fost modificarea
casatoriei dintr-o institutie intre "un barbat si o femeie" intr-o
institutie intre "doua persoane". Facind asa, statul secular a
decuplat casatoria data omului prin revelatie de scopul ei biologic si
reproductiv, astfel incit "cei doi" nu mai alcatuiesc "un singur
trup", ci doua trupuri separate incapabile de a deveni un singur trup. In
alte cuvinte, cei doi nu se mai contopesc pentru a forma un singur trup, ci
ramin separati. Farrow numeste asta o religie civila a statului. O religie care
afecteaza copiii, pentru ca-i decupleaza de parintii lor odata ce viziunea
procreativa a casatoriei e eliminata. Moralitatea publica a fost inlocuita cu
autonomia personala, a fost privatizata si declarata nerelevanta pentru spatiul
public. In final, Farrow foloseste divortul sa-i ilustreze punctul. Asa dupa
cum, la divort, sotia si sotul isi disputa custodia copiilor, in virtutea
separarii Bisericii de Stat statul secular si Biserica isi disputa custodia
asupra familiei si casatoriei, in special a casatoriei naturale, pe de o parte,
iar pe de alta parte, custodia copiilor care provin din casatoria naturala.
Cine deci sa aibe custodia exclusiva a copiilor, statul ori parintii?
Conform lui Farrow, casatoria este o
institutie benefica pentru ca impune limite, moralitate in viata publica si
disciplina in cetateni. Este o institutie in care civilizatia a investit de mii
de ani, fiind cea mai importanta dintre toate tocmai pentru ca impune reguli de
conduita morala in spatiul public. Daca in viata de familiei se produc excese
in relatiile dintre soti, si intre parinti si copii, odata iesiti in public,
membrii familiei interactioneaza cu membrii altor farmilii. Impreuna, ei si
familiile lor alcatuiesc spatiul public. Relationarea in spatiul pubic e
civilizata, morala, decenta si limitata de bunul simt. Familia naturala asigura
pacea si decenta in spatiul public. Cind statul secular abroga familia naturala,
regulile de interactionare se schimba, moralitatea publica bate in retragere,
si haosul valoric predomina.
Radacini
ideologice
Farrow identifica radacinile desfiintarii
familiei canadiene in anii 70 cind Pierre Trudeau era premierul Canadei. In
1969 Trudeau a dezincriminalizat sodomia si alte forme de convietuire sexuala
destructive. A facut-o sub infleunta britanicilor care in anii 50 au
dezincriminalizat sodomia. In Marea Britanie, dezincriminalizarea sodomiei a
fost facuta ca urmare a Raportului Wolfenden din 1957. Raportul Wolfenden
impunea, ca in privinta valorilor si a comportamentelor sociale, statul secular
trebuie sa se separe de Biserica. Biserica trebuie sa cedeze. Biserica nu are
nimic de spus privind valorile in spatiul public, iar Statul are obligatia sa
ignore prescriptiile valorice bisericesti. Separarea moralitatii seculare de
moralitatea bisericeasca a dominat gandirea politica britanica pina azi.
Sexualitatea a fost redusa la un apect privat al vietii omului in care nici
Biserica nici Statul nu se pot amesteca. Radacinile autonomiei individuale
privind sexualitatea au inceput astfel sa se infiripe. Ideile acestea au dat
nastere unei dezbateri si mai serioase - care este rolul statului in promovarea
si mentinerea unui ordin public moral?
Dupa Trudeau a urmat Carta Canadiana a
Drepturilor Omului, adoptata in Canada in 1982. Ea a facut egalitatea un obiectiv suprem al politicii canadiene si al
drepturilor omului. Printre altele, a interzis si discriminarea impotriva
homosexualilor. Carta, insa, a propulsat inainte si secularizarea Canadei. Daca
Declaratia Canadiana a Drepturilor Omului din 1968 recunostea suprematia lui
Dumnezeu in viata canadienilor, versiunea din 1982, adica Carta Drepturilor, a
eliminat orice referinta la
Dumnezeu.
In 1866 Tribunalul Suprem al Canadei a definit
casatoria in cazul Hyde v. Hyde and Woodmansee ca "uniunea voluntara
pentru viata si in exclusivitate a unui barbat si a unei femei" ("the
voluntary union for life of one man and one woman to the exclusion of all
others") Definitia a fost preluata de la juristul roman al Secolului III
Modestinus dupa care: "casatoria este uniunea unui barbat si a unei femei,
un consort pentru intreaga lor viata si care implica drepturi umane si
divine". ("Marriage is the union of a man and woman, a
consortium for the whole of life involving the communication of divine and
human rights") Deci, atentioneaza Farrow, este imposibil de a argumenta ca
institutia casatoriei naturale e exclusiv de origine crestina. Dimpotriva, asa cum dovedeste Modestinus si alti
juristi romani, ea e un dat natural, un
produs al naturii firesti al lucrurilor si a compatibilitatii desavarsite intre
barbat si femeie.
Deciziile judecatoresti si legislatiile
post-2000 au redefinit casatoria eliminind casatoria naturala. Statul a
transformat casatoria eliminind aspectul ei biologic si procreativ, dar in
acelasi timp si permanenta ei. Casatoria nu mai e o institutie "pe
viata" ci una de convenienta. Casatoria a folst desacralizata. "Pe
viata" era un aspect al casatoriei care asigura cresterea copiilor intr-un
camin stabil, cit si obligatia sotilor de a se ingriji unul pe altul, la bine
si la rau, pina la moarte. Noua definitie a eliminat si aspectul monogam si
loialitatea in casatorie, cit si exclusivitatea ei.
In decembrie 2004 cind Tribunalul Suprem al
Canadei a emis decizia privind casatoriile homosexuale, a explicat decizia ca
un conflict intre "Canada Veche" si "Canada Noua". Un
conflict intre perspectiva religioasa si cea seculara a casatoriei. A respins
procrearea ca aspect esential pentru casatorie, cit si compatibilitatea
biologica intre barbat si femeie ca fundament al casatoriei. A respins
argumentul ca, spre deosebire de relatiile homosexuale, casatoria naturala e
necesara si trebuie sa fie protejata pentru ca este cadrul cel mai propice
pentru cresterea copiilor de catre parintii lor biloigici. In final, a respins
argumentul ca fiecare copil are dreptul la o mama si un tata.
Natiune de
Bastarzi
Se zvoneste ca Mark Twain a inventat fraza
"natiune de bastarzi" facind referinta la francezi, un zvon pe care
el l-a dezmintit. Fie ca el, fie ca altii, fraza a fost incorporata in
vocabularul jurnalistic. In 1997 un comentariu in Sydney Daily Telegraph numea
Australia "a nation of bastards", adica "o natiune de
bastarzi", pentru ca 30% din copiii ei erau "bastarzi", adica
nascuti femeilor necasatorite. In 2007
Farrow aplica eticheta Canadei post-casatorie. Meritul lui insa este ca a sapat
si mai adinc in istorie sa afle cine a inventat apelativul "natiune de bastarzi".
A fost JJ Rousseau.
Rousseau este vazut de multi comentatori
contemporani ca ideologul care a dat nastere ideilor inceputului de Mileniu III
pentru abolirea familiei si casatoriei traditionale. Pare sa fi fost primul
ganditor european care a sugerat confiscarea institutiei casatoriei si a
familiei naturale de catre Stat, si izolarea ei de influenta religiei si a
crestinismului. In Capitolul IV, paragraful 8 al Contractului Social, JJ
Rousseau scrie: "Casatoria este un contract civil, dar are consecinte
civile. Fara consecintele ei, societatea nu poate exista. Daca societatea aroga
clericilor autoritatea de a incheia casatorii, oare asta nu ar insemna ca ei o
vor face din perspectiva religioasa, dar intoleranta? In felul acesta ei vor
lua de la Print
(autoritatea civila) autoritatea de a-si crea cetatenii pe care el si-i
doreste. Asta oare nu ar insemna ca daca Biserica decide in mod exclusiv
validitatea casatoriei si a consecintelor ei Statul ar fi compus doar din
bastarzi?"
Comentariul lui Rousseau identifica dichotomia
intre viziunea crestina, traditionala ori religioasa a casatoriei si cea
seculara. In viziunea lui Rousseau si a secularistilor casatoria devine, ori a
devenit deja, un contract civil cu consecinte civile. Pentru Rousseau obiectivul
a fost emenciparea casatoriei si familiei de subt tutela Bisericii si
transformarea lor in institutii eminamente civile controlate de stat, definite
de stat, si supuse obiectivelor statului.
Pentru secularistii zilelor noastre casatoria
a devenit exact asta - o institutie publica care, asa fiind perceputa, poate fi
reglementata de catre stat la fel ca si oricare alta institutie publica.
Casatoria a devenit un contract civil asa cum zicea Rousseau. O relatie civila
facuta cadou omului de catre stat. Nu mai e o asociere naturala si fireasca
intre barbat si femeie ci o relatie definita de stat ale carei continut are in
vedere nu interesele familiei ci ale statului. Competitia intre Biserica si
Stat pentru familie si casatorie impune redefinirea acestor institutii dupa
chipul si asemanarea ideologiei Statului secular. Din perspectiva Statului,
miza e prea mare ca aceste institutii sa ramina sub autoritatea Bisericii.
Justificarea principala a statului pentru confiscarea casatoriei si a familiei
este ca, in viziunea lui Rousseau, ele au consecinte civile. Din perspeciva
seculara, Statul poate defini si redefini, inventa si reinventa familia si
casatoria dupa plac. Odata ce statul confisca familia si casatoria, ne confisca
si pe noi si pe copiii nostri. Asa devenim cu totii, conchide Farrow, in
formula celebra a lui Rousseau, copii ilegitimi ai societatii civile, adica
bastarzi.
Preluind viziunea si gandirea lui Rousseau,
Tribunalul Suprem al Canadei a fost primul tribunal suprem din lume care a
disociat religia, traditia si credinta crestina de casatorie si a transformat
casatoria intr-o institutie strict seculara asupra careia statul are control
exclusiv. In cazul casatoriilor intre persoane de acelasi sex, Tribunalul
Suprem al Canadei a spus: "defintiile trecute ale casatoriei presupuneau o
societate ale carei valori seculare erau identice cu cele religioase. Asta insa
nu mai este cazul in Canada. Canada este o societate pluralista,
multiculturala. Casatoria, din perspectiva statului, este o institutie civila."
E evident ca in acest fragment rezoneaza gandirea lui Rousseau. Asa, cetatenii
devin copiii ilegitimi ai Statului - adica bastarzi.
AFR Recomanda: In
iulie anul acesta Farrow a publicat un
nou articol despre "bastarzii canadieni". Poate fi citit aici: http://www.firstthings.com/web-exclusives/2015/07/happy-canada-day
ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA
Str. Zmeica nr.
12, sector 4, Bucuresti
Tel. 0741.103.025 Fax 0318.153.082
www.alianta-familiilor.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu