Poetul Grigoraş Ciocan ne propune „rugăciuni şi pilde” înainte de sărbătorile pascale

 

Citindu-i poeziile şi celelalte volume apărute anterior („Din dor de amintiri” în echipă cu Amalia Sima şi Augustin Neaga; „Din dor de zarea albastră”, „Călător în Ţara Sfântă”, toate  volumele tipărite la editura „Armonii Culturale” Adjud, al treilea volum personal „Viaţă trecătoare. De la tinereţe până la bătrâneţe”, editura „eCreator” Baia Mare şi acest recent volum la care fac vorbire „Rugăciuni şi pilde”, editura „eCreator”, colecţia Poesis) am  observat că poetul cunoscut de acum Grigoraş Ciocan din Ţara Lăpuşului şi poetul de atunci, din tinereţe (poezia „Dorinţă” a fost scrisă la Hila-Babilon în 1985, în Irak!) a îmbinat utilul cu pasiunea lui pentru scris, adică să-şi facă cu sudoarea frunţii şi specializările profesionale obţinute, o situaţie materială peste media din România, muncind în străinătate în ţări precum Israel (de două ori), Irak, Spania, dar credinciosul sălniţean a folosit oportunitatea de a vizita şi a fi pelerin în locurile sfinte, pe unde a trecut Mântuitorul, a făcut minuni, s-a botezat, a murit pentru noi şi a scrie toate acestea poezii în stil popular, el însuşi fiind un exponent al acestei lumi. Pe undeva, ca o paralelă în timp, poetul popular Grigoraş Ciocan, din comuna Vima Mică, a călătorit precum odinioară o făceau apostolii însoţindu-l pe Iisus.

Acest nou volum de poezii „Rugăciuni şi pilde”, aşa cum ne spune şi titlul putea la fel de bine să apară la o editură creştin-ortodoxă deoarece poeziile sun eminamente creştine, temele abordate fiind creştine, în prim-plan fiind Dumnezeu şi Mântuitorul Iisus dar şi scurgerea ireversibilă a timpului, dorul de mama iubită care nu mai este, dorul de copii şi soţie, dorul de sat, dorul de biserica strămoşească şi semeni. Cu cât înaintam cu lectura, mi-am dat seama cât de greu este printre străini, cât de greu se fac banii de culoare verde, câte doruri aduni în inimă şi cât de mult îţi doreşti să te întorci la cei dragi fiindcă „Fie pâinea cât de rea/Tot mai bună-n ţara ta” este cât se poate de adevărat.

Deşi volumul de faţă are câteva subtitluri: „Rugăciuni” (6 poezii); „Psalmi” (2 poezii); „Călător în Ţara Sfântă” (13 poezii); „Pilde” (7 poezii); „Viaţă trecătoare” (15 poezii) consider că poemele curg firesc, vin de la sine fiindcă marea lor calitate o reprezintă sinceritatea poetului-călător cât şi faptul că scrie simplu, în vers popular, dar are nişte principii sănătoase de la care nu se abate, indiferent de ce regim a trăit, indiferent unde a muncit. Prin toţi porii lui, Grigoraş Ciocan respiră pentru credinţa în Dumnezeu, iubirea celor apropiaţi lui dar şi iubirea de neam şi ţară.

În arealul lui, adică Sălniţa natală, Grigoraş Ciocan este respectat, iubit de toată lumea începând cu tinerii şi terminând cu autorităţile locale, pentru mulţi dintre ei fiind un model, un om de succes cum s-ar spune astăzi prin mass-media.

Revenind la acest nou volum, cu multe poezii scrise în urmă cu mai bine de 35 de ani, autorul îmi mărturisea la o agapă că multe poezii, adică majoritatea spun eu, nu ar fi apărut în volum dacă n-ar fi ajuns în Ţara Sfântă, fiindcă „fiecare dintre noi avem două ţări în inimă, ţara de baştină unde s-a născut şi Ţara Sfântă, Ţara Creştinătăţii, iar eu dacă am avut privilegiul acesta de a vizita locurile sfinte m-am gândit să le împărtăşesc şi semenilor mei din emoţia avută atunci”.

Exemplific cu câteva versuri în acest sens: „La Sfântul tău Mormânt/Ne aplecăm până la pământ,/Facem câte-o cruce mare,/Aprindem câte-o lumânare,/Noi ne rugăm la tine/Să ne fie bine/Sus la Dumnezeu,/Sus la Tatăl Tău!” („Noi ne rugăm”); Rugăciunea și postul nu trebuie să fie o povară sau o datorie, ci mai degrabă o sărbătorire a bunătății și milei lui Dumnezeu față de copiii Săi, aşa cum procedează şi Grigoraş Ciocan: „Noi seara și dimineața/Să ne rugăm la Dumnezeu/Și-n orice zi tot mereu,/Căci scurtă e viața/Și păcatu-i greu.//Tot omul îi păcătos/Trăind în această lume,/În post și-n rugăciune/Te-apropii de Cristos/Cu fapte bune.”  („ Îndemn spre rugăciune” ) ; Rugăciunea este mărturisirea neputinţei noastre, iar puterea ei constă în sinceritatea rugăciunii noastre pentru a revărsa Dumnezeu har îmbelşugat celor care se simt păcătoşi : „Când avem câte-un necaz/Și-avem lacrimi pe obraz,/Nu uita, Doamne, de noi/În necazuri și nevoi!//Ne rugăm, Doamne, la Tine,/Iartă-ne și dă-ne bine,/Iartă-ne că mult greșim,/Ție Doamne-ți mulțumim!//Înainte de a cere,/Tu ne întărești putere,/Ce ne trebuie ,Tu știi/Și dacă nu am vorbi.“ („Doamne, nu uita de noi!“).

Crăciunul este o sărbătoare magică sau de rugăciune, e seara când se deschide Cerul iar Pruncul Iisus din iesle e primit în inimile noastre, o sărbătoare creştină păstrată cu sfinţenie în satul lui natal :  „Colindători sunt la fereastră,/Se colindă și e frumos,/De Maria Maica Sfântă,/De nașterea lui Cristos.//În casă pomul strălucește,/Frumos este împodobit,/ Toată lumea își dorește/Un Crăciun Fericit.//În această seară sfântă/ La fiecare copilaș/I se dă după colindă/Mere, nuci sau colăcași”. („ În seara de Crăciun” ). Deşi titlul nu mi se pare inspirat şi îmi aminteşte de un cântec de succes al lui Vasile Conea, mesajul sincer salvează poezia : „ Dac-a fi să mor odată,/Și asta se va întâmpla,/Aș fi cu inima-mpăcată,/Să se-ntâmple-n țara mea./Am fost prin țări străine/Și poate încă voi pleca,/Dar mă simt mai bine/ La casa mea.//În jurul meu aș vrea să-i am/Pe cei dragi pe lângă mine,/Mereu în gând îi purtam/Și mă rugam să fie bine./Dar atunci când mă voi duce/Să fiu lângă mama mea./Un mormânt, o sfântă cruce/ De s-ar putea.”  Maica Domnului în rugăciune reprezintă Biserica iar Hristos este viaţa Bisericii: „ Maică Sfântă, Preacurată,/Iubită ești de Dumenzeu!/Ai fost binecuvântată/Căci ai născut pe fiul Tău./Fiul Tău Dumnezeiesc/Pentru noi s-a răstignit,/Fă-mă ca să nu greșesc,/Ca să fiu eu mântuit!//Maică Sfântă, iubitoare,/Roagă-te la fiul Tău,/Păcatul nostru este mare,/Să ni-l ierte Dumnezeu!/Căci Tu ești a noastră Mamă,/Glasul Tău e ascultat/De Fiul Tău, numai te roagă/Să ne ierte de păcat”. („  Maică Sfântă”) ; Râul Iordan este important pentru cele trei religii principale monoteiste: iudaism, creștinism și islam şi Grigoraş Ciocan îi scrie o poezie „  Rugăciune lângă Iordan : „ Pe lângă râul Iordan,/Unde a botezat Ioan/O mulțime de popor/Și pe-al nostru Mântuitor,/Privesc în jos și-n sus/Și mă rog eu lui Iisus/Să-mi dea minte-nțelepciune.//Cât voi mai trăi pe lume/Sănătate, să nu fac rău,/Să-mi ajute Dumnezeu!/Căci trăind pe-acest pământ/Am greșit și eu orișicând./Și mă rog de iertare,/Căci păcatul meu e mare./Doamne, Tu, nu mă uita,/Pune-mă de-a dreapta Ta!”; Muntele Măslinilor nu este nici el uitat fiindcă în grădina Ghetsimani Iisus s-a rugat iar mai apoi s-a înălţat la cer: „ Mă închin eu, și mă rog/Pe muntele Măslinilor/De unde Tu te-ai înălțat,/După ce ai înviat.//Să ne rugăm întruna/Și întotdeauna,/Tot la Dumnezeu/Și la Fiul Tău.//Iartă-mă cât mai trăiesc/Ca să nu mă chinuiesc,/Căci am greșit de multe ori/Și-am lucrat în sărbători.//Mă rog acum la Tine,/Nu uita de mine!/Și mă închin mereu/Tot la Dumnezeu.” („ Pe Muntele Măslinilor”) ; Iadul numit şi iazul de foc, locuința morților, moartea veșnică, gheena, focul gheenei, pierzare, ardere în foc, cuptorul aprins, plânsul și scrâșnitul dinților, focul veșnic, loc de chin, întuneric, pedeapsă veşnică, locul unde viermele (care-i chinuie) nu moare și focul nu se stinge, însetat, chinuit de văpaia focului, separare de Dumnezeu, pierzare veșnică, este bine descris de poetul popular :  „Un biet creștin din popor/Zăcea de mult pe un pat:/„Aș vrea, Doamne-acum să mor,/Eu de mult nu am umblat”//Se ruga la Dumnezeu,/Să vină moartea o dată,/Căci suferea, îi era rău,/Crucea pe care o poartă://„Nu mă lăsa pe-acest pământ,/Boala mea e foarte grea,/Sunt păcătos, nu un sfânt,/Scurtează, Tu, viața mea!”//Noaptea, fereastra s-a deschis,/Domnul lângă a lui pat/I-a apărut așa în vis/Și frumos l-a întrebat://„Vrei trei ceasuri în iad a sta/Sau îți aduci crucea pe pământ/Câte zile-i mai avea,/Fără-a spune un cuvânt?”//„Du-mă! Trei ceasuri vor trece,/Voi fi iarăși sănătos,/Din nou voi mai petrece,/Mulțumesc eu lui Cristos!”//În iad l-a dus, așa a visat/Unde șarpele nu doarme niciodată,/Focul nu se stinge, arde ne-ncetat,/Este un vulcan ce nu se gată.//Suferea-n tăcere și socotea;/„A trecut o zi, un an , poate trei,/Nu a sosit vremea mea/Să vii, Doamne, să mă iei?”//Nu a trecut decât un ceas,/Mai vrei să stai acum?/Încă două au mai rămas/Vrei să te întorci din drum?”//„Mai bine îmi duc crucea pe pământ,/Aici este mult mai greu,/Nu aș dori, Doamne, nicicând/Să fie aici sufletul meu!”( „Trei ceasuri în iad” ) ; Uneori întâlnim oameni asemenea lui Simeon, în viaţa fiecăruia dintre noi există unul sau mai mulţi Simeoni, dar crucea ajunge din nou pe spatele nostru :  „Multă lume ducea în spate/Câte-o cruce fiecare,/Erau grele-ale lor păcate…/Doamne, dă-le lor iertare!/Unul spune: „Eu voi sta,/Ca să prind iarăși putere,/Voi tăia din crucea mea/Și-apoi încet eu voi mere”/A tăiat din ea un pic,/Fiindcă grea i se părea,/Credea că nu va fi nimic,/Lumea nu îl va vedea./Și-a plecat încet spre vale, /Apoi dealul el l-a suit,/Ajungând la o prăpastie mare,/Crucea nu i-a folosit./Cei care nu au tăiat,/Au pus crucea și-au trecut,/În genunchi, el supărat:/„Doamne, Doamne, ce-am făcut?”/Toți în lume-avem o cruce,/S-o ducem cum vom putea,/Ne-a fi greu, vom mai și plânge,/Noi să nu tăiem din ea…/Domnul știe foarte bine,/Ți-o dă după puterea ta,/Când nu mai poți tu în lume/El a dat-o, El ți-o ia…” („Fiecare are o cruce”); Rugăciunea „Tatăl nostru” este o rugăciune pe care Domnul Iisus a folosit-o pentru a-i învăţa pe ucenicii Săi cum să se roage, aşa cum este descris în Matei 6:9-13 şi Luca 11:2-4. Matei 6:9-13 spune astfel: “Iată dar cum trebuie să vă rugaţi: „Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău; vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi; şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri; şi nu ne duce în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău. Căci a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin!”. Poetul popular Grigoraş Ciocan ne propune şi varianta sa:”Tatăl nostru cel ceresc,/Numele Tău îl sfințesc,/Fie-mpărăția Ta,/Facă-se voia Ta!/Precum e-n cerul Sfânt/Așa nouă pe pământ!/Pâinea noastră care-o fi, /Dă-ne nouă-n orice zi!/Iartă-ne precum iertăm,/Numai Ție ne-nchinăm/Și nu ne duce în ispită,/Ci ne izbăvește și ne iartă!/Că a Ta este-mpărăția/Și puterea și mărirea./Doamne, în fața Ta mă-nchin/În numele Tatălui, Fiului, Sfântului Duh/Amin!” („„Tatăl nostru…”); Spunea regretatul poet Grigore Vieru că „mama este începutul tuturor începuturilor”, cam aşa crede şi Grigoraş Ciocan care ne propune o poezie sfâşietoare, lacrimogenă de-a dreptul „La mormântul mamei mele (De Florii”): „De Florii lumea s-a adunat,/Lumânări ard la morminte,/ Ne rugăm cu glas fierbinte/Pentru cei care-au plecat./Mă cuprind iarăși fiori/La mormântul mamei mele,/Ca și-n zilele mai grele,/Deși eu pun câteva flori,/Aprind mereu o lumânare,/Se scurge-o lacrimă pe față,/Cum se duce-această viață./Inima în piept te doare,/Am rămas cu grele gânduri./Noi ne-nțelegeam bine,/Acum nu am de la cine/Să primesc câteva sfaturi./Mai sus, la o altă cruce/Își doarme somnul tatăl meu,/Să mi-l ierte Dumnezeu!/La mormântul lui m-oi duce,/Primește-l, Doamne, în cerul sfânt,/Căci numai Tu ești fără de păcat!/Noi multe am mai adunat/Cât am trăit pe-acest pământ.”; Conform tradiţiei ortodoxe, crucea are patru semnificaţii: obiect material, simbol, putere, jertfă. Crucea a însemnat dintotdeauna începutul şi sfârşitul, cerul şi pământul, viaţa şi moartea, este cheia care deschide uşa mântuirii: „De voi avea la cap o cruce,/Un semn că sunt în pământ,/Vor mai veni, se vor mai duce,/Nu vor uita al meu mormânt.//O candelă aprinsă de Florii/În fiecare an să ardă,/Este bucurie și la copii,/La morminte stau grămadă…//A lor bucurie este mare,/Primesc dulciuri, e frumos,/Noi așteptăm fiecare/Învierea lui Hristos…//De voi avea la cap o cruce,/Și-o candelă aprinsă câteodată,/De mine aminte-și vor aduce,/Căci au avut în lume un tată.” („De voi avea la cap o cruce”); Pentru evrei termenul aramean "Golgota" desemna nu numai un singur astfel de loc de execuție a condamnaților, ci orice astfel de loc situat (conform legilor biblice ale purității) în afara orașului Ierusalim. Chiar și pe timpul Sfântului Ieronim existau mai multe astfel de locuri de execuție în afara Ierusalimului, e locul unde a fost răstignit Mântuitorul pentru spălarea păcatelor noastre, în acest sens Grigoraş Ciocan ne propune poezia „Spre Golgota”: „Spre Golgota-acum în sus,/Unde , Doamne, Tu te-ai dus/Și ai căzut, te-ai ridicat/Pentru-al meu mare păcat.//De oameni fiind batjocorit,/Văzând corpul tău lovit,/Fața Ta plină de sânge…/Cine oare nu ar plânge?//Când puterile Ți-au slăbit,/Pe Simion l-au silit,/Să-ți mai ducă crucea grea,/Să nu cazi din nou sub ea.//Venea mama-n urma Ta,/Plângea mereu și suspina/După Fiul drag, iubit,/Care azi ni s-a jerfit.//Pentru-ale noastre păcate,/S-a dus singur la moarte,/Fiindcă lumea a iubit/Pentru noi s-a răstignit.//De un singur Dumnezeu știm,/La icoana Ta cu drag venim,/Ne facem câte-o cruce mare/Iartă-ne, Doamne, pe fiecare!”; Încheie cu poezia „Viaţă trecătoare” pe care am s-o redau în totalitate pentru veridicitatea versurilor: „Viață scurtă, trecătoare,/Stai o clipă nu te grăbi,/Știu că într-o bună zi/Soarele nu-mi mai apare…//Mai am de muncă un pic,/Niciodată n-aș fi gata,/Tot așa mi-a spus și tata…/Mergi din lume cu nimic.//Te duci când ceasul îți vine,/Doar cu ale tale păcate/Care poate nu-s iertate./Iartă-mă, eu cred în Tine!//Viață scurtă, nu te duce,/Și dacă totuși vei pleca,/Să rămână în urma mea/Un mormânt și-o sfântă cruce.//Viață scurtă trecătoare,/N-ai putea să stai în lume?/Ca să știm doar de bine,/Tu să nu fii muritoare!”.

Una peste alta, cu versuri care uneori şchioapătă, cu unele arhaisme şi regionalisme care puteau fi înlocuite, cu repetări sau versuri care le-am mai auzit  undeva, versurile poetului popular Grigoraş Ciocan cred că vor place publicului cititor pentru mesajul şi simplitatea transmiterii lui (în mod direct, palpabil şi uşor de lecturat şi reţinut), oricum un public mult mai numeros decât cel al intelectualilor şi cititorilor rasaţi. Felicitări Grigoraş Ciocan pentru împlinirea viselor tale!

                                                                                  Gelu Dragoş, U.Z.P.R.