Vreau s-arunc pedeapsa-n ispășire
și ispășirea-n umbra unei cruci, iar
din prăpastie să ies spre nemurire,
în cânt de grauri... mierle... cuci.
Pe strada mea, s-a stins iarăși lumina,
iar prin întuneric orbecăi neajuns,
dar văd un șanț de sâni, bată-mă vina,
care-mi inundă cuprinsul necuprins.
Frunza căzută-mi este o oglindă.
Inima îmi bubuie tare în piept,
muzica stelară s-o cuprindă...
de șapteștrei de ani o tot aștept.
Of, urmăresc un înger după-un nor,
înspre pădurea deasă făcând pași.
Soarele mă vede-n urma lor,
tot rătăcind ca orbul cu ochi arși.
Gândul mă duce cu mult timp în urmă
și-ascult cum crapă spicele de grâu.
Mi-am depozitat mulți ani, o turmă,
la umbra plopului din Șasa,-n râu.
Lupul gonit de foame și de frig,
precum o viperă cu limbi flămânde,
mă face-ades la Dumnezeu să strig;
Mai dă-ne, Doamne, zile cu merinde!
Puiu RĂDUCAN
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu