Apariţia anotimpurilor (de regulă în număr de patru în
zonele temperate) este strâns legată de mişcarea de rezoluţie a Terrei în jurul
Soarelui, precum şi de ciclurile climaterice şi circulaţia marilor curenţi de
aer.
Însă principala cauză a apariţiei şi menţinerii
anotimpurilor este legată de axa înclinată a Terrei în timp ce se roteşte în
jurul Soarelui. Cum Pământul se învârteşte atât în jurul propriei sale axe (din
această cauză avem ziua de 24 ore cu alternanţa zi-noapte), el se învârteşte şi
în jurul Soarelui cu axa sa (linia imaginară care îl străbate de la Polul Nord
la Polul Sud) înclinată la 23,5 grade de verticală. Tocmai această înclinare a
axei sale face ca Terra să aibă mai multe anotimpuri. La începuturile
astronomiei se credea în mod eronat că atunci când Terra se apropia cel mai
mult de Soare, acest eveniment se resimţea prin venirea verii.
În realitate, venirea verii în zonele temeperate este legată
de înclinarea axei Terrei spre Soare, moment în care Emisfera Nordică primeşte
cea mai mare cantitate de căldură şi energie solară. Când axa Terrei este
înclinată la minim, în mod firesc partea respectivă a planetei primeşte puţină
căldură, situaţie resimţită prin venirea iernii. Perioadele de timp dintre
înclinarea maximă, respectivă a Terrei către Soare, sunt acelea pe care le
considerăm anotimpurile de trecere, adică primăvara şi toamna.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu