Gânduri la ”Singurătatea poetului” Gelu Dragoș din Lucăcești, Maramureș

 

Gelu Dragoș - la prima apariție editorială a unui volum de poezii se găsește între real și imaginar; volumul de poezii „Singurătatea poetului” - apare la editura Grinta, Cluj-Napoca, 2021 cu o prefață scrisă de Nicolae Goja și postfața de Nicolae Iuga cuprinde poeziile scrise de-a lungul timpului, astfel paleta sentimentelor e vastă  de la nostalgia manifestată la trecerea nemiloasă a timpului copilăriei la imaginea socială a timpului prezent.

Dedicate familiei și comunității din care face parte, volumul de poezii prin conținutul lor se găsesc într-un conflict creator cu titlul volumului; poetul Gelu Dragoș nu e singur, are o tendință îndreptată spre exterior fiind un „om al cetății” și alta spre interiorul sufletesc - ceea ce o spune și dedicația cărții:

„Dedic acest volum familiei mele și comunității din care fac parte”

Poezia de-nceput e dedicată patriei-poezia Patria:

Tărâm de vis/ strune de viori,/  dansuri de curcubeie, .../Ție îți dărui și inima/ și visele, faptele și zborul, spre tine vin zi ori noapte...Dincolo de stele, de gând, patria e ținutul vorbelor alese...

Altă imagine a timpului prezent este aceea a amintirii eroilor români care și-au dat viața pentru țară; e  poezia dedicată eroului martir Ion Șiugariu: poezia Fiindcă tu n-ai știut să fii decăt erou!

Se aduc laude  limbii române în timp și spațiu, ea ne-a ținut împreună de-a lungul timpului:

Să păzim nealterate cuvintele limbii lui Eminescu/ să le dăm și lor un statut ca  demult cronicarii....îmblânziți și iubiți cuvintele limbii române/  Cât mai avem minte spațiu și timp...poezia Rugăminte.

A murit asemeni pomilor tinerii în gerul lui martie,/ A murit pentru că noi românii Maramureșului/ avem nevoie, zi de zi, de eroi și istorie...Tu, poetule-erou, te întorci în noi în fiecare an,/ Un Ion Șiugariu în fapte mai viu ca oricând-Să ne reamintești că pe pământ mai sunt?\ Copii, porumbei iar Patria-i doar una, oriunde-ai păși!

 Cu privire la coperta cărții, în prim plan se găsește un ceas al eternității care pe moment s-a oprit în loc și nu arată nimic din timpul cosmic ( cf. Ideilor filozofului Mircea Eliade, timpul măsoară existența, califică și măsoară lucrurile-creația) - probabil clipa prezentă prin însăși imaginea lui; celelalte ceasuri din timpul profan, acele ceasuri mici, sunt poeziile care ne deschid ochii spre o nouă dimensiune - eternitatea - care nu e nici înaintea timpului, nici după el, ceasurile din planul secund au fiecare câte un sens -punctând un moment din viața interioară a poetului, din „eul” lui autentic; după cum gândea Mircea Eliade, spațiul și timpul sacru sunt cele reale/ timpul e reperabil la nesfârșit, nu constitue o durată, e mereu egal cu sine însuși, /nu se schimbă, nu se sfârșește/dar sacrul poate trece în profan și poate exprima în cazul nostru poziția poetului Gelu Dragoș față de natură, societate și istorie.

În poezia „Cotidiană” se creează imaginea muntelui ca simbol „al înaltului”, și al „albului” ca simbol al luminii:

Am visat muntele alb/Pe care coborau gânduri/În șir indian, șirag/Pe un soare care-ți topea inima/Poetul s-a trezit la realitate:/m-am trezit/în jur oameni cu măști/măști care-ți iau aerul și libertatea/măști ca-n lagărele de concentrare.

Sau poezia Desculț:

Mă întorc într-o țară/În care se umblă numai desculț

Sau poezia Înserare-plină de romantism și iubire prin amintire și comprimarea timpului:

Clipele rămân în casa aceea/În care, ba m-am iubit, ba am murit

Sau în poezia Viața tumultuoasă:

Iubirea triumfă în tot locul. Ești o leoaică singură și sigură în tot ce faci tu-leoaică, tânără, iubirea...

Iar în poezia Someș - amintirile copilăriei îl copleșesc pe autor, iar teama se cuibărește în suflet: Se înseninează Someșul copilăriei,/ Din pântecul lui curg domol/ apetisante gânduri înspre tine./ Le ating cu un zâmbet ștrengar și tandru/ asemeni valurilor ce ating malurile./ Inima ta îmi cicatrizează sufletul./Mai avem puține clipe pentru vindecare/dar ce-ți pasă ție Someș,/perpetum mobile,/de timpul pandemic ce sângerează lumea?/Eu rămân umbră fără rădăcini,/fără speranțe,/într-un amurg fără valuri,/ amurg sângeriu...

Aceste versuri și multe altele anunță nesiguranța zilei de mâine, dar și zorii unei noi ere. Optimismul poeziilor transcede și din poezia Umbre și generații:

umbra-mi scade, din păcate, e tot mai luminoasă, are multe goluri,/ umbra-mi scade, se micșorează, a ta crește!/ Crește!/ Devine mare, aproape falnică! Ca în poveste!/ Și umbra mea se topește,/ se piede-n neant de tot...

Am participat la festivitatea de lansare a acestui volum de poezie la Centrul de Cultură și Artă din comuna Mireșu Mare în cadrul căreia în luările de cuvânt ale primarului Ioan Mătieș, Nicolae Iuga, Nicolae Goja, Gabriel Cojocaru, Vasile Bele, Florica Roman, Carmena Băințan, Vasile Morar, Ion Georgescu Muscel și mulți alții s-au luat în considerare atât calitățile artistice ale poeziilor cât și activitatea pe tărâm social a scriitorului.

În urma lecturării poeziilor - tot ceea ce rămâne  cititorului sunt imaginile unui poet -cetățean - patriot ce încearcă să transmită sentimentul apartenenței la un loc anume din patria noastră numită România.

Prof. OLIMPIA MUREȘAN, L.S.R. filiala Maramureș, Ulmeni, septembrie 2021