Publicația editată de Filiala Ligii Scriitorilor din județul Olt, condusă de prof. dr. Ștefania Marineanu, intitulastă „Scurt circuit oltean” a apărut într-o ținută grafică și tipografică deosebită, pe hârtie cretată și cu imagini color. Revista este în format A4, cu conținut tip magazin, așa cum se specifică pe coperta cu imaginea statuii lui Mihai Eminescu din Parcul Copou, din Iași.
Revista care se deschide cu un Motto semnat de
Feodor Dostoievski: „Înălțați-vă prin spirit și formulați-vă idealul!” cuprinde
capitolul „Univers literar”, în care se află nuvela „Copilul Bobdegrâu”,
semnată de Al. Florin Țene. În continuare, Vareriu Iliescu, din Corabia,
publică un fragment din romanul „Ultimul amurg”.
Dumitru Sîrghie se apleacă cu acribie asupra cărții
lui Ioan Dan Bălan, analizând arhitectura sufletească din cuvinte a universului
pământurilor momârlanilor.
Georgeta Rada, din Slatina, publică povestirea „Fata
cu vioara”, o povestire romantică despre o nepoțică și un bunic. Fragmentul de
roman „Femeia din umbra ta”, semnat de Ludmila Stoian-Drăghici, tot din orașul
lui Minulescu, este o analiză psihologică despre relațiile dintre mai multe
personaje.
Un interesant jurnal de călătorie semnează Ștefania
Marineanu, intitulat „Lloret de Mar”, zonă geografică situată în Provincia
Girona, numită Costa Brava, centru turistic important din Spania. Felul cum
redă autoarea peisajele din acea zonă îmi aduce aminte de reportajul lui Geo
Bogza despre Valea Oltului. Textul este cursiv, poematic chiar, cu redarea unor
imagini plastice și sugestive, însoțite de fotografii.
Semnează poezii în stil clasic, dar și în versuri
albe, poeții: Marin Rada, Nely Vieru, Dan Dobre, Nina Viciriuc, Cecilia Tatiana
Simionescu care semnează poeme dedicate Poetului Național, Teodor Laurean,
Florin Dinu, Simion Felix Marțian, care semnează un grupaj de sonete
interesante, Danubius (pseudonimul unui poet cu versuri interesante) și Anisia
Maria Mihailov.
Profesorul universitare din SUA, dr. Florentin
Smarandache, semnează un studiu intitulat „Un sistem pentru verificarea
semnăturii olografice”, Ștefania Marineanu publică un interviu cu solista Ioana
State și un articol despre Expoziția „Universul lui Salvador Dali”.
Revista mai cuprinde articolul lui Nicolae Bunduri
despre „Ora Satelor”, apariții editoriele ale scriitorilor din filiala LSR
„Eugen Ionescu”, epigrame de regretatul poet Ion Pena și un In Memoriam Liviu
Șanta (1959-1981), cu poeme semnate de acesta.
Și acest număr al revistei „Scurt circuit oltean” se
înscrie în palmaresul revuistic din țara noastră ca o pagină dintr-o istorie a
culturii naționale care se scrie în prezent.
de Al. Florin Țene
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu