sâmbătă, 28 martie 2026

A trecut discret Styxul profesoara și poeta Lotica Șarolta Vaida!

 


Era născută din 22 februarie, așa ca și mine. Asta m-a făcut s-o îndrăgesc instantaneu, să-mi fie o soră mai mare. Ne-am întâlnit dimpreună cu soția Ana, anul trecut cu Lotica și cu distinsul ei soț, Simion Vaida în stațiunea Ocna Șugatag. Am avut ocazia, bucurându-ne de soare și piscina în aer liber, să discutăm despre poezie, muzică, școală și viață!Timpul a trecut pe neașteptate, mult mai frumos. Apoi la fiecare întâlnire al Cenaclului Scriitorilor Maramureș condus de scriitoarea Florica Bud am povestit despre școală și nevoile ei. Era ancorată în realitatea învățământului românesc deoarece îi păsa, poate mai mult decât celor care le trebuia să le fie în fișa postului. La penultima întâlnire a cenaclului, de acum trei săptămâni, am stat lângă Domnia sa. Nimic nu prevestea deznodământul tragic pe care mi l-a adus bibliotecara și membra de vază a asociației CASPEV, bibliotecara Maria Gârbe. Tind să cred că Lotica s-a retras discret din această viață pentru a nu ne produce lacrimi și alte suferinți, fiindcă prea ne-a iubit pe toți! Și așa cum a spus James Dean: „Visează ca şi cum ai trăi veşnic, dar trăieşte ca şi cum ai muri azi, căci nu contează anii din viaţa ta, ci viaţa din anii tăi.”, eu cred că doamna profesoară Lotica Șarolta Vaida a respectat acest mod de viață. 

Drum lin, între stele valoroasă poetă, colegă și doamnă profesoară de limba și literatura română!

                                                     ******

Lotica Vaida, (botezată Șarolta), profesor de limba și literatura română, s-a născut la 22 februarie 1943, în localitatea Urmeniș, comuna Băița de sub Codru. A absolvit Institutul Pedagogic de 3 ani din Baia Mare. A fost profesor la mai multe instituții de învățământ din județ. Începând cu anul 1979 până la pensionare (2006) a predat limba și literatura română la Școala Gimnazială „Petre Dulfu” din Baia Mare. În perioada 1997-2000 a îndeplinit funcția de director la această instituție de învățământ.

A condus Corul mixt din Ilba, cor cu care a participat la numeroase concerte, festivaluri și emisiuni televizate.

Pentru întreaga sa activitate a primit numeroase premii și distincții printre care titlul de „Profesor evidențiat”, în anul 1986, acordat de Ministerul Educației și Învățământului.


Gelu DRAGOȘ, UZPR

2 comentarii:

  1. Dumnezeu s-o odihneasca in pace pe doamna diriginta! M-a invatat sa nu-mi bat joc de limba română! Doamne, așezați-o în Eden!

    RăspundețiȘtergere
  2. Este foarte trist că oamenii atât de importanți și dragi ne părăsesc. Vă rugăm să acceptați sincerele condoleanțe domnule Simion.
    Amintirea dvs doamna Lotica va fi mereu in sufletul meu! RIP

    RăspundețiȘtergere