DRUMUL SPRE LUMINA SUFLETULUI

 

(ȘTEFAN OLARU-„DINCOLO DE UMBRE”)

Prin clepsidra de cristal  nisipul timpului se scurge nemilos, nu mai are răbdare cu noi (cum ar spune Marin Preda) trece prin noi și pe lângă noi și ne lasă bucurii, lumină-dar și multe nemulțumiri, regrete, umbre și întuneric etc.

-În favoarea cui se scurge timpul?

-A poetului?

-A noastră, a viitorului?

-N-am ști să dăm un răspuns plauzibil?!

-Dar un răspuns încearcă să dea Ștefan Olaru prin poeziile cuprinse în volumul „Dincolo de umbre” apărut la Baia Mare în colecția Poesis la Editura ECREATOR, 2022.

A scrie versuri nu e un lucru ușor (mai ales când ai „ceva a spune” ) dacă vrei a devoala temerile unui loc și timp anume din conștiința ta și a poporului/ nației din care faci parte.

Ștefan Olaru-și scrutează puternic conștientul dar și subconștientul și scoate la iveală din întuneric lumina nesecată a adevărului, a binelui și a credinței creștine. Prin valurile vieții, prin marea de nouri s-a deschis o poartă de poveste. Autorul e hotărât a spune ce are pe suflet, vrea să comunice prin vers chiar dacă nu va fi înțeles sau ascultat/ chiar dacă umbrele-l înconjoară, la capăt se va ivi lumina binefăcătoare a conștiinței.

„În noi e un ciob de aur și care se închină/ Indiferent de vremuri, de zbor, de circumstanță,/ Și-n pas de rugăciune cu sânge și speranță/ S-aducem prin poveste din cer lumină lină.../ Și dacă te inspiră printre atâtea boarfe,/ Când se deschide cerul, povestea mea-i o scară/ Pe care urcă îngeri și-n prăbușiri pogoară/ Cu sfere sângerânde și mângâieri de harpe...”(poezia„ Prefața”).

Pare a fi un testament literar, o „ars poetica” sau un argument pentru poeziile ce vor urma:

„Ai vrut prin viață majestos să treci/ Și fără nici un strop de șovăire,/ Să-mparți iubind, iubire din iubire/ Și chiar de te priveau cu ochii reci.../ Puteai să-ți porți cu tine șevaletul/ Atât de magic, să-ți pictezi fereastra, /Să nu mai simți tristețea și regretul/ Că n-ai schimbat nimic pe lumea asta.../ Dar ai ales să zbori urcând calvarul,/ De stupul tău iubit tot mai departe./ Și-n loc să-l strângi, ți-ai răspândit nectarul,/ Iubirea ta de viață și de moarte.” (Poveste). Sau:

„Să fie rug în jertfă, nu clișeu,/  Iar templul meu deschis la fiecare./  Și dacă bobul ce-l arunc nu moare,/  N-am să vă plictisesc cu scrisul meu./ Să fie rug în luptă, nu clișeu/  Și-o aripă deasupra unei gheare,/  Iar bobul viu, însângerat de soare, / Să moară pentru voi în templul meu...” (Ars poetica).

„Nu-ți poți alege timpul nici unde te vei naște,/ Nu-ți poți înfrânge dorul, nici zborul suveran,/ Și-a cerului enigmă n-o vei putea cunoaște/ De n-ai simțit pământul sub talpă de țăran...” (Țară).

Î n plină boală Covid 19 poetul Ștefan Olaru e alături de semenii săi:

„Ți-a rămas căsuța și-un apus de soare,/ Pomul îndurării din ograda noastră,/ Umbra lui de sânge, galbenă și-albastră/ Și-o poveste scrisă cu pâine și sare.../ Toate se vor duce, mărăcini prin viață,/ Frunza lui e vie,mândră și semeață!” (Pomul din ogradă).

 

Credința nestrămutată-n valorile creștine (milostenie, binefacere, adevăr, frumos, lumină se relevă prin chipul jertfei lui Iisus:

„Trascedental și sacru, plăcere sau tortură/ Ești moarte       și-nviere în sfânta ei splendoare,/ Materie și spirit, ești dragoste și ură,/ Blestem în veșnicie și binecuvântare!/ Ești uniunea sacră dintre real și vis,/ Ce nu se mai consumă pe muntele cel mare,/ Ești îngerul dreptății, infern sau paradis,/ Și-n Liturghia Sfântă             te-mparți la fiecare!”(Foc).

Citind poezia „Lumină lină” mă regăseam în priceasna din Ardeal:  „Așa grăiește Domnul Slavei” („Așa grăiește Domnul Slavei/ În glasul Sfintei Liturghii/ Deși m-am înălțat la Ceruri/ Eu nu vă las orfani, copii! / În fiecare liturghie/  Eu mă cobor din nou la voi/  Din nou e coasta mea străpunsă/  Și-mi curge sângele șuvoi...”)

-„Când ne-am pierdut sub volburi atingerea luminii,/ Când   s-a uscat speranța la margine de drum,/  Atunci în dăruire și fluturii și crinii/  Vor împărți iubire, culoare și parfum.../  Trăim într-o poveste absurdă și firească,/ Cu dulce antiteză și pulbere divină.../  Se scutură corola ca iarăși să renască/  În sfânta dăruire...din cer lumină lină (Lumină lină).

Asocierea sentimentelor exprimate cu drumul Golgotei îl face pe autorul Ștefan Olaru să fie frate cu poporul român ce a fost creștinat chiar de la-nceputul existenței sale iar de atunci s-a apărat și a luptat pentru dreptate și libertate:

-„Curând vor crește aripi din nămol/  Și din cenușă zbor înalt vibrează./ Căci adevărul te eliberează/  Dar semnele rămân pe trupul gol...(Nu uita!). Sau:

-„Ninge cu ecouri din copilărie/  Dulcele și-amarul tinereții noastre,/  Ninge printre cioburi energii albastre,/ Ninge cu durere și cu bucurie...”(Ninge).

Parcă-l aud pe O. Goga -plângând la Castelul său din Ciucea cu lacrimi amare („La noi sunt codri verzi de brad/ Și câmpuri de mătase/ La noi atâția fluturi sunt/ Și-atâta jale-n case/  Privighetori din alte zări vin doina să-ne asculte/  La noi sunt cântece și flori/ Și lacrimi multe, multe...”(La noi):

-„Căci n-are lacrimi când rana ta-i adâncă/  Și se revarsă cerul,  când zările se sparg,/  Când te-a uscat deșertul,  când ești pierdut în larg, Izvorul lui de gheață e un susur viu din stâncă!”(Plâns).

Lumina speranței se revarsă mereu din versuri fiind alături de bunătate, adevăr și credință:

-Să crezi în viață chiar dacă-i pustie/  Și-n zdreanța ei prin care suflă vântul,/  Că cei mai blânzi vor moșteni pământul/  Și că iubirea lor e-o-mpărăție...” (Să crezi!).

Scrie o poezie în memoria prietenului poet Nicu Gavrilovici:

„Toți suntem Baraba când ceva ne doare,/  Când sătui de viață ne privim cu silă,/  Născocim revolte pentru fiecare,/  Revoluții sterpe,  sânge fără milă...”(Toți suntem Baraba!).

Cu gândul la culoarea violet care înseamnă iubire dar și înțelepciune( culoarea violet simbolizând spiritualitatea asociată cu sângele jertfei iar veșmântul episcopului este violet asemeni veșmântului purtat de Domnul Iisus în timpul patimilor)- poetul exclamă:

„Ești roșul și albastrul în caldă unitate/  Pe-o mantie sfințită cu Ziua Învierii.../  Înțelepciunea sacră din strigătul tăcerii,/  Iubire din Iubirea ce-i mai presus de toate...”(Violet).

Fiecare poezie scrisă de  Ștefan Olaru ascunde o scânteie divină capabilă să pună în lumină „eul autentic”-gândurile ascunse ale poetului iar raportul dintre „eu” și lume ne destăinuie viziuni mai adânci. Folosește deseori simboluri creștine în versuri care au și un puternic caracter filozofic ( mir, lumină lină, colind, liturghie, Iisus, Baraba, Învierea, înger, rugăciune, psalm, credința etc)- autorul Ștefan Olaru încearcă să aducă cerul pe pământ.

Se știe că umbra datorează existența sa luminii, dincolo de umbre se găsește un poet „cu har și dar” în exprimare iar poezia sa transmite un sentiment  de comuniune cu felul de a gândi și de a fi al românilor: milostivi, ospitalieri, patrioți, cu bun simț, buni la suflet, cu speranță în viitor și cu intenția de a se mântui în această viață.

-„Și dacă te surpă ornicul vrăjmaș,/ Când descoperi taina bobului de rouă/  Și când vezi că Timpul țintuit în două/ Te-a ales pe tine, umbră fără pași/ Să-nțelegi că-i timpul curățit prin har,/ Când din spinii lumii, patimă și cruce/  Să renaști prin sânge unde te vei duce/  Împărțind cu ceilalți vinul din pahar!”(Timp de har).

La final Epitaful poetului:

„De ți-ai trăit povestea pe-un zid necucerit/ Sau cucerind o lume în care n-ai trăit,/  Pribeag fără de țară zburând neînțeles/Sau îmbătat de vinul sorbitului succes,/ Tu vei rămâne singur înfiorând poeții/ Sub cripta unde astăzi au năpădit scaieții.../ De ți-ai plătit comoara cu-ai tinereții ani,/  Când te-ai spetit de muncă, sărman printre sărmani,/ Sau când ți-ai stors iubirea-n cutia fermecată/     E-o strâmbă citadelă, pierdută, sfărâmată...Dar eu mă rog prieteni ca singurul trofeu,/ Pe inimile noastre să scrie Dumnezeu! (Epitaf).

Prof. OLIMPIA MUREȘAN, LSR, Baia Mare, MM, Ulmeni, februarie, 2022