20 iunie 2017
Persoană
de contact: Ioana Teodorescu,
consilier
Tel.:
0755-793869
Prefectul
Sebastian Mihai Lupuț a verificat stadiul lucrarilor pe DN18- tronsonul Borsa-
Prislop
Prefectul judetului Maramures, Sebastian Mihai Luput, a participat
luni, 19.06.2017, alaturi de primarul orasului Borsa, Ion Sorin Timis, la
verificarea stadiului lucrarilor pe tronsonul de drum Borsa- Prislop.
In momentul de fata, in localitatea Borsa, s-a inceput
reciclarea pe partea carosabila, peste care s-a turnat un strat de asfalt (binder)
si se doreste pana in data de 1 august 2017 finalizarea la nivelul acestor doua
straturi, pana in centrul orasului. De asemenea, s-au inceput lucrarile si la
partea de turnare a trotuarelor.
Pe lotul doi, Prislop, lucrarile privind podetele sunt
aproape de stadiul final, in prezent se lucreaza la poduri, iar pe portiuni a
fost aplicat materialul reciclat.
Din luna august se vor continua
lucrarile spre Complexul Borsa, iar de la inceputul lunii septembrie, vor
demara reabilitarea carosabilului in localitatea Moisei.
Pe ambele loturi, in toamna acestui an, se vor finaliza
lucrarile privind turnarea celor 2 straturi, materialul reciclat si binderul,
urmand ca anul urmator sa fie turnat ultimul strat de asfalt.
Institutia Prefectului- Judetul Maramures
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu