Motto: Libertatea omului
este partea divină din el (Petre Țuțea).
În
toată istoria lui, omul și-a dorit și s-a luptat pentru dobândirea drepturilor
esențial-umane: cândva, ceea ce înseamnă din totdeauna, pentru un loc cât mai
în față sub soare și o bucată cât mai consistentă de pâine, apoi (faza modernă
a înjghebării conștiinței de neam și de clasă) pentru concretizarea unor
idei-iluzii de felul libertății și egalității tuturor muritorilor în calitatea
lor de fii ai unei țări și de cetățeni ai unui stat, respectiv a înfrățirii
tuturor pământenilor în calitatea lor de fii ai aceluiași Tată și de cetățeni
ai unei lumi în necontenită schimbare.
De
unde se vede că omul și-a dorit și a așteptat de la semenii cârmuitori ceea
ce-i cu putință numai pentru Dumnezeu, potrivit garanției noutestamentare că
adevărul îi va face liberi pe toți aceia ce cred că, întrucât sunt creațiile
Celui care toate le-a făcut, ei sunt frați și egali în fața Lui.
Incontestabil
că în teorie (constituție, legi, înțelegeri interstatale etc.) lucrurile stau
în acest chip, mai cu seamă de la mișcarea iacobină încoace: atunci s-a lansat
pe piața politico-socială a istoriei lozinca libertate-egalitate-fraternitate (în cartea Protocoalele înțelepților Sionului, francmasonii susțin cu malițiozitate
nu doar că ei le-au servit iacobinilor această lozincă pe tava jocurilor pentru
înșfăcarea puterii reale, dar se și distrează copios pe seama acestei
formidabile inepții ce vine în flagrantă contradicție cu ilogica rațiune
internă a naturii în general, a celei umane în special) și tot de-atunci se
bate monedă pe rupte cu drepturile omului din oricare moment al istoriei sale
moderne și din orice loc al planetei.
Dar
grozăvia evenimentelor ulterioare (războaie și atacuri teroriste, sărăcie și
înfometare, lăcomie și cruzime, omenie formală și ipocrizie cât încape, poluare
globală și globalizare strivitoare etc.), nu fac decât să ne îndoim nu numai de
eficacitatea mijloacelor întrebuințate până în prezent de cârmuitori, îndeosebi
de făcătorii strategiilor planetare, ci și de bunele lor intenții.
Da,
căci este o diferență doar de nuanță între fățișa brutalitate promovată de
dezaxații cu putere discreționară, precum Lenin sau Hitler (tot aici intră
trio-ul de tristă amintire Roosevelt-Churchill-Stalin, care la împărțirea
sferelor de influență a jucat popice cu zeci de milioane de vieți omenești), și
perfidia onctuos-democratică a jandarmilor planetari din zilele noastre. Ăștia
din urmă fac mare caz de umanism și parlamentarism, acel regim parlamentar
despre care fostul premier francez Pierre Laval avea să spună că „nu e viabil
decât în perioadele de prosperitate și de facilitate”, pentru ca în realitate
să aplice punct cu punct dispozițiile date de carteluri. Nu afirmă, de
altminteri, David C. Korten că „corporațiile conduc lumea” (titlul curajoasei
sale cărți) și nu se știe prea bine că în spatele Comisiei Europene, cu cei
circa 45.000 de comisari nealeși, veghează și trage sforile cartelul petrolului
și medicamentelor?!
Or,
poruncile acestor megașnapani nu pot să fie decât prelungirea ultrasecretelor
hotărâri ale sinistrului guvern mondial din umbră, ce urmărește atât sporirea
demențială a celor 13 dinastii deja putrede de bogate (averea dinastiei
Rothschild, de pildă, este estimată la 500.000 de miliarde!), cât și a puterii
lor, care se va mări considerabil după reducerea celor șapte miliarde de
pământeni la cel mult două miliarde de sclavi bine dresați și mult mai lesne de
hrănit.
Sigur
că încă din perioada interbelică s-au lansat diverse avertismente în legătură
cu fondul bestial al omului, pe care civilizația izbutește doar să-l adoarmă,
dar care îndată se trezește și-și dă în petic atunci când sunt întrunite
inumanele condiții politico-sociale întru dezlănțuirea lui (cazul nemților și
japonezilor în timpul celui de-al doilea război mondial, al torționarilor bolșevici
pe întreaga perioadă a dictaturii proletariatului, a cărei esență criminală a
rămas neschimbată, în pofida schimbărilor de fațadă din răstimpul poststalinist
al războiului rece, nu în ultimul rând oribilul exemplu oferit posterității de
ucraineni, atât de dedați în masă la bestialități împotriva rușilor și
evreilor, încât au reușit să-i dezguste până și pe cei mai înrăiți SS-iști).
Astfel,
pornind de la periculoasele derapaje ale democrației spre extrema dreaptă
(Germania nazistă, Italia fascistă) și spre extrema stângă (Rusia bolșevizată),
gânditorul german Ludwig Bauer trăgea semnalul de alarmă în legătură cu
inepuizabilul cinism al statului absolut, un stat-malaxor în care nimeni în
afară de Fratele cel Mare, cum îl numește George Orwell pe supremul dictator,
nu poate avea dreptate în confruntarea cu el („supușii nu pot să se ucidă unii
pe alții; el însă poate să-i ucidă pe toți”), căci în el dreptul este relativ și
justiția este preschimbată într-o „formă a administrației”.
Un
atare stat „tiranic și asupritor” nu numai că nu ezită să le răpească totul
supușilor săi (libertate, avere, familie, viață privată și personalitate), dar,
din permanenta teamă de libertate a statului-dictator (în povestirea Panta rhei, Vasili Grossman subliniază
frica de libertate a lui Stalin) și din imboldul patologic de a-l umili
necontenit pe cetățean, el va căuta să provoace „maximum de suferință cu
minimum de vătămare organică”. Altfel spus, nici actualul stat n-are de gând să
renunțe la terorizanta presiune psihică, cea mai subtilă și mai perfidă formă
de dominație, îndreptată – prin birocrație, taxe, amenzi, șomaj etc. –
îndeosebi împotriva cetățeanului demn și onest, care este incapabil să se
descurce aidoma ciocoilor cu pretenții de băieți deștepți.
Bunăoară
așa ca statul român postdecembrist – un tâlhar aflat la cheremul altor
tâlhari!...
N.B.Se spune (nu doar de către marxiști)
că statele naționale vor dispărea cu timpul. Posibil, după cum se derulează
potlogăriile politice, căci treptat-treptat, prin forme intermediare de felul
Uniunii Europene neunite, se va impune moneda unică și guvernul mondial.
Sighetu
Marmației, George PETROVAI
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu