Tinerii și Brâncuși

 

                                                                                                de Gheorghe Pârja

Și a fost ziua de naștere a lui Constantin Brâncuși! În 19 februarie s-au împlinit 146 de ani de la venirea lui pe lume în Hobița Gorjului. Evenimentul nu a fost trecut cu vederea în România marelui sculptor. A fost marcată și în Baia Mare, la Colegiul Național Mihai Eminescu. Unde, cum spuneam și în alte rânduri, sufletul îmi este acreditat aici, bucuros de întâlnirea cu tineri admirabili, născocitori de idei și creatori de poezie, care mă cucerește de fiecare dată. La recenta întâlnire, tinerii grupați în Cenaclul „Voci eminesciene” (condus de elevul Bogdan Vanca) și-au propus să-l omagieze pe „Sfântul din Montparnasse.” Așa ne-am adus aminte de cartea lui Peter Neagoe, despre viața romanțată a lui Brâncuși. Acolo, în fața tinerilor, m-am întrebat de ce-l prețuim pe marele sculptor?

Mi-am răspuns cu voce tare în fața lor: cred că regăsim în opera artistului neliniștea identitară. El ne împacă cu noi înșine. Este cel care a fost umilit, fiindu-i refuzată opera de statul român, la începutul comunismului, dar a fost onorat de statul francez, care-i face un Muzeu în centrul Parisului. De la el putem deprinde și demnitatea țăranului român. Când un bogătaș, ca Rockefeller, îl întreabă: cu ce poate să-l ajute, sculptorul îi răspunde: eventual să-mi măturați atelierul! Luați-o cum vreți. Eu mă întorc la tinerii eminescieni, care au vorbit despre Brâncuși. Prefața evenimentului a fost făcută de profesoara Monica D. Cândea. Invitata întâlnirii, profesoara și criticul literar Daniela Sitar-Tăut, a fost o călăuză admirabilă în biografia și opera marelui sculptor. Mie mi-a reținut atenția felul în care a reverberat personalitatea brâncușiană în sufletul tinerilor. Care au optat pentru un omagiu liric. Cuvintele lor, din ce în ce mai potrivite, parcă au însuflețit metalul și lemnul din statui.

Pentru Camelia Nistor, eleva cu un volum de versuri, artistul lumii aprinde luminile puterii. „Și ne lipsea să fim oglindă peste soare. Și făurea peste cenușa lumilor pierdute/ Ceva frumos/ Ceva firesc/ Taine necunoscute.” Pentru Cătălina Duma emoția cu opera lui Brâncuși, sufletul sculpturii românești, stârnește „căutările, neliniștile sufletești și dorința de a face din sculp­tură un nou început.” Ori viziunea din Geneză a Cristinei Cionca: „La Începutul Lumii/ Exista doar Coloana Infinitului/ Bucăți din ea s-au rupt, căzând peste pământ/ S-a auzit Primul Țipăt/ Iar Adam și Eva s-au născut.” Cristina Kubaș crede că „Printr-o simplitate complexă din piatră a reușit să facă artă. Tăcerea dintr-un moment poate vorbi în neștire. Tu foarte frumos ai redat tăcerea.” Maria Flavia Miclăuș, cu o retorică adecvată evenimentului, se întreabă: „E greu să fii sculptor? Să dai viață pietrei seci. Să fii demiurgul propriei lumi, să faci ființe din piatră și lemn așa cum Dumnezeul creștin l-a făcut pe om în ziua a șasea. E greu să fii sculptor, dar e mai greu să fii Brâncuși.”

Teodora Mugur are priceperea geniului: „Dar tu știi prea bine/ Că nu pot gândi în tăcerea ta.” Nicole Bărbuș îl percepe pe sculptor astfel: „El vine din grădina sfinților efemeri/ Un chip trandafiriu, îngeresc/ Luminează spre zări un tezaur. Cu gingășia ca de vioară/ Iubire veșnică îți declar ție.” Am de partea mea uimirea, bucuria, înțelegerea față de acești tineri, care și-au asumat, în cont liric, revelația unui mare artist. A cărui operă a marcat sculptura veacului XX, devenind un punct de reper pentru arta modernă contemporană. Cei atenți, ca nava căutătorilor acestor tineri să navigheze pe ape cuceritoare, sunt devotații profesori Alina Andreicuț, Monica D. Cândea, Cristina Rettegi, Ramona Fonai. Și mai sunt profesoarele acestor eleve curajoase pe tărâmul creației. Despre care voi scrie deslușind taina succesului de ambele părți.

P.S. Consecvența cu care scriu despre vocile eminesciene decurge din parteneriatul dintre Colegiul Național “Mihai Eminescu” din Baia Mare și Reprezentanța Maramureș a Uniunii Scriitorilor din România și Asociația Culturală “Nichita Stănescu,” cu sediul în Desești, pe care le reprezint. Ne-am propus un an cu manifestări culturale de ținută. Cea dedicată lui Brâncuși este un început.