Protopopul ortodox de Târgu Lăpuș - Maramureș, pr. dr.
Florin Stan semnează prefața acestei cărți ce cuprinde și un extrem de
documentat eseu despre poezia religioasă la români, referințe critice Rosiianu
I. Romeo, coperta Florin Dochia, tehnoredactare Solticzki Adalbert.
.Și pentru că tot suntem în Postul paștelui, TOATE
FONDURILE obținute din vânzarea acestei cărți vor fi donate pentru realizarea
picturii interioare la Biserica Ortodoxă „Înălțarea Domnului” din Târgu Lăpuș,
îndemn pe care vi-l facem și dvs.
ÎN CURS DE APARIȚIE la Editura ECREATOR mai sunt cărți
de poezie semnate de Mihaela Marilena Chitac, Loreta Toader (cu două cărți de
poezie) Cornelia Vaida, Octavia Brad, Mag Katherine, Ica Gaftone, Nicolae
Dumitru (cu o carte de catrene), o carte de povești pentru copii semnată de
Dumitru Talvescu, alături de alte cinci cărți de critică literară semnate de
Daniel Marian, Nicolae Toma, Gelu Dragos, Petronela Apopei și prof. dr. Nicolae
Dina, precum și o carte pe care Rosiianu I. Romeo o va semna împreună cu poetul
Iustinian-George Paiuc din Paris.
De asemenea, la tehnoredactare se mai află și antologia
„Primăvara sentimentelor”, aproape 450 de pagini și 78 de autori.
I.R.R.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu