Gheorghe Șimon,
deputat PSD de Maramureș și vicepreședinte
al PSD la nivel național a explicat, în
cadrul conferinței desfășurată vineri, 16 iunie, la sediul PSD din
Baia Mare că, în ceea ce privește
activitatea Guvernului Grindeanu o primă analiză a avut loc în luna martie, la
CEX-ul din Sinaia. Parlamentarul maramureșean
arată că încă de atunci s-a tras un semnal de alarmă deoarece măsurile
stabilite în Programul de Guvernare nu se implementau suficient de alert.
”Deși nu s-a vorbit
mult în presă despre acel Comitet Executiv Național
al PSD, primul ministru Sorin Grindeanu și
miniștrii cabinetului său au fost
avertizați că programul merge cu frâna
trasă. Mai mult, programul propus de Partidul Social Democrat este unul extrem
de ambițios care trebuie privit ca un
tot unitar, unde nu putem spune că am realizat 40% sau 70% sau 99% din măsuri,
datorită faptului că este posibil ca tocmai acest 1% să răstoarne întreaga
gândire economică de dezvoltare a României.
Se știa de atunci,
de la prima ședință de validare a Guvernului și a premierului că acest program trebuie dus
la îndeplinire și fiecare ministru
trebuie să își facă treaba, deoarece va
fi analizată periodic activitatea ministerelor. Iar ideea de remaniere nu a
fost niciodată înlăturată, deoarece conducerea Partidului Social-Democrat a
stabilit că vor fi atâtea remanieri câte sunt necesare ca toate măsurile să
fie, la final, implementate. Problema este că, la șase luni de zile de la instalarea Guvernului Grindeanu s-a
constatat nu doar o neîndeplinire a măsurilor pe fiecare minister, ci faptul că
însuși premierul României are o vină
personală că nu a știut ce să ceară,
când să ceară și cum să armonizeze
colaborarea între membri Guvernului, pentru ca măsurile prevăzute în Programul
de Guvernare pentru primul semestru să fie realizate. Din acest motiv am fost
obligați să ridicăm sprijinul politic
al premierului, care nu avea altceva de făcut decât să interacționeze cu fiecare minister în parte și să coordoneze legăturile între membrii
cabinetului său. Unii dintre miniștrii Guvernului Grindeanu sunt cu măsurile
îndeplinite în mare parte, motiv pentru care în noul Guvern al României este
posibil să se regăsească și miniștri din Guvernul Grindeanu, iar acest lucru
să nu fie o surpriză. O altă chestiune este că această analiză a programului de
guvernare a creat o adevărată spaimă și
în rândul miniștrilor, dar cel mai îngrijorat
a fost premierul României, deoarece el spunea că totul e roz, că România are
creștere economică”, a declarat
deputatul PSD de Maramureș, Gheorghe Șimon, vicepreședinte
PSD.
Gheorghe Șimon: ”Voi
vota fără nicio ezitare moțiunea de
cenzură”
Parlamentarul social-democrat a arătat că ceea ce își dorește
Partidul Social Democrat este ca această creștere
economică să aibă două componente, nu doar cea a consumului, ci și o creștere
economică bazată pe investiție, care
reprezintă adevărata creștere economică.
Reprezentantul social-democraților
arată că Sorin Grindeanu și o parte
dintre miniștri săi nu au înțeles că au fost validați pentru a-și
face datoria, iar CEX-ul a procedat corect cu premierul. ”CEX-ul de miercuri nu
a fost unul în care să se ia capetele miniștrilor
sau al premierului Grindeanu, dar primul-ministru a trăit în altă lume. Nu știu cine îl mână din spate, cine îl ține în brațe,
dar președintele PSD, Liviu Dragnea a
spus mereu că cine nu poate să ducă la îndeplinire măsurile cuprinse în Programul
de Guvernare, va pleca. Grindeanu nu a înțeles
asta și a avut mereu impresia că ne
dorim ca el să plece din Guvernul României. Scopul CEX-ului a fost să ne
întâlnim și să dezbatem ce trebuie să
facem în continuare pentru a duce programul de guvernare de la A la Z, să vedem
care miniștri ar trebui să facă un pas
în spate. În viziunea mea cred că are probleme grave, deoarece nu înțelege faptul că niciun fotoliu de premier
sau de ministru nu este moștenit,
aceste fotolii se vor afla mereu în dezbaterea celor care au făcut aceste
nominalizări”, a precizat vicepreședintele
PSD la nivel național, Gheorghe Șimon.
În opinia alesului PSD, Sorin Grindeanu este un om fără
demnitate, fără mândrie și că ar fi
trebuit să își prezinte singur demisia
când a realizat că nu poate duce la îndeplinire sarcinile la care s-a angajat.
”Eu, în locul lui, puneam capul în pământ, îmi prezentam singur demisia și încercam să port o discuție cu conducerea partidului, pentru a vedea
ce putem face pe mai departe. Comportamentul lui Sorin Grindeanu nu este unul
normal pentru un premier al României, este un comportament jenant, care nu îi
face cinste”, a arătat deputatul de Maramureș,
Gheorghe Șimon, declarând că va vota
fără nicio ezitare moțiunea de cenzură
împotriva depusă împotriva Guvernului Grindeanu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu