Ce elite ne conduc?

 

                                                                                                    de Gheorghe Pârja

De când lumea a început să fie încercată de pandemie, iar mai aproape de conflictul mocnit de la granița Ucrainei cu Rusia, îmi pun serios întrebarea: ce elite ne conduc? Cuvântul impune respect, deoarece se referă la persoane care reprezintă ceea ce este mai bun, mai valoros, mai ales în societate. În toată nebunia asta lumească numai oameni deștepți, cred eu, pot rezolva situațiile dificile. În cazul conflictelor armate, se decantează inteligența diplomaților și militarilor. Și conducătorii de state, ori de guverne au nevoie de o minte ascuțită. Să priceapă ce le spun sfătuitorii. Din păcate, istoria recentă nu ne-a dat cele mai bune pilde. Sau nu le-am priceput eu cum trebuie. Dar cum să le înțelegi? Asta-i o altă poveste, cu noi cei care observăm lumea din colțul nostru.

Eu cred că și părerea noastră contează. Așa că mă întreb: se mai respectă regula diplomației? În nebunia asta suprapusă, se oferă presei și situații stânjenitoare. Îți dai seama cum au involuat elitele (îmi place să cred că doar unele) care conduc lumea în ultima vreme. De dată foarte recentă este vizita ministrului de externe al Angliei, Elisabeth Truss, la Moscova, unde s-a întâlnit cu omologul rus, Serghei Lavrov. Au ajuns și în presă fragmente din dialogul întrevederii, care explică multe. Doamna Truss: „Rusia trebuie să-și retragă trupele de la frontierele Ucrainei. Altfel…” Lavrov: „De ce? Este dreptul Rusiei să-și mute trupele oriunde pe teritoriul național. Recunoașteți suveranitatea Rusiei asupra regiunilor Voronej și Rostov?” Truss: „Marea Britanie nu va recunoaște niciodată suvernitatea Rusiei asupra acestor regiuni”.

Se vede de departe că diplomatul rus i-a întins o cursă partenerei de dialog. Era vorba despre regiunile Donețk și Lugansk. După părerea mea este o confuzie impardonabilă. Ca să nu fie fără soț, englezoaica a spus că a trimis ajutoare țărilor baltice peste Marea Nea­gră. Când în realitate a fost vorba de Marea Baltică. Presa britanică a fost nemiloasă cu aceste confuzii, lăsând-o repetentă la geografie. Subliniind că vizita la Kremlin a fost inu­tilă. Într-o conferință de presă, după întrevedere, diplomatul rus a declarat că întrevederea a fost ca și cum „au vorbit mutul cu surdul.”

S-a adus în oglindă vizita din 1987 a premierului britanic Margaret Thatcher, vizită care i-a adus supranumele de doamna de fier. Fostul premier a participat, la Kremlin, la o sesiune de întrebări în direct, cu cei mai buni jurnaliști sovietici și a reușit să-i domine la toate capitolele abordate: controlul armamentelor, echilibrul de putere, perspectiva Est-Vest. Acum, la Moscova, s-a deplasat un ministru care confundă Marea Neagră cu Marea Baltică. Care nu știe cât de departe de Ucraina este Estonia. Și este ridiculizat, nepermis, de omologul rus. Diplomații acelei vremi au muncit enorm pentru a păstra pacea în Războiul Rece. Să ne aducem aminte de marea tensiune sovieto-americană cu criza rachetelor cubaneze. Erau la un pas de război.

Acum, repulsia morală a luat locul realismului politic. Sunt la modă analiști care se arată extrem de enervați că există în lume state care se opun viziunii progresiste, care susține că toți oamenii vor deveni consumatori fericiți într-o lume deosebită. „Nu veți fi proprietari pe nimic, și veți fi fericiți” este mesajul din anul trecut al Forumului Economic Mondial de la Davos. Și prin această cheie trebuie citită tensiunea de la granița cu Ucraina. Rusia nici nu vrea să audă de poveștile progresiștilor. Sunt pe glob elite care acționează în grup, ocolesc orice lege, au dreptul să facă ce vor cu tine ca om, cu viața ta. Și nu-i o exagerare, că în fiecare zi ne lovim de teorii care se pun în practică după voința unor centre de putere mai puțin evidente. Nu sunt cu conspirațiile, dar multe întâmplări recente le dau apă la moară. Despre cei care ne conduc, fiecare dintre noi avem pilde la îndemână. Din păcate, nici diplomația românească, din această perioadă, nu strălucește în succese.

Nu mi s-a lămurit de ce este nevoie de o prezență militară aliată în România pe termen lung? Spectacolul nu s-a terminat. Mai putem avea mari surprize. De aceea mi-am pus întrebarea: cine ne conduce? Am aflat, în presa care foșnește, o spusă care s-ar potrivi pentru acest text: „Dacă un clovn intră într-un palat regal, clovnul nu se transformă în rege, ci palatul se transformă în circ.