sâmbătă, 7 octombrie 2017

Regina tenisului mondial este de azi românca Simona Halep !!!



  • Am aşteptat mult această zi, dar asemeni Simonei, am avut răbdare că toate se fac în lumea aceasta cu vrerea lui Dumnezeu! Simona Halep joacă bine! Joacă bine de tot! A învins-o şi pe Serena, şi pe Sharapova, şi pe Pliskova, şi pe cine vreţi dumneavoastră! A şi pierdut, uneori dureros şi inexplicabil pentru fanii ei, a pierdut pentru că este şi ea OM! Dar şi o mare campioană. Din obârşia Nadiei, Gabrielei Szabo sau Elisabeta Lipă! Şi totuşi azi sunt extrem de fericit: SIMONA HALEP ESTE NUMĂRUL I MONDIAL WTA. Restul chiar nu mai contează...


  • Mă bucur că s-a întâmplat în China, o ţară care ne iubeşte şi iubeşte încă România! Organizatorii turneului de la Beijing i-au făcut o surpriză fantastică Simonei Halep și au aşteptat-o după meci cu un număr 1 mare, din trandafiri. „Este ziua mea specială”, a declarat Simona, vizibil emoționată, și le-a mulțumit familiei și echipei sale pentru sprijin. 
  • Simona Halep a trecut de Jelena Ostapenko, cu scorul de 6-2, 6-4, și s-a calificat în finala de la Beijing! Simona și-a luat astfel revanşa pentru finala pierdută la Roland Garros în fața lui Ostapenko. ‌În finala de la China Open, Halep o va întâlni pe învingătoarea meciului dintre Petra Kvitova și Caroline Garcia. Dar ce mai contează în aceste clipe de bucurie?



  • Simona Halep devine prima româncă lider mondial în tenis, al doilea român după Ilie Năstase, (care a fost numărul 1 ATP 40 de săptămâni, între 23 august 1973 şi 2 iunie 1974), şi a 25-a jucătoare care urcă pe cea mai înaltă treaptă a ierarhiei, în istoria de 44 de ani a WTA. Mulţumim Simona!


                                                                                          GDL

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu