Am făcut o plimbare pe pista de biciclete (ce se apropie de finalizare) de pe malul râului Săsar. În spatele Muzeului Județean de Istorie și Arheologie, am dat de buncărul din imagine. Nu îi știam povestea, dar am făcut...săpături și am aflat cele ce le voi scrie în această postare. Pe locul actualului muzeu, a funcționat, câteva sute de ani, Monetăria, unde se băteau monede de aur. Și azi, strada se numește a Monetăriei. Arc peste timp și ajungem în perioada interbelică. În anul 1925 (luați data ca fiind aproximativă), pe locul Monetăriei, s-a înființat o stație modernă de afinare a aurului și argintului. Sunt surse care afirmă că este prima de acest fel din România! Aici se finaliza munca istovitoare a minerilor, aici se făceau lingourile de aur și argint. Aici se și depozitau pentru un timp, în camera blindată de tezaur, după care erau duse la Banca Națională. Pentru paza lingourilor de aur și argint, în curtea stației de afinare, s-a făcut acest buncăr, prevăzut cu trei vizete, pe care se putea trage cu mitraliera în posibilii hoți care ar fi încercat să dea jaful secolului. După cum arată buncărul, făcut din fier-beton, nu pare a fi mai vechi decât anul 1925. Aici, în fosta Monetărie, a funcționat mulți ani și Trustul Minier, bunicul Centralei Minelor. Stația de afinare a aurului și argintului a funcționat pe locul fostei Monetării până în anul 1967, când s-a mutat în Combinatul Chimico-Metalurgic ”Gheorghe Gheorghiu Dej”, mai cunoscut sub numele vechi și mai nou de ”Phoenix”. Cel din care, azi, nu mai sunt nici ruinele, totul a fost vândut la fierul vechi. Ca un semn al strigării a rămas în picioare doar turnul cel înalt de peste 300 de metri. Un semn al strigării și al condamnării către cei care au închis mineritul de pe la noi, unde se producea atâta aur și argint încât orașul Baia Mare era vestit în lumea întreagă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu