Nostalgii
O, ce avută-i lumea
și ce lipsiți de importanță
eram noi, Ancuța…
Umbletele noastre
n-aduceau venit
și timpul nostru trudnic
nu însemna bani…
așteptam micuțul salar
ca să ne vină
copiii tăi de grădiniță
ne pârau acasă că mâncăm
doar ceapă cu slănină…
Ancu
Așa de ieftină în ochii lumii
o salcie crescută de la sine
noi amândoi ai nimănui
averea mea – te-aveam pe tine
și se frigea o lună
pe cer deasupra Tisei –
era o liniște-mbătată
de târâișul apei nedecise…
mi se ștergea din minte
orice gând anost,
aveam curaj că pot să-nvăț
chiar valul mării pederost…
Mai târziu, la
Lucace ști
ne încălzeam privirea în amurguri,
via,deasupra noastră,
se-nțesa de struguri…
se sfărâma în cântec, prin vazduh,
pe când eram doar noi doi la săpat –
ciocârlia, fata de-mpărat…
sublime amintiri de necuprins:
cum ai putea să vinzi, prin internet,
o umbra de copac la pachet?
NOTĂ:
Vă invităm să
deschideţi pagina cu creația poetului-artist:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu