In memoriam IOAN METEŞ MORAR-CHELINŢANU

 

Ioan Meteș Morar-Chelințanu
(n. 5 aprilie 1954 – d. 17 februarie 2025)

Cu tristețe, am aflat că a trecut în eternitate poetul, prozatorul, publicistul Ioan Morar Meteș-Chelințanu, colaborator al revistei e-Bibliotheca septentrionalis, coleg și prieten bun al cenacliștilor băimăreni. S-a grăbit să se întâlnească cu regretații Ion Burnar, Romulus Filip, Ioan Adi Fîrte, Valeriu Sabău, Dragomir Ignat, Vasile Morar, Octavian Butuza, Maria Mariș Dărăban, Ioan Voicu, Ioana Ileana Ștețco, Iosif Hamza, Claudian Cosoi, Ioan Hada, Elena Borcuti și mulți, mulți alții.

Dumnezeu să-i binecuvânteze sufletul și să-i facă parte de locul ceresc.

Redacția „e-Bibliotheca septentrionalis”
Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare – ROMÂNIA
https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com/

********

Redăm, în continuare, un text semnificativ despre ceea ce a fost Ioan Morar Meteș-Chelințanu:

Ioan Meteş Morar-Chelinţanu. Cărările destinului

de Angela Monica JUCAN

Poetul, prozatorul, publicistul Ioan Meteș Morar-Chelințanu, nativ de sub semnul lui Marte, s-a născut în 5 aprilie 1954 la Chelința, în familia Meteș, din părinții Vasile și Maria (născută Rus). Este căsătorit din 1979 cu Vicuța, împreună cu care are trei copii: Călin-Ioan, Horea-Flaviu, Flaviu-Vasile. Numele dublu Meteș Morar s-a oficializat cu ocazia schimbării stării civile, Morar fiind numele adus ca zestre de soție. Chelințanu este un adaos neoficial de noblețe identitară.

Este de religie greco-catolică și simpatizant al politicii liberale. Cineva care îl cunoaște îl descrie ca pe un om săritor, obiectiv, cu capacitatea rară de a accepta fără proteste criticile. Din alte informații, desprindem că este gospodar (soț ideal): gătește, spală, calcă etc. Folosește computerul; petrece mult timp vizionând filme la televizor. Ocazional, conduce propriul automobil.

Vârstele de răscruce: 19, 27 și 54 de ani.

Pe lângă scris, Ioan Meteș Morar-Chelințanu are, după cum spune, aptitudini pentru desen, dar este și un peisagist spiritual, cu atenția furată de ambianțe, împrejurimi, societăți, singurătăți. La un chestionar centrat pe date biografice, notează în treacăt ziua nașterii, în schimb, locul nașterii și totodată al copilăriei și al anilor de școală primară și gimnazială (clasele I-VIII, în anii 1961-1969) este încadrat în repere vizuale verzi: un sat „aşezat în Lunca Someşului, mai jos de Porţile Sălajului, pe malul drept al râului Someş” – o imagine în potop de clorofilă, un pământ fertil, o fundație de siguranță materială și culturală, un mediu inspirator și duhovnicesc. Atunci. Acum, Chelința este cartier al orașului Ulmeni, padimentat cu asfalt, iar scriitorul s-a stabilit de mult în cărările, tot de bitum, ale Băii Mari, instalat într-o locuință de beton, dar oraș pe care îl vede tot în context geografic-verde, descriindu-l ca fiind „frumosul oraş din nord-vestul Chioarului, Baia Mare, aşezat sub Dealul Florilor şi Dealul Tâlharilor”.

Alegându-și profesiunea, se produce o deplasare spre albastru, pornind să se dedice – cum o numește – „nobilei meserii de strungar”, meserie celestă, exercitată cu un instrument care rafinează tot ce atinge. După o pregătire de trei ani, diploma a obținut-o în anul 1972, ca absolvent al școlii profesionale din cadrul Grupului Şcolar Minier din Baia Mare. Practica școlară și ucenicia ca proaspăt angajat le-a făcut la Întreprinderea Industrială „Băimăreana” din cadrul IJIL Maramureş, care în Baia Mare avea o secție de mobilă (mobilă de lemn – amintire a verdelui de-acasă). A lucrat aici din 1972 până în februarie 1974, când a fost încorporat, stagiul militar făcându-și-l la Tășnad, în cadrul trupelor de intervenție ale Ministerului de Interne. Armata se dovedește abisală și generatoare de valuri de instabilitate, fiindcă, îmbolnăvindu-se, după zece luni de armată, Ioan Meteș este declarat „inapt în timp de pace, apt necombatant la război” și ajunge pensionar de boală la vârsta de 20 de ani.

Nu suportă însă inactivitatea, astfel că în 1976 se înscrie la Liceul „Gheorghe Șincai” din Baia Mare, la profilul istorie-geografie, urmând cursurile serale, pe care le absolvă în anul 1981, cu o teză de bacalaureat despre localitatea Chelința – lucrare apreciată cu nota 10 și rescrisă după mai mulți ani și publicată în două ediții, sub titlul Monografia satului Chelința. Încă din primul an de liceu își exersează condeiul scriind poezie, fără a trimite ceva spre publicare.

Licean seralist fiind, în 1978 refuză pensia și se angajează la Corpul de Pază Militarizată, unde va lucra până în 1979, când va reveni, ca strungar, la „Băimăreana”, devenită Întreprinderea Mecanică de Reparații Auto și Utilaj pentru Transporturi (IMRAUT). În 1980 obține un post în proiectarea pieselor de schimb la Serviciul mecano-energetic, unde face două inovații și una în colaborare cu colegul Bessenyei Béla, toate puse în practică în uzină, dar numai pentru una obținând brevet de inovație; în plus, contribuind prin acestea la creșterea productivității, a fost evidențiat în ziarul „Pentru socialism”, publicându-i-se fotografia (24 aprilie 1981 – în anul bacalaureatului). În anul 1982 își găsește un loc de muncă la Cooperativa „Drum Nou”, unde deschide o secţie de producere şi desfacere a jaluzelelor. În anul următor însă îl găsim la Întreprinderea de Producţie Industrială şi Construcţii Căi Ferate (IPIC-CF), lucrând ca lăcătuș la confecţii metalice, frezor, apoi ca CTC-ist şi ca merceolog la aprovizionare. În 1985 schimbă din nou serviciul, angajându-se la Întreprinderea Mecanică de Maşini şi Utilaj Minier (IMMUM) ca strungar. Bolnav fiind, munca îi șubrezește și mai tare sănătatea, ca, în 1986, să fie nevoit să capituleze și să accepte pensia de boală, cu gradul întâi de handicap definitiv. Cam de inimă albastră.

Se va ocupa, de-acum, mai ales după 1989, cu scrisul. În anul 2011, debutează editorial cu Monografia satului Chelința, lucrarea sa de bacalaureat revăzută și adăugită, și din care a scos o a doua ediție, mult amplificată, în anul 2014. Are apărute câteva volume de versuri și în pregătire altele. Colaborează cu versuri, proză scurtă și texte documentare la revistele „Archeus”, „e-Bibliotheca septentrionalis”, „Freamăt” (la care este și membru al colectivului redacțional), „Izvoare codrene”, „Izvor de cultură”, „Nord literar”, „Vatra chioreană” etc. Este inclus în câteva antologii și tradus în limba albaneză. S-au aplecat cu atenție și competență asupra creației sale Antoaneta Turda și Dumitru Fânățeanu.

Este membru al câtorva grupări literare: Cenaclul Scriitorilor din Maramureş, Liga Scriitorilor Români Filiala Maramureș, Clubul „Spinul” al epigramiștilor maramureșeni, Cenaclul literar „Petre Dulfu” din comuna Satulung.

Volume apărute:

Monografia satului Chelința, Baia Mare, Editura Minulescu, 2011.

Suflet de-o clipă, Tecuci, Editura Transilvania, 2012.

Valuri de plumb, Tecuci, Editura Transilvania, 2013.

Monografia satului Chelința, Cluj-Napoca, Risoprint, 2014. (Ediție revizuită și adăugită.)

Stâlpii care sprijină cerul, Cluj-Napoca, Napoca Nova, 2016.

Ioan Meteș Morar-Chelințanu
(n. 5 apr. 1954 – d. 17 febr. 2025)

Sursa: https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com/2025/02/18/in-memoriam-ioan-metes-morar-chelintanu/