Între „Gomora” și „Sodoma” înarmării lumii: omul, biată piesă-paiață pe tabla de șah…

Este tot mai clară forțarea extinderii războiului din Iran… Și nu doar la nivelul întregului Orient Mijlociu, ci pe plan mondial… Cu acești nebuni (știuți) ai lumii dând foc întregului mapamond… Și cu alți demenți (mulți încă neștiuți, nevăzuți) gata să iasă pe scenă în rolurile de jucători globali „decisivi” pentru soarta lumii… Ca lachei… Ca mișei… Căci rolurile de „împărați” sunt luate… Luate, nu primite… Și este o lume în care pare că întreaga istorie a conflictelor „moderne” ale omenirii se reiau și se suprapun pe retina unui timp ce nu mai are răbdare… Cu tot mai multe degete îndreptate spre ultimul buton… Într-o ultimă competiție a demenței, orgoliilor și frustrărilor bolnave, închipuirilor și preamăririlor netratate… Primul dintre acei ultimi, nu țintind, ci apăsând… De parcă ar mai conta cine a fost ultimul… De parcă ar mai avea pe cine să impresioneze, deja postexistență, această „mărire”… Dar așa sunt demenții care ne conduc… Dacă nu au fost cei dintâi în orice altă semețire a schizoidului lor, măcar să fie cei din urmă…. Chiar dacă toți cei „din urmă” nu doar că nu vor mai fi cei dintâi în analele istoriei, ci nu vor mai fi… Căci istoria este pentru cei ce vin dacă mai au unde să mai vină…

Războiul se extinde… Conflictele escaladează… Iar unica țintă a războiului nebunilor este chiar omul… Omul devenit biată piesă paiață pe tabla de șah a acestei (ne)lumi… Dar tocmai escaladarea războiului ne mai dă și un ultim răgaz… Nu spre a privi spre ultimele rădăcini nearse, necalcinate, nezdrobite, ci spre a vedea cât de mult a contat neveghea din noi… Din pacea războinică dintre războaiele lumii… „Astăzi”, poate cel de al treilea… Decisiv… Ultim… „Cunună” de orgolii, frustrări, demențe, paranoide lăsate libere să circule în lume, mai libere decât cei nebolnavi, transformând-o prin contagiunea morbidă din aceste ultime decenii… Ale „gomorei” și „sodomei” înarmării lumii…

Și nu, nu mai este vorba despre „butoaiele de pulberi” balcan-europene și chiar paneuropene (Ucraina)… Nu mai este vorba doar despre incendierea, „de departe”, a Orientului Mijlociu… Ci, despre toate acestea, dimpreună, pârjolindu-ne într-un ultim război… Și mai sunt poate „cărți” nejucate în mânecile celor ce ne conduc… Mai sunt poate și șanse pentru, dacă nu o pace, măcar o liniște de după furtuna mondială ce va veni… Pentru că va veni… Căci, și dacă mâine ar fi întroienite conflictele actuale, și de ar fi topite armele lumii, furtuna nu mai poate fi evitată… Este aici, suntem în ea, împresurați în mâzgă pentru mulți ani de acum înainte… Pentru că atâta rău a fost făcut deja încât doar reconstrucția a ceea ce a fost distrus va însemna decenii de privațiuni și resemnări pentru un ipotetic bilet al păcii dintr-un orizont nedescătușat de perspectiva sângelui…

O criză mondială în care economia lumii va fi dată cu multe decenii înapoi… Și în a cărei perspectivă, binele de acum înainte ar putea să nu mai însemne nici măcar acceptarea răului celui mai mic de până mai ieri… O criză mondială în care se va produce o întoarcere masivă a țărilor către vechile tehnologii și resurse energetice… Acelea pe care noi le desființăm, ca industrii, le vindem, ca resurse… Acum și prin decizia dementă, cea a propriilor nebuni ce ne conduc, de a impune obligarea dărâmării, nici măcar a conservării, industriei energetice „vechi”, totul sub spectrul sancțiunilor, punitivității… Cu uzine ce devin „memoriale” ale pedepsirii acelora ce refuză a le rade din temelii: Turceni, Rovinari… Cu amenințări pentru cei ce nu le pun la pământ… Poate și închisoare… Poate chiar „zidirea” lor în aceste ruine-memoriale ale neputinței unui popor…

Războiul?… El este (și nu doar cel economic) deja, nu doar aici, ci peste tot… Iar apariția unor noi intrigați puși să tragă de colțurile deja sfâșiate ale cortinei Lumii nu este o stranie coincidență… Și nici doar „o surpriză”… Pentru că sunt lucruri pregătite de mulți ani… Din acei ani în care noi ne dedulceam în nepăsare… Și chiar și implicarea Africii pe această scenă de teatru în război era doar o chestiune de timp… De o așteptare a unui alt bufon primind un rol de incendiator… Să rămână, la rându-i, undeva într-o neistorie… Iar faptul că Uganda (!) se alătură Israelului în lupta acestuia „pentru dreptatea sa istorică” (!) nu este un gest de compasiune… Ci un rol din scenariul tablei de șah a lumii… Cu marile întrebări ce ar trebui să ni le punem de acum… Căci oare ce resurse militare au fost „depozitate” în țările din Africa?… Înarmate departe de ochii noștri pentru a fi folosite de cei ce ne-au adus sub ploaia de funingine a lumii…

Cezar Adonis Mihalache – Națiunea