Guvern nou, promisiuni noi

 

Nu cred că există o singură persoană care să nu ştie că o alianţă politică, la nivel naţional nu poate dura patru ani, adică un ciclu întreg, de la alegeri la alegeri.

Dar ceea ce pare imposibil la nivel central, este posibil la nivel local. O alianţă într-un consiliu local, fie că este vorba despre comune, oraşe şi municipii, se face imediat după alegeri şi ţine până la următoarele alegeri. La fel se întâmplă şi în cazul consiliilor judeţene.

Pe bună dreptate se pune întrebarea de ce la nivel local se poate, iar la nivel naţional alianţele se sparg la jumătatea drumului, ba chiar înainte de jumătatea drumului.

Pe parcursul celor patru ani dintre alegeri au loc transmutări de trupe, transferuri neaşteptate de personaje care trec dintr-o piesă în alta, cu repercusiuni majore în funcţionarea instituţiilor, a statului până la urmă.

Privind în urmă, ai impresia că nimeni şi nimic nu poate împiedica migraţia politică la vârf. Realitatea este alta. La nivelul administraţiei locale dacă un consilier trece la altă formaţiune politică decât cea pe listele căreia a fost ales, îşi pierde mandatul. Un primar care-şi dă demisia din partidul pe lista căruia a candidat îşi pierde funcţia. Care este marele secret al stabilităţii politice la nivel local? Legea.

Aceeaşi ţară, altă lege guvernează relaţiile la nivel naţional. Adică sus este democraţie, jos este dictatură. Este adevărat că o dictatură a legilor, dare care, iată, conferă stabilitate administrativă.

În fond, la nivel central, este nevoie de stabilitate administrativă. Atâta vreme cât  parlamentarii, în numele libertăţii de opinie, îşi pot schimba partidele cum îşi schimbă cămăşile, nu se poate vorbi despre o stabilitate politică pe termen lung. Se poate schimba acest lucru? Noua majoritate parlamentară poate schimba orice. Poate modifica Constituţia, poate adopta legi ce păreau imposibil de trecut prin parlament. Noua majoritate parlamentară poate schimba forma de guvernământ, poate face dintr-o republică semi-prezidenţială, o republică parlamentară. Adică îi poate oferi preşedintelui o funcţie reprezentativă, de simbol al statului.

Acum, voinţa preşedintelui este lege. Poate desemna un prim ministru cu formarea guvernului neţinând seama de rezultatele votului popular. Aşa cum îi reproşează PSD lui Klaus Iohannis că a făcut după alegerile din decembrie 2020.

Sigur că PSD şi PNL nu vor adopta o lege care să interzică migraţia politică. Nu ar fi de acord nici instituţiile democratice ale Uniunii Europene. Dar alegerea formei de guvernământ  este opţiunea fiecărei ţări.

De ce vorbim tocmai acum când se învesteşte noul guvern despre rolul şi atribuţiile preşedintelui? Pentru că este posibil ca eventuala spargere a alianţei PSD-PNL să fie determinată de preşedinte. Preşedintele României are o putere disproporţionată faţă de orice altă instituţie. Au demonstrat-o toţi preşedinţii României de după 1989.

Să revenim însă la problema zilei. Premierul Nicolae Ciucă a prezentat programul de guvernare în faţa Parlamentului. Votat de o majoritate covârşitoare, bine ambalat într-un limbaj deja consacrat, înlăturând demagogia şi populismul inerent, noul program promite multe schimbări de ordin social şi economic. Dar partidele rămân tot partide şi politicienii nu renunţă la partizanat.

Marcel Ciolacu nu putea omite să spună că PSD este cel mai responsabil partid, de unde cu siguranţă, partenerul liberal a înţeles că PNL nu este un partid responsabil. Replica PNL a fost pe măsura provocării. Senatorul PNL Daniel Fenechiu le-a reproşat social-democraţilor că după ce au votat guvernul minoritar Ludovic Orban, nu au încetat să-l saboteze.

Mici şicane la început de drum. Normale din punct de vedere politic şi electoral, de la aceste înţepături se pot declanşa confruntări care să conducă la spargerea alianţei dintre cele două partide. Cu cât mai târziu, cu atât mai bine, dar cu condiţia ca atâta vreme cât guvernează împreună să aibă aceleaşi idei despre reformarea României.

Autor: Dumitru Păcuraru

Sursa: Informaţia zilei Maramureş