luni, 21 octombrie 2024

Sorin Grecu şi-a lansat o carte despre locaţiile paranormale ale Clujului


Luni, 21 octombrie 2024, ora 16,oo la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare, într-o atmosferă caldă, s-a lansat volumul „PARANORMAL Cluj/Transilvania”, Editura Actaeon Books Baia Mare. Moderatoarea evenimentului a fost scriitoarea şi jurnalista Dana Buzura Gagniuc, manager al Revistei „Nord Literar”. 

Prima care a vorbit a fost directoarea editurii mai sus menţionate, Daniela Sitar Tăut, aceasta intrând cu autorul şi participanţii online. Doar cuvinte de laudă pentru autor, aș spune eu binemeritate. Au luat cuvântul apoi alţi doi prieteni ai autorului prezenţi în prezidiu, Valeria Bilţ şi Nicolae Scheianu. Din sală au dialogat cu autorul Călin Terţan şi Milian Oros.

Volumul „PARANORMAL Cluj/Transilvania” conține un număr de 50 de povestiri despre oraşul Cluj Napoca, (cu locații diverse) bântuit de fantome, de fenomene paranormale şi OZN-uri , care începând cu 1968 aterizează în Pădurea Baciului. Autorul, un cunoscut om de media, fost „ştirist” la PRO-TV,  jurnalist, poet şi prozator, ne incită și invită să descoperim alte lumi, universuri paralele şi energii care se abat asupra oamenilor. O carte ca o Biblie pentru cei care studiază aceste fenomene misterioase.

                                                          *****

Prietenul Sorin Grecu este o personalitate complexă, stârnind fie vii simpatii, fie la fel de aprige repudieri. Definit în trecut drept ,,reporter al inefabilului”, această atribuție fiind trecută chiar în fișa postului, Sorin Grecu este un personaj inubliabil al propriei vieți, iar volumul memorialistic ce stă gata să se nască va aduce cu siguranță emacieri ale unor destine bine cotate pe piața culturală contemporană și devoalări ale unor istorii controversate din arealul transilvan. Bine cotat prin premii culturale și jurnalistice atât în țară, cât și în străinătate, printre care amintim: Premiul Clubului Român de Presă (2005), Premiul de Excelență, Ex aequo, la Concursul Internațional de Literatură „Lo Splendore Del Talento – Scintille D’Arte” (2020), Premiul Casei de Editură „Cento Verba” și al președintelui juriului, cu titlul de Excelență, în cadrul concursului „Penne D’Oro” (2021), Premiul președintelui juriului, cu titlu de excelență, la concursul „Pagine d’oro della Poesia Italiana” (2020), Premiul european pentru întreaga carieră literară și jurnalistică, IL GRAN PREMIO DELLE ECCELLENZE EUROPEE pe anii 2021 și 2024, acordate de Nic Pao, Cavaler al Literelor Italiene. Carismaticul jurnalist face parte din tagma recuperatorilor, fie că este vorba despre lagărele și temnițele comunismului, fie de valorificarea unor fenomene sau întâmplări care, oricât de cerebral și baricadat științific ai fi, nu pot să nu te pună pe gânduri, meditând în prelungirea textului/ relatării.

                                                               *****

Cel mai recent volum al său, Paranormal. Cluj/ Transilvania (ACTAEON BOOKS, 2024, 262 p.) se adresează unui public restrictiv, aspect marcat încă de la începutul cărții de către autor, care nu face reverențe consumiste și, conștient de unicitatea materialului propus din perspectiva de martor, confident, reporter, mediator sau protagonist al întâmplărilor, ne transformă în părtașii unor fenomene sau relatări stranii petrecute, în mare parte, în perioada în care-și desfășura activitatea ca om de televiziune: „Au curs râuri de cerneală despre «clasicele» locații paranormale ale Clujului: Pădurea Hoia Baciu, Biblioteca Centrală Universitară – cu fantoma sa, Cetățuia – fosta cazarmă chezaro crăiască, loc bântuit, dar și fostul Muzeu de Speologie «Emil Racoviță», din centrul municipiului, Grădina Botanică – portal între lumi, Castelul Banffy – Bonțida, Casa Călăului, casa bântuită din Apahida sau Cimitirul Házsongárd. Despre majoritatea a scris, de a lungul anilor, și subsemnatul. Însă fenomenul este mult mai extins. Există numeroase alte locuri, care pur și simplu „strigă”, pentru a și dezvălui tainele. Și numai un ochi atent, neconstrâns de diverse chingi, poate să le înțeleagă. Motiv pentru care, înfruntând riscurile trimiterii în derizoriu, de către cei prea plini de propriul lor ego, o voi face fără nicio reticență în rândurile următoare…”

 Epicentrul evenimențial este Clujul și împrejurimile sale, oraș care ni se înfățișează sub latura sa ezoterică, de urbe a misterelor, locurilor bântuite, energiilor misterioase, aparițiilor fantomatice, pățaniilor macabre, sepulcrelor blestemate, al vrăjitoarelor, gnomilor, vampirilor energetici. Relatările sunt prezentate frust, păstrând stilul reportajelor de senzație, aspect marcat grafic prin mărcile subiectivității și pasaje distincte în interiorul narațiunilor-mamă, Sorin Grecu părând a fi un cronicar ce înregistrează a-tipicul ce te obligă să găsești tu însuți explicații în cazul întâmplărilor situate în proximitatea paranormalului. Nu întâmplător, pentru a valida afirmațiile repondenților, acesta inserează în finalul expozeurilor și „opinia specialistului”. Un alt element de cimentare a istoriilor penelate sunt cele peste 100 de fotografii care reflectă evenimentele și oferă portrete ale intervievaților.

 Rampa de lansare a inefabilului este OZN ul din 1968, din Pădurea Baciului, de la care a început totul! În vârstă de doar 6 ani, autorul este martor, alături de mii de clujeni a staționării unui OZN deasupra Clujului, eveniment înregistrat cu claritate de către Emil Barnea într-o fotografie care va face vâlvă în epocă și mai apoi, înscriind zona în teritoriul celor mai toride manifestări UFO-iste din țară. Nu întâmplător lecturile copilului se vor apleca în această direcție, de descoperire a inavuabilului, de decodare a semnelor, premonițiilor, presentimentelor de mai târziu, astfel încât, la maturitate, antenele de cronograf al senzaționalului se proliferează, reușind să amușine oamenii dotați cu aceleași calități, de aleși și blestemați ai destinului, de văzători ai nevăzutului. Franchețea zicerii conferă savoare tomului, iar Sorin Grecu nu cosmetizează realitatea chiar când este vorba de episoade mai rușinoase, ilare chiar, de devoalare a unor intimități pe care majoritatea le-ar camufla din istoria personală. Sinceritatea nefardată a condeierului se degajă din toate reacțiile sale, înregistrând cu acuratețe uimire, groază, idolatrie, revelație, furie, frustrare, erotism precar, fantasme, viziuni, confirmări, contestări și multe repudieri.

Text și foto: GDL


















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu