duminică, 8 decembrie 2019

Aleșii județeni au aprobat realizarea evenimentului ”Crăciun în Maramureș”



 Vineri, 6 decembrie 2019, cu începere de la ora 12.00, în Sala ”Bogdan Vodă” a Palatului Administrativ din Baia Mare, plenul Consiliului Județean Maramureș s-a reunit în ședință extraordinară pentru a adopta șase proiecte aflate pe ordinea de zi. În debutul întrunirii, aleșii județeni au primit colinda Corului „Doina Maramureșului”, din care fac parte elevi ai Secției Școala Populară de Artă din cadrul Centrului Pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș.
    ”Este o echipă minunată la Școala Populară de Artă și vreau să le muțumesc elevilor pentru implicare, dar și directorului Ștefan Mariș, pentru felul în care reușește să colaboreze pentru a duce această instituție mai departe. Îi felicit pe toți și îi asigur că, și în 2020, vom face tot posibilul ca Secția Școala Populară de Artă, dar și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale să beneficieze de un buget si mai mare din partea Consiliului Județean Maramureș. În acest fel, tot mai mulți elevi vor avea parte de știința acumulată  de profesori în decursul anilor, cunoștințe care merită să fie transmise mai departe unor elevi atât de minunați. Sunt cu toții extraordinari și le mulțumim că au ales să frecventeze cursurile Școlii Populare de Artă,” a declarat șeful administrației județene.
  Președintele Gabriel Zetea, -alături de care s-au aflat vicepreședinții Ioan-Doru Dăncuș și George Moldovan, dar și secretarul județului, Aurica Todoran-, a prezentat situația comunității din Vadu Izei, care se află într-un grav impas financiar, însă a amintit despre faptul că și alte localități din Maramureș au nevoie de fonduri pentru a finaliza cu bine acest an. În comisia de specialitate s-a luat decizia de a fi ajutate cât mai multe comune și orașe aflate în impas, iar în cazul celor din Vadu Izei, se va solicita ajutorul parlamentarilor de Maramureș, pentru a interveni la forurile centrale.
    Un alt subiect îndelung dezbătut a fost cel privind Direcția Generală de Asistență Socială pentru Protecția Copilului Maramureș, acolo unde vicepreședintele Ioan Doru Dăncuș a precizat că există cel puțin două adopții care ridică foarte multe semne de întrebare, însă sunt înregistrate și alte probleme care nu au găsit rezolvare până în prezent. Și șeful administrației județene, Gabriel Zetea, s-a declarat extrem de nemulțumit de activitatea Direcției Copilului, subliniind faptul că au fost efectuate nenumărate controale și au fost trimise adrese în care au fost propuse soluții, fără a fi înregistrate schimbări în activitatea reprezentanților instituției. La final s-a luat decizia realizării unui control amănunțit la această instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Maramureș,
        În cadrul ședinței, consilierii județeni au aprobat proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al judeţului, pe anul 2019, dar și contribuţia Consiliului Judeţean Maramureş, la diferite acţiuni finanţate din rezerva bugetară. Punctul trei a făcut referire la încheierea unui acord de cooperare în vederea realizării evenimentului cultural – tradiţional „Crăciun în Maramureş” între Consiliul Județean Maramureș, Ansamblul Folcloric Național ”Transilvania”, Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii ”Liviu Borlan”.
    Ultimele trei proiecte aprobate în plenul ședinței au privit alocarea unor sume din bugetul judeţului pentru realizarea unor evenimente cultural – educaţionale de către unităţile administrativ teritoriale, modificarea şi completarea unor hotărâri ale Consiliului Județean Maramureș privind repartizarea sumelor reprezentând forme de sprijin pentru unitățile de cult și constituirea Comisiei de soluţionare a întâmpinărilor privind propunerile de expropriere pentru realizarea lucrării „Restaurarea Complexului Hotel şi Restaurant MINERUL şi conversia sa în Centrul Administrativ şi Socio - Cultural al Municipiului Baia Mare“.
                                                                                                      CJMM

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu