Naţionalism, istorie şi politică de Ziua Naţională

 Multe lucruri bune, şi mai multe lucruri rele. Cauzele? Nenumărate. Vinovaţii? Au un nume generic: clasa politică.

Da, marea problemă a României nu este istoria, nu este pământul, nu sunt oamenii de rând, ci conducătorii. Desigur, partidele se feresc să-şi numească liderii conducători.

Compromis în timp, atât de fascism, cât şi de comunism, nici preşedintele nu-şi asumă titlul de conducător, deşi unele din atribuţiile lui induc ideea de conducător.

Ziua Naţională a fiecărei ţări este în primul rând un prilej de rememorare a trecutului, o reîntoarcere în istorie. România pare să-şi fi epuizat elanul patriotic cu ocazia Centenarului din 2018. Este adevărat, pe de altă parte, că politicienii actuali nu au nici disponibilitatea, nici pregătirea necesară pentru un veritabil recurs la istorie, prin excluderea naţionalismului, a extremismului.

Prin urmare, o defilare, câteva spectacole, depunerea unor coroane de flori, completate cu o minivacanţă de Ziua Naţională, rezolvă problema recunoştinţei faţă de trecut şi strămoşi.

Faţă-n faţă cu figurile istorice, actualii politicieni pălesc, se fac mici, mici ca nişte furnicuţe. Totuşi, undeva, Ziua Naţională este sărbătorită cum se cuvine. Acel loc se numeşte şcoală. Acolo, în şcoli, se face simţită, reînvie magia de altădată, întruchipată de figurile istorice consacrate, dr. Vasile Lucaciu,  George Pop de Băseşti, Iuliu Maniu şi mulţi alţii în realitate, dar uitaţi în timp. Dacă Transilvania marchează 1 Decembrie cu mai mult entuziasm, Moldova şi Ţara Românescă îşi mai lasă puţină energie pentru 24 Ianuarie.

Sărbătorirea Zilei Naţionale în anul 2021 coincide cu instalarea unui guvern nou. Nou prin modul în care s-a născut, nou prin parteneriatul PSD-PNL, nou prin ceea ce vrea „să livreze”. 

Dacă în urmă cu zeci de ani reformele „se implementau” iată că acum „se livrează“. Însuşi preşedintele Iohannis şi-a adaptat limbajul cerând coaliţiei PSD-PNL-UDMR să „livreze”.

Până la primele livrări, se face oficiul de predare-primire între foştii şi actualii miniştri. Au rămas pe loc cei trei miniştri UDMR, precum şi vicepremierul Kelemen Hunor.

Se înţelege că toţi miniştrii PSD sunt figuri noi. Din vechiul guvern, şi-au păstrat portofoliile câţiva miniştri, la Externe, Interne, Educaţie, Energie. Mass media priveşte cu neîncredere preluarea Ministerului Fondurilor Europene de Dan Vîlceanu, prietenul lui Florin Cîţu.

O viaţă politică tumultoasă, aşa cum este acum, obturează viziunea despre istoria naţională. Prezentul anihilează trecutul.

Nu ştiu cum este abordată această problemă în proiectul prezidenţial „România educată”, dar este clar că în această perioadă se produce o ruptură, o falie tot mai largă între moştenirea istorică şi prezentul incert, construit la întâmplare, fără viziune pe termen lung.

Autor: Dumitru Păcuraru

Sursa: Informația zilei Maramureș