de Gheorghe Pârja
Nu cred că voi putea surprinde aşa cum se cuvine rostul
Liceului Pedagogic din Sighetu Marmaţiei în devenirea mea intelectuală (de la
pruncul de ţăran la învăţător) dar şi rolul acestei instituţii de învăţămînt în
ridicarea Maramureşului. În special în mediul rural. Ani şi ani la rînd, de pe
băncile acestui liceu plecau spre şcolile din Maramureş (dar nu numai) dascăli
bine pregătiţi care aveau harul de a fi la catedră. De a-i deprinde pe cei mici
cu taina din abecedar. Cu minunea socotelilor aritmetice, chiar cu rigoarea de
a intra în viaţă. Fără nostalgie (care slăbeşte sufletul), dar mai ales cu
folosul amintirii, nu uit că eram pregătiţi pentru a preda la clasă cu noţiuni
de logică. În ultimii doi ani programa avea un serios spaţiu pentru metodică.
Predam la clasă asistaţi de învăţătorul titular şi profesorul de specialitate.
Dar şi de colegi. Cine dintre noi a uitat de exigentele analize ale lecţiei
predate de elev! Ba s-a întîmplat ca în ultimul an, timp de o lună, să fim
învăţători, învăţătoare prin satele Maramureşului. Splendidă experienţă înainte
de a intra în pîinea catedrei. După mica schiţă făcută vă puteţi da seama că
intram la clasă bine pregătiţi. Fără emoţia dezertării. Despre astea ne-am adus
aminte, joi, 30 iunie, o parte dintre colegii promoţiei 1970, reuniţi la Sighetu Marmaţiei
sub semnul Preparandiei. Unde sufletul iniţiator a fost eminentul cărturar Ion
Buşiţia. Liceul a purtat o vreme numele lui. Acum a devenit nume de rege. Deci
ne-am întîlnit în 30 iunie, de Ziua Învăţătorului, care se sărbătoreşte în
această zi şi nu în alte zile care să convină agendei „autorităţilor publice
sau sindicale mai mult sau mai puţin efemere”.
Asociaţia Generală a Învăţătorilor aminteşte că la 30 iunie 1927 a fost înfiinţată
asociaţia. Acum am devenit brusc conectaţi la zile internaţionale ale
educaţiei. Aşa că promoţia mea a rămas ce a fost: conectată la adevărul
naţional al sărbătorii. După slujba de pomenire de la biserică ne-am retras
într-o sală de clasă a Liceului. Ne-am privit în ochi şi în amintiri. Ne-am
adus aminte de bravii noştri dascăli care mulţi nu mai sînt. La rîndul meu am
cîntărit devoţiunea colegilor mei pentru catedră. Pentru profesie. Fiecare
dintre cei care stăteam în băncile clasei (a V-a C) poartă în biografie peste
patru decenii de trudă la catedră. Pătru Albu, aproape o jumătate de veac de
luminare a pruncilor din Glod. Învăţător şi director de şcoală. Angela şi Aurel
Pop în Băiţa de Sub Codru. Vocea lui Aurel este şi acum o tresărire a
sufletului. Ioana Marusceac a topit
multe omături în Borşa. Silvia Ciocotişan din Baia Sprie şi colega ei de bancă
Piţ Maria au reconstituit o lume pedagogică care rămîne model. Emoţionant
textul citit de Maria despre „Legenda învăţătorului”. Maria Pop, un nume
cunoscut acum în lumea medicinei naturiste. Şi Iosif Bacea din Coştiui. Şi
Alexandru Fiţ, acum profesor de filosofie în Alba Iulia .
Una dintre cele mai frumoase ritualuri ale vieţii în numele catedrei s-a
desfăşurat la
Sighetu Marmaţiei. A mai venit Eva din Bihor, Valeria din
Negreşti, Deac Maria din Bogdan Vodă. Ora de recapitulare în numele unei
profesii care înalţă lumina în om. Să fiu în ton cu lumea în care trăim, am
întrebat: cîţi dintre voi aveţi copii plecaţi departe de ţară. Jumătate au
ridicat mîna. Ileana Oanţă tocmai sosise de la Boston
pentru întîlnirea noastră. Da, învăţători, învăţătoare, ostaşi ai ţării
anonimi. Cum se spune în Imnul Învăţătorilor, pe care l-am fredonat pe străzile
Marmaţiei. Învăţători, învăţătoare, jertfe pentru devenirea omului în viaţă.
Vorba savantului: ei şi ele se sting luminînd. O lecţie de recapitulare despre
metodica predării vieţii. Ne vedem la anul!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu