sâmbătă, 16 septembrie 2023

Scrisoare pastorală

 



Foaie periodică,  gratuită  a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi

Anul XXIII(2023),  nr. 500(16 –31 August)

Dragii mei enoriași!

Mulțumesc lui Dumnezeu că m-a ajutat să ajung la numărul 500  al ,,Scrisorii pastorale”. O fi mult, o fi puțin? Nu știu! Știu doar că douăzeci și trei de ani v-am deranjat mereu, v-am spus multe și de toate. Dacă v-au fost de folos, înseamnă că n-am muncit degeaba. Dacă v-au supărat sau plictisit, vă rog să mă iertați!

*

Scrisoare către Eminescu(XXII).

,,Bădie Mihai,

Citesc poezia matale Epigonii și tare mă minunez de cunoștințele și puterea cu care analizai faptele de cultură. Mintea ta era o adevărată enciclopedie ambulantă, bădie! Câte altele se mai cuprindeau în ea!

Erai revoltat de starea poeziei din vremea ta. O comparai cu vremile trecute: ,,Când privesc zilele de-aur a scripturelor române,/Mă cufund ca într-o mare de visări dulci şi senine/Şi în jur parcă-mi colindă dulci şi mândre primăveri,/Sau văd nopţi ce-ntind deasupră-mi oceanele de stele,/Zile cu trei sori în frunte, verzi dumbrăvi cu filomele,/Cu izvoare-ale gândirii şi cu râuri de cântări”. Vechii poeți au scris ,,o limbă, ca un fagure de miere” și adevăr grăiai. Citezi o întreagă listă de astfel corifei ai poeziei române, rezumându-le într-unul sau câteva cuvinte esența creației lor: ,,Țichindeal gură de aur”, ,,Mumulean glas de durere”, ,,Daniil cel trist şi mic”, ,,Văcărescu cântând dulce a iubirii primăvară” și mulți-mulți alții, fiecare cu amprenta lui inconfundabilă. Unii au cântat în versurile lor dragostea, durerea, jalea, natura, eroii neamului, luptele de apărare a țării, gândirea, adevărul, existența, alții au recurs la fabule și pilde, la proverbe, mărturii istorice sau biblice, la basme și mituri vechi. Unii poeți au cântat în versurile lor ,,iobagul ş-a lui lanţuri de aramă”, au incriminat nedreptățile sociale și au reclădit speranța de mai bine a celor mulți și obidiți, devenind adevărați ,,preoți ai deșteptării noastre”, adevărați profeți. Voievozi și viteji de altădată renasc prin vreme în versurile lui Alecsandri, adevărate manifeste ale redeșteptării naționale.

Aș continua, Bădie, să te scriu pe matale în coloana aceasta, pe cei de mai târziu, precum Coșbuc, Mateevici, Arghezi, Goga, Blaga, Anania, Păunescu, Vieru și mulți, mulți alții, care ați scris pentru sufletul neamului acestuia. Versurile voastre au electrizat masele, au fost gustate și înțelese, și-au împlinit menirea.

Priveai dezgustat, Bădie, pe falșii poeți din vremea ta, care ,,înșirau cuvinte goale, ce din coadă au să sune”. Greșeai când te treceai și pe tine-n rândul lor, în categoria ,,epigonii!”. Aceștia erau ,,Simţiri reci, harfe zdrobite,/Mici de zile, mari de patimi, inimi bătrâne, urâte,/Măşti râzânde, puse bine pe-un caracter inimic;/Dumnezeul nostru: umbră, patria noastră: o frază;/În noi totul e spoială, totu-i lustru fără bază;/Voi credeaţi în scrisul vostru, noi nu credem în nimic!”

Adevărații  poeți, ziceai tu, adevărații intelectuali, mi-aș permite să te completez, au avut întotdeauna un ideal pentru care au militat, au scris și au luptat. Idealul lor era idealul nației lor, idealul patriei lor. Aceasta le dădea putere, îi înflăcăra, iar în condei turnau cerneală, lacrimi și sânge. Tocmai aceasta dădea și perenitate, trăinicie poeziei lor. De aceea ,,spusa voastră era sfântă şi frumoasă,/Căci de minţi era gândită, căci din inimi era scoasă”. Fiecare se baza pe o cultură solidă acumulată prin vreme, cu trudă, în școli, cât și pe talent adevărat, ceea ce le dădea frumusețe interioară: ,,Sufletul vostru: un înger, inima voastră: o liră,/Ce la vântul cald ce-o mişcă cântări molcome respiră;/Ochiul vostru vedea-n lume de icoane un palat.

Epigonii erau pe cealaltă baricadă: ,,fără inimi, trist şi rece;/Noi în noi n-avem nimica, totu-i calp, totu-i străin!(…)/Noi cârpim cerul cu stele, noi mânjim marea cu valuri,/Căci al nostru-i sur şi rece - marea noastră-i de îngheţ.”  Și alte versuri ale matale făceau tabloul complet al acestei categorii.

Ehei, Bădie! Pe vremea ta era cum era! De-ai citi matale gazetele de azi și-ai vedea ce poezie se scrie! Ai învățat multe și de toate, ți-a dat Dumnezeu talent cu carul, dar, zău, că n-ai înțelege nimic. De multe ori ai impresia că au fost decupate cuvinte din ziare, la întâmplare, și puse alături, sau unele sub altele, ca pe vremea dadaismului. Greu mai găsești și proză adevărată, pe-nțelesul cititorului de bună credință. Nu mai avem un Slavici, Rebreanu, Sadoveanu, Galaction, Voiculescu, Agârbiceanu, Preda sau Buzura. Creangă e dat tot mai la margine. În schimb, Patapievici e la înălțime! Mulți poeți și scriitori își fac un crez din a denigra tot ce-i românesc, de a folosi cuvinte cât mai obscene, pe care altădată ți-era rușine să le rostești, socotind că astfel își dovedesc talentul.  Sunt membrii în tot felul de societăți și asociații, își petrec vremea pe la casele de creație, făcând  planuri ,,din cuțite și pahare”, cum ai fi spus matale. Lansează cărți cu surle și tromboane, deși nu le citește nimeni, se elogiază unii pe alții, se trec în dicționare și enciclopedii.

Nu-i de mirare, Bădie, că interesul pentru carte a scăzut, că nu se mai citește cartea, că totul se reduce la ,,cultura” facebook-ului, că tot mai mulți români își iau lumea în cap, căutând alte zări, alte culturi și mentalități. Intelectualii – și în primul rând poeții și scriitorii – au fost printre cei dintâi care au cultivat dragostea de țară și de valorile ei în sufletul  semenilor.  Dar le-au vorbit acestora pe limba lor, s-au făcut înțeleși, au avut ce să spună și au știut cum să spună.  

Roagă-l pe Dumnezeu, Bădie, să ne mai trimită făclieri ca tine să ne lumineze drumul prin istorie, că prea ne-am afundat în mocirlă și-i păcat!

Cu bine, Bădie, pe curând!

*

Cuvinte părintești. Din Confesiunile Fericitului Augustin selectăm câteva, că prea sunt frumoase și pline de miez:

,,Târziu te-am iubit, Frumusețe, atât de veche și totuși atât de nouă, târziu te-am iubit! Căci iată, tu te aflai înlăuntrul meu, iar eu în afara mea. Acolo, în afara mea, te căutam pe tine, și în urâțenia mea mă năpusteam asupra lucrurilor frumoase pe care le-ai creat. Tu erai cu mine, dar eu nu eram cu tine! Și mă țineau departe de tine tocmai acele lucruri frumoase care nu ar fi existat dacă nu ar fi existat în tine. M-ai chemat, m-ai strigat și ai sfâșiat cu țipătul tău surzenia mea! Ai fulgerat, ai străluminat și ai izgonit orbirea mea! Ai răspândit mireasma ta, ți-am respirat suflarea, iar acum suspin după tine, ți-am simțit gustul, iar acum mi-e sete și mi-e foame de tine! M-ai atins și ai aprins în mine dorința după pacea ta!

M-ai creat pentru Tine, Doamne, și neliniștit este sufletul meu până când se va odihni în Tine! Doamne, ce va fi de mine? Mă tem mai mult pentru harurile primite decât pentru păcatele, totuși atât de numeroase, pe care le-am comis. Aici mă arde, Doamne, aici mă lovește, aici mă taie, numai să mă cruți în veșnicie! Rugați-vă ca și cum totul ar depinde de Dumnezeu și lucrați ca și cum totul ar depinde de noi. Lucrurile mici sunt lucruri mici, dar a fi fidel în lucrurile mici este mare lucru. Ceea ce este rău este rău chiar dacă îl face toată lumea, iar ceea ce este drept este drept chiar dacă nu-l face nimeni. Hristos a pus aripi suferințelor noastre. Persecuția face sa răsară sfinți. Dacă încercarea vă găsește ca paiele, ea vă preface în cenușă; dacă vă găsește ca aurul, ea vă purifică. Caută singurul Bine, în care se află tot binele. Cu cât mai înalt vrei să fie edificiul - turnul sfințeniei -, cu atât mai adâncă trebuie sa fie temelia smereniei. Temeți-vă de Iisus, Care trece și nu se mai întoarce! Câte patimi îndestulăm, atâția dumnezei străini adorăm. Să nu opunem rezistență la prima venire a Domnului, ca să nu ne temem de a doua Sa venire!

*

Părintele Galeriu. S-a stins părintele Galeriu! A fost ca o făclie, care a ars intens, revărsând în jur lumina şi căldura, mângâind, încurajând, dând speranţe! S-a stins un mare preot, un mare predicator, un mare Duhovnic, un mare profesor. L-a plâns familia, l-au plâns enoriaşii, l-au plâns foştii săi studenţi, l-a plâns o ţară. Toţi îl cunoaştem din diverse împrejurări şi îi păstrăm un respect profund, o dragoste curată. Era ca unul drag din familiile noastre. Când aveam prilejul să-l ascultăm vorbind, predicând, fie la biserică, fie cu prilejul nenumăratelor conferinţe, pe care le ţinea prin ţară, fie cu prilejul emisiunilor de la radio sau televizor, încetam orice activitate, puneam zăbăluţă oricărui gând străin. El era ca un magnet: atrăgea toţi ochii şi toată atenţia asupra sa. Era, la un moment dat, alături de părintele Stăniloae, personalităţile cele mai credibile ale Bisericii Ortodoxe Române. Pentru ei îi iertai pe toţi!

Eram student la Teologie în Bucureşti, când a venit acolo ca spiritual. Această funcţie echivala cu cea de pedagog în învăţământul preuniversitar. Auzeam de dânsul că fusese preot la biserica „Sfântul Vasile” din Ploieşti şi acolo se ducea lumea puhoi, ca să-i asculte predicile. Unii ziceau că fusese luat forţat de acolo şi adus la facultate pe „linie moartă”, ca să nu mai stânjenească propaganda ateistă. Era aşa cum îl ştim cu toţii: un bătrân cu barbă şi plete bogate, cu privire blândă dar scrutătoare. Treizeci de ani l-am tot văzut după aceea şi n-am surprins vreo schimbare în înfăţişarea dumnealui.

Aveam în facultate şi un alt spiritual, părintele Ştefan Alexe. Dânsul era un om cult, format în şcolile germane, fost preot în Germania, gata oricând să te ajute dacă erai la nevoie, gata să te sfătuiască, dar necruţător cu indisciplinaţii. Pentru mulţi era o adevărata teroare: scădea notele la purtare, tăia bursele, exmatricula, chema părinţii.

Când a venit părintele Galeriu, nu ne venea a crede că un spiritual poate să fie şi altfel. Părintele Galeriu era un om cult, dar reuşea să se apropie de sufletul nostru adolescentin. Nu cred că a dat vreo sancţiune vreunui student vreodată. Cel mult, dojenea cu vorba, dar în aşa fel încât mustrarea îţi pătrundea în adâncul fiinţei şi nu o uitai poate tot restul vieţii. Mustrarea lui era ziditoare, parcă te scula din mormânt. Chiar avea o expresie pentru cei ce întârziau la rugăciune ori biserică: „- Scoală-te, Lazăre!”.

Pe dânsul îl puteai găsi oricând gata să-ţi asculte păsul, să-ţi înţeleagă durerea, necazul. Îţi citea sufletul ca pe carte, fără să-i spui o vorbă. Privea o fotografie şi-ţi vorbea minute în şir despre calităţile sau defectele persoanei respective, fără a fi văzut-o vreodată. Era un psiholog subtil, care înţelegea oamenii şi viaţa mai bine ca oricare altul. Suferea cu fiecare. Foarte rar l-am văzut bucurându-se, zâmbind. Parcă era săpat în piatră chipul său.

Citate din Sfânta Scriptură, din Sfinţii Părinţi, din lucrările oamenilor celebri ai lumii erau ceva firesc, veneau pe buzele dumnealui cu o naturaleţe dezarmantă. Citea mult literatură teologică străină şi în predicile sale folosea materialul cules în mod magistral. Când vorbea dânsul, sâmbătă seara, la Vecernie, în special, la biserica „Sf. Ecaterina” a Facultăţii de Teologie din Bucureşti, venea lumea ca la Paşti. Nu lipseau studenţii. Se dusese vestea de predicile sale şi veneau oameni de credinţă, minţi subţiri, dar şi inimi pioase să-l asculte cu aviditate. Şi aveau ce să audă!

Înainte de a predica, părintele Galeriu îngenunchea în altar, îşi răzima capul de Sfânta Masă şi se ruga să-i dea Dumnezeu cuvânt cu putere multă. Şi Dumnezeu îi dădea cu prisosinţă. Îşi începea predicile fie cu voce suavă, plecând de la istorioare simple, pe înţelesul tuturor, fie „ex abrupto”, cu voce puternică, aproape strigată, care făcea să îngheţe orice şoaptă şi orice mişcare. Vocea lui urca sprintenă până la bolţile bisericii, de multe ori până la porţile cerului, trăgând după dânsa pe cei doritori de înălţare; vocea lui cobora alteori, gravă, îngrijorată, tremurată, până în adâncurile iadului, smulgând de acolo pe cei împotmoliţi şi rătăciţi. N-am văzut apostoli decât în icoane, dar cred că părintele Galeriu era un apostol al lui Hristos rătăcit în vremurile noastre, la cumpăna de veacuri şi de milenii.

În centrul predicii sale era întotdeauna Hristos, cu Jertfa şi Învierea Sa; cuvântul lui crea, zidea şi răscumpăra. Teza sa de doctorat în teologie, Jertfă şi Răscumpărare, nu semăna cu nimic altor teze pentru obţinerea acelui grad. Părintele Galeriu trăia ceea ce scria, trăia ceea ce spunea. Fiecare cuvânt îi era ca un copil. Retrăia prin el şi avea grijă să nu-i scape oricum şi fără rost. De multe ori poetul Ioan Alexandru, alt magistral orator al Bucureştiului, era anunţat cu surle şi chimvale că vorbeşte la o anumită oră la Ateneul Român, ori la Muzeul Literaturii, dar la acea oră Ioan Alexandru se afla în biserica „Sf. Ecaterina”. Nu pleca de acolo până nu-i auzea predica părintelui Galeriu şi nu-şi reîncărca bateriile din „electricitatea”, din forţa spirituală, pe care bătrânul o răspândea şi o împărtăşea tuturor.

L-am avut profesor de Teologie Fundamentală. Acolo era magnific. Uita de noi cei din sala de curs, iar noi uitam de noi înşine. Discursul lui nu semăna cu cursurile celorlalţi profesori. Nu era didacticist, scolastic, sec, rece, distant, academic, ci dimpotrivă, Părintele Galeriu analiza aspectele profunde ale existenţei cu competenţa unui savant, dar ştia să le expună pe înţelesul tuturor cu măiestria unui orator de elită. Orice întrebare sau nedumerire a noastră putea să constituie începutul sau miezul unei noi prelegeri. Nu ştiu dacă se conducea după programe, nu ştiu dacă îşi structura cursul după metodele didactice propriu-zise; ştiu doar că abia aşteptam să vină orele dumnealui, abia aşteptam să-l auzim, să-l vedem. Ne umplea sufletul de bucurie mare, nemărturisită în cuvinte, a descoperirii, a cunoaşterii adevărului.

Poate că cei care ar fi vrut să scrie o carte de Omiletică, de Catehetică, de pastorală n-ar fi trebuit să meargă în biblioteci să consulte bibliografii de specialitate, ci ar fi trebuit să stea o vreme în preajma părintelui Galeriu, ca să cunoască „pe viu” ce înseamnă să fii preot şi predicator.

Ca preot era mare, ca om avea slăbiciunile sale. Era un om hăituit, un om cu frica intrată în oase. Puşcăria îşi lăsase amprenta adânc asupra sa. Am constatat aceasta, în momentul în care i-am spus că am auzit vorbindu-se la radio „Europa liberă” de inginerul Galeriu, care fugise în străinătate. L-am întrebat dacă nu cumva este fiul său. A tresărit înfricoşat, s-a speriat de-a binelea, a ezitat puţin, apoi a răspuns evaziv, diplomatic: „- Neamul românesc e mare, copile! Sunt mulţi cu numele acesta în Țara Românească!”

Dacă până atunci îi fusesem ucenic apropiat, de atunci simţeam că mă ţine oarecum la distanţă.

După Revoluţie l-am văzut vorbind, asemenea părintelui Stăniloae, în balconul Universităţii cu prilejul istoricei adunări a „golanilor”. Mulţimea îl asculta înfrigurată şi-şi zămislea în suflet speranţa unor vremuri noi.

Deşi vârsta îşi spunea în mod evident cuvântul, nu pregeta să călătorească prin ţară, acolo unde era chemat, să vorbească mulţimilor, asemenea Sfinţilor Apostoli de altădată.

Se spune că într-o zi călătorea cu trenul spre Timișoara. În compartimentul în care se afla dânsul a urcat o doamnă oarecare. Când l-a văzut îmbrăcat preot, cucoana a început să toace ca o meliță tot ceea ce învățase pe la ,,Ștefan Gheorghiu” sau la vreo școală de partid cu privire la rolul muncii. Mereu repeta cu obstinație: ,,- Munca l-a creat pe om! Dacă n-ar fi muncit, omul ar fi și azi animal!”

Părintele Galeriu a tăcut, lăsând-o să-și termine ,,muniția”. Când ea  s-a oprit, socotind că l-a făcut zob pe ,,popa” din fața ei, Părintele Galeriu a replicat calm: ,,- Și boul a muncit, cucoană, de milioane de ani și tot bou este!” Femeia a rămas fără grai. Nu se așteptase la așa afirmație. Până la Timișoara s-a așternut liniștea în compartiment. Pe peron, Părintele se îndrepta spre ieșire. Cineva l-a prins de mână. S-a întors. Era femeia ,,filozoafă” din compartiment. Cu glas sfios i-a spus: ,,- Vă rog să mă iertați, părinte!” ,,- Dumnezeu să te ierte! Să mergi să te spovedești!” A făcut semnul binecuvântării asupra ei și a plecat mai departe. Acesta era Părintele Galeriu! 

S-a sfârşit după o grea suferinţă fizică şi a plecat în împărăţia Celui Mare şi Veşnic, pe Care L-a iubit şi L-a slujit cu credinţă toată viaţa!

Dumnezeu să te ierte, iubite părinte!

*

File de jurnal – 28 febr. 1984.  ,,Am lucrat de dimineață la Coloana Infinitului, vol. II. După-amiază am plecat la Craiova. Am ajuns cu acceleratul pe la ora 19. Am reușit să intru la Teatrul Național. Se juca Poveste din Hollywood de Neil Simon. În distribuția regizorului Emil Boroghină erau Tamara Popescu, Valeriu Dogaru și Eugenia Chioreanu-Jiga. Deși actori relativ tineri, fără personalitate marcantă, au jucat foarte bine, reușind să se transpună de minune în pielea personajelor. Piesa avea un serios rol educativ. Este criticată discret despărțirea părinților, creșterea copiilor fără ocrotirea ambilor părinți, remușcări etc.

M-am dus a căminul preoțesc ,,Renașterea” de pe strada Matei Basarab nr. 17. Am nimerit într-o cameră cu trei preoți din jud. Argeș. Veniseră la cursuri misionare de scurtă durată. Au spus bancuri deocheate. Dintre ei, preotul Ion Eugen de la Pitești mi-a povestit că-n satul său natal, Mioveni(OT), după Unirea din 1859, prin 1862, Al. I. Cuza urma să treacă pe acolo. Boierul locului, Opran, antiunionist convins, a organizat un atentat împreună cu alți adepți ai săi. Dintre slugi, una a tras cu urechea și a spus preotului și învățătorului. Aceștia au alergat la Slatina și au raportat. Acolo s-a făcut un manechin îmbrăcat în costum domnesc și la ora la care trebuia să treacă domnitorul pe acolo, suita, având în frunte caleașca cu manechinul, au trecut în alaiul mulțumii. Un glonț pornit dintr-o șură a lovit manechinul în cap. Poporul a fost alertat. S-a făcut mare zarvă și jale. Numai la conacul lui Opran a început să cânte muzica și să se audă chiote și jocuri. La câteva ore, iată că vine o nouă suită, având în frunte pe însuși domnul Cuza călare, spre uimirea țăranilor și groaza lui Opran și anturajului său.

Le-am povestit cazul cu Ivănescu. Toți m-au compătimit că voi fi caterisit sau transferat disciplinar, fiindcă am apelat la instanțele civile. Au rămas uimiți când au văzut că nici nu mă sinchisesc de o asemenea perspectivă. Se uitau la mine ca la un nebun. Preotul Eugen a spus că a făcut restaurarea picturii bisericii sale prin 1977-1978 cu pictorul Mihai Mociulschi, un ,,om de aur!” Nu l-a costat decât 200.000 lei, iar masa de recepție a dat-o pictorul. Când le-am spus că am plătit doar 52.500 lei, n-au vrut să mă creadă. Mă rog!”

*

Ajutoare și donații. ●În această perioadă parohia noastră a primit câteva ajutoare și donații astfel: Doamna Dr. Ionescu Mihaela-Aritina din Curtea de Argeș: 400 lei; Doamna Leonte Daniela din Buzău: 300 lei; Doamna Elisabeta Leferenz din Germania: 243 lei; Doamna Ing. Doina Teșilă din Tr. Severin, fiică a satului Malovăț, Domnul Col. Manolea Daniel din Tr. Severin, fiu al satului Malovăț și Doamna Filip Cornelia din Tr. Severin: câte 100 lei; Domnul Col. Dr. Nicolae Cheiță din Craiova și Domnul Sârbu Marian din Tr. Severin: câte 50 lei;

Doamna Coman Elena din Bârda a mai achitat 100 lei pentru contribuția de cult, totalizând până acum 200 lei. Domnul Ionașcu Marinel din Malovăț a mai achitat  50 lei pentru contribuția de cult, totalizând până acum 250 lei.

Doamna Borcilă Elena din Malovăț a adus din Italia un acoperământ brodat pentru analogul bisericii din Malovăț. Este o lucrare de excepție.

În ziua de 17 aug. preotul a mers împreună cu Domnul Belega Gheorghe din Malovăț la Azilul de la Bâcleș și au donat acolo trei televizoare și un aparat de aer condiționat. Televizoarele au fost donate de Domnul Belega Gheorghe, Domnul Ing. Marin Zăuleț din Tr. Severin, fiu al satului Bârda și Doamna Nicolae Victoria din Tr. Severin,  iar aparatul de aer condiționat a fost donat de Domnul Belega Gheorghe. Acestea, adăugate la cele două televizoare și alimentelor duse acolo în luna iunie, au format un cadou frumos pentru bătrânii de la Bâcleș.

●La începutul lunii septembrie vom face o vizită la Azilul de la Șișești. Pe lângă mâncare, au nevoie de trei mese, 12 scaune și două bănci. Pentru mâncare au dat bani Doamna Petruța Freund din Germania și Domnișoara Bordeiașu Rodica-Ecaterina din București, iar pentru celelalte obiecte un enoriaș care nu vrea să i se știe numele. Vom încerca să rezolvăm problema.

●Doamna Prof. Raluca Predescu din Tr. Severin, patroana unei școli particulare, și-a inițiat elevii în acțiuni caritabile. Încă de astă-iarnă au confecționat mărțișoare și felicitări, au pregătit gogoși, clătite, prăjituri și alte bunătăți, le-au vândut, iar cu banii adunați au cumpărat ghiozdane și rechizite pentru copii săraci. A venit și-n Malovăț împreună cu o altă profesoară și cu trei elevi și l-au rugat pe preotul Dvs. să le ajute să rezolve problema. Astfel, am donat ghiozdane cu rechizite la cinci  școlari din Malovăț, trei din Colibași, patru din Bobaița și doi din Pârlage.

Dumnezeu să le răsplătească tuturor celor ce ne-au ajutat!

*

În cursul lunii august am donat pâine enoriașilor participanți la slujbe, astfel: 6 Aug.(Bârda): 130 pâini; 13 Aug.(Malovăț): 172 pâini; 15 Aug.(Malovăț): 205 pâini; 20 Aug.(Bârda): 149 pâini; 27 Aug.(Malovăț): 164 pâini. Așadar, în luna august s-au donat 820 pâini. Copiilor li s-au donat și ciocolate. Totodată, s-a vândut pâine la prețul de achiziție de 1.30 lei/buc. astfel: 6 Aug.(Bârda): 670 pâini; 13 Aug.(Malovăț): 283 pâini; 20 Aug.(Bârda): 651 pâini; 27 Aug.(Malovăț): 286 pâini. Așadar, în luna august s-au vândut+ 1.890 pâini.

*

Plăți. În cursul lunii august am efectuat câteva plăți mai mari, astfel: 3.523 lei cele 2.710 pâini donate și vândute în luna august; 3.000 lei manopera pentru vopsitul acoperișului bisericii din Malovăț; 1.794 lei 30 kg. vopsea și diluant pentru acoperișul bisericii din Malovăț; 1.400 lei tipografiei pentru cărți; 838 lei impozit; 808 lei poștei pentru colete; 525 lei librăriei pentru hârtie de scris; 364 lei pentru ciocolata donată copiilor; 242 lei suc și apă minerală pentru azilul de la Șișești; 178 lei patru drapele tricolor pentru cele două biserici; 150 lei furtun și pensule pentru acoperișul bisericii din Malovăț; 136 lei pentru curent electric; 100 lei internet și altele mai mici.

*

Publicații. În această perioadă, preotul Dvs.  a reușit să mai publice câteva materiale, astfel: ,,Scrisoare pastorală” – 499, în ,,Moara lui Gelu”, Baia Mare, 2 sept. 2-23, ediție on-line(https://moaraluigelu.blogspot.com); în ,,Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare, 5 sept. 2023, ediție și on-line(https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com);  Ieslea din noi, în ,,Obiectiv mehedințean”, Tr. Severin, an. XXV(2023), nr. 1194(7 sept.), p. 12; Speranțe și neliniști, în ,,Obiectiv mehedințean”, Tr. Severin, an. XXV(2023), nr. 1195(14 sept.), p. 12;

*

Parohia noastră a publicat cartea Doamnei Dr. Ionescu Mihaela – Aritina din Curtea de Argeș, Cântecul lebedei(215 pag.). Autoarea și-a cumpărat întreg tirajul..

Cartea cuprinde poeme ale autoarei și un set de fotografii de la diferite evenimente culturale la care a participat în ultima perioadă. Autoarea se dovedește a fi un fin cunoscător al religiei creștine. Deși nu are studii propriu-zise de teologie, a acumulat cunoștințe serioase în acest domeniu prin numeroase lecturi, prin ascultarea nenumăratelor predici ale preoților și ierarhilor pe care le-a audiat cu mult interes.

 Dânsa abordează cu succes teme profunde ale teologiei și, într-o formă simplă, accesibilă, își exprimă gândurile, trăirile și speranțele. Întreaga sa creație este un imn închinat Creatorului, o mulțumire pentru tot și pentru toate. Cărțile autoarei o zugrăvesc drept un trăitor intens al învățăturii creștine, într-un cuvânt, un creștin adevărat.

*

Zâmbete. ☺Un ziarist de teren, întreabă: ,,– Bade, cu cine votezi?” ,,– Apăi, dragă domnule, musai ... cu comuniștii!” ,,– Ioi, bade!! Da..., de ce?” ,,– Iaca, pe vremuri or venit liberalii şi ne-or zis că ne fac pod. Vezi tu vreo urmă de pod?” ,,– Nu!” ,,– Apoi or venit pedeliștii.... şi or zis că ne fac moară. Vezi vreo moară?” ,,– Nu!” ,,– Ei....., când or venit comuniștii..., or zis că ne iau tot.... Şi ne-or luat!! Apăi ăia-s oameni de cuvânt!!!”  ☺După 40 de ani viaţa devine roză: artroză, scleroză, nevroză, osteoporoză....! ☺Numai în limba română poate fi întâlnit un asemenea grad de rudenie: O mamă de bătaie, soră cu moartea; ☺Turistul într-un sat din Ardeal: ,,– Auzi, bade, în satul ăsta, unde faceți voi palincă?” ,,– Dapăi, domnule dragă, vezi dumneata biserica aia?” ,,– Da.” ,,– No, numa acolo nu!  ☺De mic mi-a plăcut şcoala. Era o construcţie foarte frumoasă cu o curte superbă pe unde mă alerga tata când ieşea de la şedinţa cu părinţii!

*

Excursii-Pelerinaje. ►Pentru marți, 29 August, cu prilejul hramului Mănăstirii Topolnița, parohia noastră a pus la dispoziție celor interesați un autocar. Așadar, în mod gratuit, cine a dorit să meargă a fost binevenit. S-au înscris trei enoriași, insuficienți pentru a justifica taxarea unui autocar. În schimb, mai multe familii au mers la Schitul Topolnița cu mașinile proprii.

►Pentru joi, 31 August, am organizat o excursie – pelerinaj în Banat. Au participat 73 persoane din Malovăț, Bârda, Colibași, Cocorova, Tr. Severin și Balotești. Am taxat pentru aceasta un autocar și un microbuz. Am avut următorul traseu: Malovăț - Tr. Severin - Mănăstirea Mraconia - Valea Dunării - Mănăstirea Nera - Mănăstirea ,,Sf. Ioan” - Moldova Nouă – Oravița – Bozovici - Cascada Bilgăr – Orșova - Tr. Severin - Malovăț. Traseul fiind foarte mare și ziua desul de mică, ne-a fost imposibil să vizităm toate obiectivele ce ni le propusesem. Am ajuns însă, pentru prima dată, la Mănăstirea Nera. Acolo am fost impresionați de complexitatea construcțiilor și de activitățile pe care le desfășoară maicile, în special în domeniul fitoterapiei. Produsele realizate la Mănăstirea Nera sunt răspândite azi în toată țara, căutate și apreciate. Traseul a fost de o frumusețe greu de descris în cuvinte. Încă o dată am tras fiecare concluzia, că avem o țară minunată, cu frumuseți și bogății incalculabile.

Pentru marți, 3 oct., organizăm o excursie-pelerinaj pe următorul traseu: Tr. Severin – Malovăț – Bârda – Tg. Jiu – Mănăstirea Polovragi – Mănăstirea Horezu – Mănăstirea Bistrița – Rm. Vâlcea – Mănăstirea Curtea de Argeș – Mănăstirea Dintr-un Lemn – Mănăstirea Govora – Tg. Jiu – Malovăț – Tr. Severin. Prețul este 70 lei/pers. Așteptăm înscrieri. Mai avem 10 locuri, acum, când redactăm acest număr din ,,Scrisoare”. Așadar, grăbiți-vă!

*

Lucrări la biserică. În curtea bisericii de la Bârda s-a făcut curățenie generală, în sensul că s-a cosit fânul, s-a adunat și s-a depozitat corespunzător. Această lucrare a fost efectuată de următorii enoriași: Curea Gh. Vasile, Cola Emilia, Gheran Iuliana, Drăghia Maria, Avram Maria și Ivașcu Domnica. Le mulțumim respectuos. Dumnezeu să le ajute!

*

Botezuri. Cununii. În ziua de 19 aug. am oficiat Taina Sf. Botez pentru Cârciu David-Andrei, fiul Domnului Cârciu Ionuț și al Doamnei Bușe Florentina-Georgeta din Franța, iar în ziua de 26 aug. pentru Mema Raisa-Daniela, fiica Domnului Mema C. Constantin și a Doamnei Baiculescu Daniela din Tr. Severin.  Să le trăiască! În ziua de 19 aug. am oficiat Taina Sf. Cununii pentru Domnul Pârvănescu Valeriu – Adelin din Cernavârf și Domnișoara Zaharia Cristina din Malovăț, iar în ziua de 27 aug. pentru Domnul Sava Marius din Malovăț și Domnișoara Surugiu Madiana – Cornelia din Malovăț. Dumnezeu să le ajute!

*

Anunțuri. ♦În cazul în care cineva nu are posibilitatea materială de a asigura copiilor săi necesarul pentru începerea  anului școlar, este rugat să ia legătura cu preotul;

♦Cineva are de vânzare rățoi și gâscani.

*

Program. În cursul lunii Octombrie avem următorul program de slujbe: 1 Oct.(Bârda); 7 Oct.(Bârda-Malovăț); 8 Oct.(Malovăț); 14 Oct.(pomeniri dimineața la Bârda; slujbă la Malovăț); 15 Oct.(Bârda); 21 Oct.(Bârda - Malovăț);  22 Oct.(Malovăț); 26 Oct.(slujbă la Bârda; pomeniri la Malovăț la ora 12.30); 28 Oct.(Bârda - Malovăț); 29 Oct.(Bârda). În restul  timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, acasă, la telefon: 0724. 99. 80. 86, ori pe adresa de e-mail: stanciulescubarda@ gmail.com.  Sănătate, pace și bucurii în casele și în sufletele Dvs.!                                  

 Pr. Al. Stănciulescu-Bârda

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu