Sâmbătă, 30 noiembrie, ne-a fost dat să ne bucurăm de o zi de sărbătoare, Sfântul Andrei, Apostolul românilor și ocrotitorul României, ce va rămâne mult timp în memoria noastră afectivă. Orașul nostru a avut un oaspete de seamă. Este vorba de Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, care a ținut o prelegere în Catedrala Episcopală din Baia Mare. Prof. univ. dr. Ioan–Aurel Pop este un orator desăvârșit. Și de data aceasta s-a întrecut pe sine, îmbinând armonios istoria noastră cu istoria religiei și cu literatura. Conferința a debutat cu prezentarea Sfântului Andrei, dar și a poetului Publius Ovidiu Naso, exilat la malul Pontului Euxin. Cei doi au trăit cam în aceeași epocă istorică pe pământul românesc, primul propovăduind credința din om în om, al doilea cântând iubirea și dorul de Roma, pe care nu o va mai revedea niciodată. Se știe, alături de Horațiu și Virgiliu, Ovidiu este considerat un clasic al literaturii latine. Vrând-nevrând, poetul Ovidiu a învățat limba barbarilor, printre care a trăit, chiar scriind o carte de poezii în limba lor, din păcate pierdută. În continuarea conferinței, invitatul Primăriei Municipiului Baia Mare, al Consiliului Județean Maramureș și al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului ne-a făcut să trăim ardent momente din istoria Marii Uniri, Unire ce a fost înfăptuită cu jertfă, dar și cu diplomație de către oamenii de stat ai acelor timpuri. Atmosfera de sărbătoare spirituală a fost întregită de vocile inconfundabile ale coriștilor Coralei „ Armonia” și de glasul pur al tinerei liceene, Raluca Maria Chira. Alături de președintele Academiei a stat și cuvântat Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului. A fost prezent primarul municipiului, Ioan-Doru Dăncuș, personalități locale, oameni din cultura și presa maramureșeană și mulți, mulți băimăreni, veniți să îl asculte pe mult prețuitul președinte al Academiei. Am avut plăcerea să fie prezentă printre noi, alături de soțul său, distinsa doamnă profesoară, Amelia Pop. În încheiere, Prea Sfințitul Părinte Iustin i-a înmânat o înaltă distincție bisericească. Printre organizatori a fost și soțul meu, dr. ing. Nicolae Bud. Mulțumim familiei Amelia și Ioan-Aurel Pop! Mulțumim băimărenilor, prezenți fizic ori doar cu gândul, mulțumiri organizatorilor pentru momentul unic ce ne-a înnobilat sărbătoarea religioasă și sărbătoarea Marii Uniri!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu