Ah, da… Parlamentul României, templul democrației, unde ar trebui să răsune idei, nu ecouri de mahala. Și totuși, iată-ne: microfonul, acel martor sincer, mai onest decât CV-urile lustruite ale unor aleși cu școli și diplome cumpărate, a spus adevărul în locul deputatului maramureșean de data asta, dar în locul lui se puteau afla 80% din cei ajunși sub cupola edificiului.
E fascinant cum unii oameni reușesc performanța de a purta costum de mii de euro peste un vocabular de șantier. Parcă vezi scena: discurs rigid, cuvinte mari, poate chiar citite cu degetul pe foaie... și apoi, când creierul obosește, iese la suprafață esența.
Brută. Necenzurată. Autentică, dacă vrei. Pentru că aici se încadrează expresia „P*** mea” auzită joi seara în plenul reunit al Parlamentului în timp ce se scremea să țină un discurs.
Nu vă grăbiți să-i luați apărarea, să-i găsiți scuze pentru că nu e vorba doar de o scăpare. E radiografia perfectă a unui sistem în care forma a învins fondul. În care diplomele sunt mai degrabă accesorii decât dovezi, iar educația, un detaliu opțional. Când ajungi să fii surprins nu de gafă, ci de faptul că încă ne mai mirăm de ea, înseamnă că standardele s-au prăbușit de mult.
Iar scena cu mâna pusă pe microfon e aproape simbolică. Tentativa stângace de a acoperi nu doar o vorbă, ci ani întregi de impostură. Doar că, la fel ca microfonul acela „prea sensibil”, realitatea nu mai poate fi redusă la tăcere.
Poate cea mai mare ironie? Nu că a spus-o. Ci că, probabil, în mintea lui, problema era că s-a auzit...
Grigore CIASCAI
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu