Naţionalism, istorie şi politică de Ziua Naţională

 Multe lucruri bune, şi mai multe lucruri rele. Cauzele? Nenumărate. Vinovaţii? Au un nume generic: clasa politică.

Da, marea problemă a României nu este istoria, nu este pământul, nu sunt oamenii de rând, ci conducătorii. Desigur, partidele se feresc să-şi numească liderii conducători.

Compromis în timp, atât de fascism, cât şi de comunism, nici preşedintele nu-şi asumă titlul de conducător, deşi unele din atribuţiile lui induc ideea de conducător.

Ziua Naţională a fiecărei ţări este în primul rând un prilej de rememorare a trecutului, o reîntoarcere în istorie. România pare să-şi fi epuizat elanul patriotic cu ocazia Centenarului din 2018. Este adevărat, pe de altă parte, că politicienii actuali nu au nici disponibilitatea, nici pregătirea necesară pentru un veritabil recurs la istorie, prin excluderea naţionalismului, a extremismului.

Prin urmare, o defilare, câteva spectacole, depunerea unor coroane de flori, completate cu o minivacanţă de Ziua Naţională, rezolvă problema recunoştinţei faţă de trecut şi strămoşi.

Faţă-n faţă cu figurile istorice, actualii politicieni pălesc, se fac mici, mici ca nişte furnicuţe. Totuşi, undeva, Ziua Naţională este sărbătorită cum se cuvine. Acel loc se numeşte şcoală. Acolo, în şcoli, se face simţită, reînvie magia de altădată, întruchipată de figurile istorice consacrate, dr. Vasile Lucaciu,  George Pop de Băseşti, Iuliu Maniu şi mulţi alţii în realitate, dar uitaţi în timp. Dacă Transilvania marchează 1 Decembrie cu mai mult entuziasm, Moldova şi Ţara Românescă îşi mai lasă puţină energie pentru 24 Ianuarie.

Sărbătorirea Zilei Naţionale în anul 2021 coincide cu instalarea unui guvern nou. Nou prin modul în care s-a născut, nou prin parteneriatul PSD-PNL, nou prin ceea ce vrea „să livreze”. 

Dacă în urmă cu zeci de ani reformele „se implementau” iată că acum „se livrează“. Însuşi preşedintele Iohannis şi-a adaptat limbajul cerând coaliţiei PSD-PNL-UDMR să „livreze”.

Până la primele livrări, se face oficiul de predare-primire între foştii şi actualii miniştri. Au rămas pe loc cei trei miniştri UDMR, precum şi vicepremierul Kelemen Hunor.

Se înţelege că toţi miniştrii PSD sunt figuri noi. Din vechiul guvern, şi-au păstrat portofoliile câţiva miniştri, la Externe, Interne, Educaţie, Energie. Mass media priveşte cu neîncredere preluarea Ministerului Fondurilor Europene de Dan Vîlceanu, prietenul lui Florin Cîţu.

O viaţă politică tumultoasă, aşa cum este acum, obturează viziunea despre istoria naţională. Prezentul anihilează trecutul.

Nu ştiu cum este abordată această problemă în proiectul prezidenţial „România educată”, dar este clar că în această perioadă se produce o ruptură, o falie tot mai largă între moştenirea istorică şi prezentul incert, construit la întâmplare, fără viziune pe termen lung.

Autor: Dumitru Păcuraru

Sursa: Informația zilei Maramureș

Dacă naționalismul ar fi ieftin, atunci internaționalismul e pe degeaba

Unii, vezi Liviu Dragnea, își apără (oare nu-și dau seama cît de josnic îi tratează stăpînii străini încît se simt obligați să apere sau să justifice o atitudine naturală ?!) timidele încercări de a face ca ultimele rămășițe de inițiativă economică românească să fie tolerate de către capitalul colonizatorilor prin recursul la obosita dezicere de „naționalismul ieftin”.

Toți parașutații s-au trezit, înainte de alegerile iernatice și după șocul realității numit BrExit, că sînt patrioți (obligatoriu), ba chiar naționaliști, doar că nu ieftini.

Mă, voi nici nu puteți înțelege că naționalismul nu este, nu poate fi o ideologie, pentru că nu este o construcție artificială, inițial pur intelectuală, cum sînt toate ideologiile ce distrug omenirea de cel puțin 250 de ani.

Voi nu puteți oferi soluții din interiorul unui sistem 100% ideologic și 100% antinațional. Nu înțelegeți, iar dacă ați înțelege nu aveți voie să exprimați public conexiunile logice necesare, pentru a lega, de exemplu, mercantilismul sau protecționismul, ca aspecte de strategie economică derivată din voința politică a unei clase, grup dominant, a unei perioade istorice, de mersul, evoluția, dacă vreți, organică a societății umane, care nu se limitează la ciudate teorii economice, aparent legitimate de și mai ciudate sisteme matematice, absolut inoperante în lumea reală.

Dar e prea mult pentru nivelul discursului public din vremea noastră. Orice incursiune într-un spațiu care ține mai mult de filozofie decît de știință, mai mult de receptarea realității decît de încercarea de formalizare a ei prin constatări empirice repede înnobilate cu 3 ecuații scoase din burtă drept teorii economice științific argumentate, e o pură pierdere de timp.

Papagalii redescoperiți ca foarte interesați de propria națiune, la strigătul de raliere post-BrExit dat de la Bruxelles și de deasupra, nu merită încredere, fapt evident, dar nu merită nici să fie băgați în seamă, punctual, pe diferite teme de interes. Pentru că nu au nicio intenție de a produce altceva decît propagandă, asta cu adevărat ieftină, scrisă pe picior, la disperare.

Nu merită încrederea și nici nu o vor căpăta. Mai bine să se compromită partidele ideologice – inevitabil internaționaliste dacă se simt obligate să se ralieze constant la reperele dictate de doctrinele respective – decît pseudo-partide naționaliste și alte clorotilde introduse în cantități mici în parlament pentru a murdări, prin asociere imagistică, reîntoarcerea către organic, adică spre naționalism.

Doar o remarcă. Patriotismul, atît de americănește afișat, de multe ori într-o insistentă, fără a fi totdeauna evidentă, opoziție cu naționalismul, nu există fără acesta din urmă. Patriotismul e o subcategorie, în cazul cel mai bun, sau o încercare de emasculare, în cazul dorit cu adevărat la nivelul Cupolei. Patriotismul, căruia nu prea i se asociază adjectivul ieftin, dacă ați observat, ar fi un fel de naționalism în care nu mai contează apartenența etnică și cea religioasă. Adică o abstractizare deplină, adică ceva artificial, dar nu produs dintr-un exercițiu intelectual anterior ci din sanitizarea unui comportament organic specific unui individ ancorat în istorie, nu resetat feisbucistic de cîte ori e nevoie.

Cam atît, deocamdată. Ieftini sînt papagalii care semnalizează fals interesul, în al 11-lea ceas, față de națiune, nu naționaliștii, fie ei și cu gură mare.

Sursa: La Conu’ Misu

Gluma zilei - Victima naţionalismului la locul de muncă

 Mă cheamă şeful în birou azi:

- Măi Cornele, Istvan pretinde că este victima naţionalismului la locul de muncă.

- Adică?!... l-am întrebat eu.

- Păi, când aţi fost vinerea trecută cu toţii la restaurant să sărbătoriţi aniversarea aceea, el e singurul pe care nu l-aţi invitat...

- Ei ţi?!

- Şi...Cornele, era totuşi ziua lui, ce naiba!!!

                                                                                        O.B. Serv