CĂSUȚA MEA

Cum să îmi vând căsuța de la țară

În care-mi tăinuiesc copilăria,

Cât ține ea, în minte am pruncia

Din ierni de basm și arșițe de vară.

Cum să îmi vând căsuța gârbovită

Sub timpul nemilos ce mi-o apasă,

Acolo-i dorul meu, de-ntors acasă,

Spre lumea  de poveste, cea  trăită.

Cum să îmi vând căsuța mea bătrână

Ce are-n ea viață adunată,

Tristeți și bucurii de altădată,

Ce sufletul în șoaptă mi-l alină.

Cum să îmi vând căsuța de poveste

Ce-i darul meu de preț pentru nepoți,

Acolo mi-s piticii de doi coți

Și-o zâna bună care-i ocrotește.

Cum să îmi vând căsuța mea de vise,

Pierdutul rai de-aici, din pământesc,

Când nu știu dacă altul mai găsesc

Când voi pleca sper ceruri necuprinse.

Cum să îmi vând căsuța mea de dor

Ce-a stat sub o icoană însfințită,

Prelungă vreme-n toate risipită,

De candelă păzită-n somn ușor.

                          *

Căsuța mea, când nu-i mai fii pe lume

Voi pierde tot ce vine din trecut,

Cu lacrimi însfinți-voi cela lut,

Cuibar de vis, de dor, de-nțelepciune.

                        **

Căsuță veche, vreme lacrimată,

Mai stai și tu cu mine o clipită,

Să-mi fii visării mele cea aripă,

Ce să renvie lumea de-altădată.

                      ***

Nu vindeți casa veche, părintească,

Că sufletul vi-l vindeți și-i păcat,

Acolo vi-i trecutul neuitat,

Încremenit sub pronia cerească.

06.12.2019

       Mircea Dorin Istrate