,,Vreau
să mă oglindesc
în frumoșii tăi ochi,
să cad în izvorul lor,
să pot zbura
acele întrebări
mute,
să te privesc dincolo
de tine",
din poemul ,,Magia nopții", autor Mircea Marcel Petcu.
MIRCEA MARCEL PETCU - acrostih
(portret literar)
Mi-am stâmpărat șoaptele cu
Ierni coborâte din clipe - am luat
Roua zorilor și am scris tăceri
Cu parfum de catifea pentru atunci când
Eliberarea din albastru să fie
Aromă de speranță și gutuie...
Mirarea a cules maci din
Amprentele colindului care-și
Risipește privirea cu timp
Chemat să fie rugăciune pentru
Eternități pictate cu iubire și
Lumină - un dar de suflet pentru suflet...
Plecăciune adâncă și dans al cuvintelor -
Euterpe își culege vântul din fiecare
Timp - abia apoi refrenul gândurilor își
Caută libertatea visului în culorile
Urmelor lăsate de ,,ÎNGERUL IUBIRII"*...
(* numele volumului de versuri, semnat de către Mircea Marcel Petcu).
Apărut în condiții deosebite, la Editura Pim, Iași, 2019, ISBN 978-606-13-4868-8, 294 p., cu o prefață semnată de către prof. Floarea Calenic, volumul ,,Îngerii iubirii", întregește colecția literară semnată de către prof. Mircea Marcel Petcu. Cu respect și admirație pentru întreaga activitate desfășurată de către autor, vin și mulțumesc, înainte de toate, pentru tot ceea ce a însemnat colaborare și prietenie literară cu acesta - sfaturi, impresii, gânduri, păreri, critici - primite, de-a lungul timpului. Mircea Marcel Petcu - o voce literară puternică din ținutul Dobrogea - își merită locul în paginile din istoria literaturii române contemporane.
,,Aș vrea să fiu o lacrimă
să curg ușor pe obrazul tău...
că râul în ondulările sale
și... să te pot săruta mereu.
Am luat hotărârea
să nu mă despart
niciodată
de copilărie,
de adolescență,
de tinerețe,
de maturitate...",
din poemul ,,Adevăr", (p. 282).
Am să țes un CUVÂNT ÎNAINTE
doar pentru visele rătăcite
prin picuri de zâmbet.
Chiar dacă afară PLOUĂ cu șoapte
MAGIA NOPȚII își adună tinerețea
să îi fie lumină
iar FEMEIA - nufăr adunat în
buchetul cuvintelor -
încă așteaptă umbra curcubeului
sub unicul CLAR DE LUNĂ...
Cântecul zorilor își culege aroma
doar DIN IUBIRE - îmbrățișează infinitul
și scrie NUMELE TĂU pe aripile
foșnetului de vânt trimis
ÎNCOTRO va vedea cu ochii.
Doar FÂNTÂNA PĂRĂSITĂ ascunde
visele pentru viitorul
ZVON ARZÂND pe culmile gândirilor.
În CARTEA IUBIRII s-au adunat ALBE FLORI
și smaralde - FLORI-FLUTURI
într-o perfectă REGĂSIRE.
Unde? În CARTEA IUBIRII -
LA MARGINEA CLIPEI
aici vine sărutul lacrimii
aici VREAU SĂ TE ÎNTÂLNESC
să îți simt aroma cuprinsă de
verdele-miracol - umbra tăcerii albastre
dărui gânduri cu NECTAR...
MAI DEPARTE de apus vine
ÎNGERUL IUBIRII să fie lumină
în ASTEPTARE.
TU, DOAR TU îmi vei înțelege visul
pentru că NU EXISTĂ magie
există speranță și o OARECARE vibrație
care îmi stârnește CLIPA UNICĂ
unde te-am căutat să adunăm împreună
IUBIRE - țesute cu amintiri vii
din LUMEA MEA, din SUFLETUL MEU.
Nu întreba unde înflorește
GLORIA VIEȚII - răspunsul îl va găsi
doar ÎNGERUL IUBIRII care cu
PAȘI INDRAGOSTIȚI va zidi rugăciune
în anotimpul izvorului de mir...
,,Ești focul din mine,
ești inima mea,
zâmbet și faptă,
iubita mea stea.
Luna cu pulberi
limpezi de dor,
floarea ce cântă
dăruindu-mi tot",
(din ,,Dinastie").
N.A. - ce apare scris cu majuscule sunt titlurile unor poezii din volumul de versuri ,, Îngerul iubirii", autor Mircea Marcel Petcu.
II.
Motto:
,,Luna în rochia de mireasă
privește peste întinderea
sclipitoare urmărind
dansul stelelor,
ritmul muzicii stelare
zguduie spațiul cosmic
transformând-l într-o
uriașă scenă...",
din poemul ,,Lumea mea", autor Mircea Marcel Petcu.
Sărutul lacrimii din vitrina
cu speranțe așteaptă răspunsul muntelui
care mereu se întreabă - CE SUNTEM?
poate are dreptate roua zorilor
poate să răspundă ÎNGERUL IUBIRII
doar SUFLETUL MEU știe cu exactitate
că uneori chiar și zâmbetele
își culeg șoaptele din lacrimi.
IARNA își mai scrie o filă
cu smaraldele culese din lumini și tăceri
NUMAI EU îmi privesc umbra visului
și îmi văd rătăcirea prin mine
PREZENTUL TRECUTULUI își coase pe margine
de dor, cu CREDINȚĂ,
limpezimea mirului adunat în albastrul
unui bob de IUBIRE ETERNĂ...
ÎNȚELEGE visul tăcut
care își așteaptă umbra
ÎNȚELEGE aroma verdelui-miracol
născut într-o LUME AURITĂ
ÎNȚELEGE șoapta timpului
care împreună cu ÎNGERUL IUBIRII
ÎN LANUL cu grâu dat în pârg
așteaptă muza dimineților cu rouă.
EL - timpul - naște din dragoste
CU DRAGOSTE arome zidite în sclipirea
sărutului - doar într-o noapte cu
LUNĂ PLINĂ...
TE CHEM așteptare să îmi fii
zbor deasupra unui zâmbet
să îmi fii împlinire și dorință
să îmi fii ÎNCERCARE
pe meridianul sufletului
pe MERIDIANUL CERESC
pe aripa unui vis cules din amurg
cules din TOAMNA... IUBIRII fără cuvinte
MĂ PIERD când scriu despre tăcere
când țes clipe uscat
când adun cunună din vânt.
MĂ PIERD dar, tu, MIREASĂ, îmi ești
verdele-miracol al acelui timp
născut din IUBIREA INFINITULUI
doar TAINELE LUMII culeg
SENTIMENTE pentru a le trimite
veacului NEMURITOR - din glasul unui clopot
toate acestea având SENS
pentru întâiul ZBOR TĂCUT...
,,Cu trecerea anilor
mă copleșesc nălucile
izvorâte din tainicele trăiri
ca veșmintele anotimpului din care-mi
trag seva...",
din poezia ,,Nemuritor", autor Mircea Marcel Petcu.
N.A. - ce apare scris cu majuscule sunt titlurile unor poezii din volumul ,, Îngerul iubirii", autor Mircea Marcel Petcu.
III.
,,„Noul volum de versuri al poetului Mircea Marcel Petcu, marchează clar o schimbare de ton, de tehnică a versificației, de univers inspirațional, o nouă raportare a eului liric față de efemera noastră existență pe pământ. Confesiunea, întotdeauna sinceră, cu amprenta cunoscută a celui supranumit «cântărețul iubirii și al femeii», se restrânge în aceste creații la iubirea dintre bărbat și femeie, la cuplul fericit, volumul devenind o adevărată poveste de dragoste ocrotită de «îngerul iubirii»”.
Prof. Floarea Calenic
Interesant volumul, interesante versuri, strofe, poeme. Iubirea, ne este prezentată în diferite ipostaze, alături de astre (stele, soare. lună), alături de o cromatică bogată și frumos încadrată în contextul poetic. La loc de mare cinste, este așezată dorința și pofta de viață.
„Vreau
să mă oglindesc
în frumoșii tăi ochi,
să cad în izvorul lor…
(…)
să pătrund în
sufletul,
fântâna albastră
a dorului tău”, din „Magia nopții…”, (p. 12).
Poetul, în adevăratul său drum poetic, ne plimbă (sau, se plimbă!) prin univers – un univers magnific, pigmentat cu adiere, cântec, simțire, dorință, gândire, șoaptă, patimă, zbor de fluturi – și enumerația poate continua… uneori zâmbetul și gândul se plimbă prin patfumul de lăcrămioare.
„stelele sunt
lumânări
aprinse pe pământ
ce deschid magic
sufletele pline de
dorinți”, din poezia „Zvon arzând”, (p. 27).
Alteori, inima îmbrățișează sărutul, adunând sevă solară, „pe albastrul nesfârșit / al lumii”, în timp ce „cântecul / iubirii adevărate / mă face să tresalt”.
„inima-mi tremură de dor,
gândul zboară spre tine
sărutându-te
fără contenire”, din poezia „Nectar”, (p. 48).
Chiar și visul, poate fi invocat, drept motiv tematic în poemele lui Mircea Marcel Petcu. Iată, doar câteva referințe, în susținerea rostirii mele. „în cele mai multe / nopți / visez, o visez pe cea / care / ori mă va întoarce / la viață / ori mi-o va lua”, în „Așteptare”, (p. 52).
Mircea Marcel Petcu, prin poemele transmise, sau cu fiecare poem transmis, permanentizează iubirea – fiecare poem este un îndemn la iubire, dar, clar, nu orice fel de iubire, ci una sinceră, adevărată, o iubire a iubirii:
„te iubesc pentru că
dăruirea ta e pasiunea pământului
ce se rotește în jurul axei lui,
este dorul ce-mi cuprinde sufletul
făcându-l să cânte”, din poezia „Tu, doar tu”, (p. 54).
Poetul, transmițând atâta iubire, nu se simte singur. Afirmă, cu claritate:
„Singurătatea
nu există”,
și tot el ne dă răspunsul inexistenței singurătății, în același poem:
„există
doar cântec,
dragoste,
pasiune,
încredere,
sinceritate,
cuvinte vrăjite…”, în „Nu există”, (p. 56).
Vorbeam supra, despre astrele invocate de poet. Mă simt, moral, obligat să mai revin cu câteva argumente în susținerea mea. Propun, drept urmare, să parcurgeți/citiți poemele „Trăiește-o!”:
„Iubește pentru că doar dăruind
poți
primi înzecit florile iubirii lumii,
nu uita,
spunea ea veselă sub mângâierea
soarelui”, (p. 69).
sau: „A ta…”, (p. 70):
„Poate strângând soarele
în brațe
ar trebui să plâng
știindu-te departe”.
- „Soarele, luna, stelele,
comori ale sufletului meu,
mă înconjoară
luminându-mi drumul”, în poemul „Numai eu…”, (p. 85).
- „Așa cum soarele răsare
dând foc
inimii mele zbuciumate”, în „Dă-mi…”, (p. 95).
- „Somnoros soarele își face
apariția
lunecând pe fruntea bolții
de cristal
a lumii…”, în poezia „Tainele lumii”, (p. 130).
„Toate trec prin inimă!”, ar vrea să tragă un semnal de alarmă poetul, încât folosirea acestui substantiv, l-aș propune, un motiv tematic puternic. Ce am fi fără inimă? Fiecare, are răspunsul!
„dac-ai putea auzi
picăturile mari ale inimii
căzând în așteptarea ta”, în „Pași îndrăgostiți”, (p. 72).
sau: „Ești focul din mine,
ești inima mea,
zâmbet și faptă,
iubita mea stea”, (a se vedea poemul „Dinastie”, p. 75).
- „scriu pe inima înroșită
de dor și speranță
scrisori de deznădejde”, în „Lumea mea”, (p. 79).
- „în sufletul tău zăresc florile
fermecate ale dragostei înmugurind,
inima ta, astrul blând al împlinirii”, în „Ce suntem?”, (p. 83).
- „într-o inimă de flacără
ce luminează viitorul,
aducând în viețile noastre
iubire și credință”, în poemul „Credință”, (p. 94).
Recomand, poemul „Înțelege…”, (p. 101), din care aflăm ce înseamnă, inima:
„inima înseamnă iubire
și
poate atunci
ți
se vor deschide
porțile ei
și
vei putea
trăi
fericit”.
Încă un exemplu, rog să-mi mai fie permis. Am ales poemul „Îngerul iubirii”, cel care dă și numele/titlul acestui măreț volum:
„iubire
bătăile inimii mele au învățat cântecul
inimii tale care-mi înalță gândul
pe aripi sclipitoare spre cer,
în acea rugăciune magică a iubirii”, (p. 102).
Chiar dacă nu ne putem raporta la prozodie, găsesc, în poemele lui Mircea Marcel Petcu, o anume muzicalitate… una care place, încântă, încât aș putea face un pariu (chiar și cu mine!), că dacă aceste poeme ar fi puse pe note muzicale, ar ieși un lucru absolut minunat.
Cu siguranță, dacă veți citi volumul vă veți întâlni și cu lucrări grafice. Acestea, aparțin lui Adrian Pal Jr., și se încadrează extraordinar în volum, dând o anume eleganță acestuia, dând o notă aparte. Mircea Marcel Petcu ne propune aceste poeme, cu toată noblețea sufletească. Gândite și regândite, până la forma finală, propusă în volum, ele, poemele, transmit această noblețe despre care fac rostire.
Apoi, de remarcat este mesajul transmis de autor, în fiecare poem – iubire, iubiți-vă, trăiți cu intesitate, nu vă irosiți, nu vă epuizați degeaba, singurul lucru care trebuie să ne țină verticali este iubirea, este dragostea, puse cunună vieții. Avem, exemple, indubitabile încât nici eu nu știu la care să mă opresc, sau pe care să îl evidențiez. Totuși, mă opresc, la poemul „Cu dragoste…”, (p. 110):
„îmi doresc să creăm o lume a
dragostei
în care florile să fim noi,
oamenii,
să ne îmbrăcăm cu dragoste,
să mâncăm cu dragoste,
să privim cu dragoste,
să ne iubim cu dragoste,
să avem copii din dragoste,
să devenim oameni din dragoste,
să adunăm în jurul nostru oameni
plini de dragoste…
ce lume minunată s-ar putea crea
cu dragoste…”.
Folosirea unor verbe, precum – a chema, a simți, a dărui, a fi, a trăi, a căuta – (am dat doar câteva exemple!), aduc un plus de substanță literară, poemelor. Frumos șefuite aceste verbe, îmbracă în profunzime versul/poemul în sine, creându-se o frumoasă poetică, caracterizată prin autenticitate și originalitate.
Chiar și folosirea gerunziului trebuie remarcată - „lunecând”, „răcorind”, „chemând”, „adunând”, „ascultând”, „pierzând” – și mai pot aduce argumente, lucruri despre care îmi veți da dreptate dacă veți citi volumul.
Aș mai face o remarcă interesantă – poate, și implicarea/folosirea unor adverbe, în special adverbe de loc – aici, acolo, dar și dincolo (adverb demonstrativ), undeva (adverb nehotărât), azi, mâine, aici – aduc substanță și înfrumusețează textul unde au fost încadrate.
„Acolo
unde soarele răsare
și unde marea cântă
nencetat”, în „Acolo”, (p. 143);
- „Acolo
îngrămădite stau cristalele
unice ale lor,
înveșmântate în culorile preferate
ca niște balerine”, în „Zbor tăcut…”, (p. 137).
- „doar mantia nopții acoperă
gândurile ce se ascund
în liniștea nefirească
a speranței
de dincolo de noi,
de dincolo de… tăcere,
acolo unde ne întâlnim
destinul”, în „Sens”, (p. 134).
- „privind
imensitatea cerului,
mă pierd
admirând
frumusețea naturii
de dincolo…”, în „Lacrimi de dor”, (p. 202).
- „undeva în adâncul pământului,
vâlvătaia dragostei vestește
apariția altui cântec nemuritor”, în „Adâncul pământului”, (p. 159).
- „undeva la marginea zării înflorește
floarea iubită
aducând bătăile inimii la ritmul maxim…”, în „Extaz”, (p. 160).
„Îngerul iubirii”, nu este doar poezie, este o adevărată lecție de poezie. Recomand și susțin această apariție editorială, felicitând încă odată autorul și mulțumindu-i pentru acest dar de suflet. Mircea Marcel Petcu – își merită locul de cinste în istoria literaturii. Respect și prețuire pentru întreaga activitate literară. Deși, mai sunt multe lucruri de spus despre această apariție, mă voi apropia de un final, care, clar, va aparține, autorului!
„Acolo unde vraja vântului devine tăcere,
unde clopotele rugăciunilor
se amestecă cu glasurile îngerilor
din imperiul florilor,
destinul își urmează calea
sădind speranță
în sufletele tuturor”, din „Magică”, (p. 155).
Vasile Bele / UZPR
16 februarie 2025
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu