Doina
De la
Nistru pân’ la Tisa
Tot
Românul plânsu-mi-s-a
Că nu mai
poate străbate
De-atâta
stăinătate.
Din
Hotin şi pân’ la Mare
Vin
Muscalii de-a călare,
De la
Mare la Hotin
Mereu
calea ne-o aţin;
Din
Boian la Vatra Dornii
Au
umplut omida cornii
Şi străinul te tot paşte,
De nu te
mai poţi cunoaşte.
Sus la
munte, jos la vale
I-au făcut duşmanii cale;
Din Sătmar pân -n Săcele
Numai
vaduri ca acèle.
Vai de
biet Român s racul,
Îndură tot ca racul,
Nici îi
merge, nici se-ndeamnă ,
Nici îi
este toamna toamnă ,
Nici e
var vara lui
Şi-i străin în Ţara lui.
De la
Turnu-n Dorohoiu
Curg
duşmanii în puhoiu
Şi
s-aşează pe la noi;
Şi cum
vin cu drum de fier,
Toate
cântecele pier,
Zboară paserile toate
De
neagra străinătate.
Numai
umbra spinului
La umbra
creştinului.
Îl dezbrac şi "are sânul,
Codrul –
frate cu Românul –
De
secure se tot pleacă
Iar izvoarele îi seac –
Si rac în
"ar s rac !
Cine-au
îndrgit străinii
Mânca-i-ar
inima cânii,
Mânca-i-ar
casa pustia
Şi
neamul nemernicia.
Ştefane,
M ria Ta,
Tu la
Putna nu mai sta,
Las’
Arhimandritului
Toata
grija schitului,
Las
grija Sfinţlor
În sama
parinţilor,
Clopotele
să le trag
Ziua-ntreagă , noaptea-întreagă,
Doar
s-a-ndura Dumnezeu
Ca să -"i mântui neamul tău!
Tu
te-nală" din mormânt
Si te-aud
din corn sunând
Şi
Moldova adunând.
De-i
suna din corn o dată ,
Ai
s-aduni Moldova toată ,
De-i
suna de două ori
Îţi vin codri-n ajutor,
De-i
suna a treia oară
Toţi
duşmanii or s piară
Din
hotar în hotar
Îndrăgi-i-ar ciorile
Şi
spânzură ciorile!
(1883)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu