Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, transmite familiei îndoliate un mesaj de condoleanțe, mângâiere și întărire sufletească, rugând pe Hristos-Dumnezeu – Învățătorul și Dascălul cel Desăvârșit, să îi facă parte de odihnă veșnică cu partea aleșilor Săi, acolo „unde nu este nici durere, nici întristare și nici suspin, ci viață fără de sfârșit”.
Domnul profesor Petru Bogoviț a fost cadru didactic de limba și literatura română la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Municipiul Baia Mare în perioada 1997-2005, iar înainte de aceasta, fiind inspector școlar pentru disciplina limba și literatura română în cadrul ISJ Maramureș, timp de aproximativ 14 ani.
Amintim faptul că în anul 2023, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, i-a conferit Ordinul Cultural „Nicolae Steinhardt” pentru laici, eveniment prilejuit de faptul că, în ajunul sărbătorii închinate Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași – 13 octombrie 2023, domnul profesor a sărbătorit ziua de naștere. Tot atunci, Preasfinția Sa l-a sărbătorit atincipat pe domnul profesor la locuința natală din localitatea Mireșu Mare, alături familie și cei dragi.
Slujba Înmormântării va avea loc marți, 3 decembrie 2024, de la ora 12:00, la capela cimitirului din localitatea Mireșu Mare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu