Stimate Domnule Redactor-Șef / Stimată Redacție,
Vă transmit spre analiză și publicare un material de o actualitate stringentă și de o gravitate extremă, intitulat: „Omenirea a fost dintotdeauna pe mâna unor mari nebuni”.
Într-un moment în care echilibrul global atârnă de firul fragil al unor decizii imprevizibile, acest articol propune un diagnostic istoric și clinic asupra „geniului malefic”.
Textul nu este doar o incursiune în trecutul însângerat al unor cuceritori precum Ginghis Han sau Hitler, ci un semnal de alarmă vital privind riscul ca tehnologia nucleară și Inteligența Artificială să devină instrumentele apocaliptice ale unor profiluri patologice moderne.
Sprijinit de avertismentele vizionare ale unor umaniști precum Einstein, Jules Verne sau Adrian Păunescu, materialul deconstruiește mitul „eroului cuceritor” și demască mecanismul prin care omenirea ajunge, ciclic, sub comanda nebuniei.
Consider că publicarea acestui manifest în paginile revistei dumneavoastră va oferi cititorilor nu doar o lecție de istorie, ci un instrument necesar de trezire a conștiinței colective în fața unui posibil „ospăț al morții” globale.
Cu deosebită stimă și speranța unei colaborări în slujba adevărului,
Conf. Univ. Dr. N. Grigorie Lăcrița
**************
HumanityHasAlwaysBeen in theHands of Great Madmen
01.04.2026
Conf. Univ. Dr. N. Grigorie Lăcriţa
Cuprins:
Cuvinte cheie /
Keywords
Rezumat /
Abstract
1. Un război nuclear ar însemna
sfârșitul lumii
2. Despre genialii cuceritori malefici
3. Unii umanişti iluştri despre „geniile răului”
3.1. Jules Verne, în cartea „Castelul
din Carpaţi”
3.2. Cincinat Pavelescu, în poezia „Geniul răului”
3.4. Adrian Păunescu, în poezia „Suntem pe mâna unor
nebuni”.
4. Concluzii: supraviețuirea
între rațiune și patologie
Bibliografie /
Bibliography
Cuvinte cheie: istorie, cuceritori malefici,
patologie politică, agresiune militară, război nuclear, responsabilitate
morală.Keywords:history, malevolentconquerors, political
pathology, militaryaggression, nuclear war, moral responsibility.
Rezumat: În articol se
prezintă o analiză critică a modului în care, de-a lungul istoriei, lideri cu
profiluri patologice au confiscat destinele popoarelor prin războaie de
agresiune și expansiune. Se face o distincție clară între dictatorii cuceritori
și cei care își apără națiunea, subliniind pericolul ca, în epoca actuală,
tehnologia de distrugere în masă să ajungă sub controlul unor „genii ale
răului”. Lucrarea apelează la mărturii literare și istorice pentru a avertiza
că supraviețuirea umanității depinde de trezirea conștiinței colective în fața
imprevizibilității mesianice a unor lideri iresponsabili.Abstract: The
articlepresents a criticalanalysis of how, throughouthistory,
leaderswithpathologicalprofileshaveseizedthedestinies of nationsthroughwars of
aggressionandexpansion. A cleardistinctionis made
betweenconqueringdictatorsandthosedefendingtheirnation,
highlightingthedangerthat, in thecurrent era, mass
destructiontechnologymightfallunderthe control of "evilgeniuses." The
paperdraws on literaryandhistoricaltestimoniestowarnthathumanity'ssurvivaldepends
on theawakening of collectiveconsciousness in the face of
themessianicunpredictability of irresponsibleleaders.
1. Un război nuclear ar însemna sfârșitul lumii
Folosirea
Inteligenței Artificiale (AI/IA) pe plan militar reprezintă una dintre cele mai
mari transformări tehnologice din istoria modernă a apărării, schimbând profund
modul în care vor fi purtate războaiele.
Marile
puteri militare globale (SUA, Rusia și China) investesc masiv în dezvoltarea AI
pentru a obține un avantaj strategic, trecând de la „războiul inteligentizat”.
Războiul
inteligentizat reprezintă o etapă
superioară în purtarea eventualelor conflicte militare, caracterizat prin utilizarea
masivă a inteligenței artificiale (IA).
Noul
tip de război bazate pe AI este
promovat intens de cele mai mari puteri militare ca o modalitate de a obține
superioritatea strategică.
Afirmația
conform căreia „cine va stăpâni cel mai bine AI va fi cel mai puternic și militar”
este susținută de lideri mondiali și experți în securitate, fiind considerată
un element central în geopolitica secolului XXI.
Inteligența
Artificială (IA) este descrisă ca un „multiplicator
de forță” și în domeniul militar, capabil să schimbe radical atât modul în
care sunt purtate războaiele, cât, mai ales, armele folosite.
În
condițiile în care când cele mai mari cuceriri ale omenirii au loc prin
Inteligența Artificială (AI/IA), pericolul unui al treilea război mondial
înspăimântă întreaga omenire, care poate fi distrusă, chiar și de mai multe
ori, distinct prin fiecare „tip” de
război, precum: război nuclear; război biologic; război chimic; război cu
bombele cinetice; război cu super-armele cu fasciculule de particule; război cu
armele laser cu energie direcționată; război cu armele electromagnetice etc.
Aceste
arme utilizate într-un conflict la scară mondială ar putea distruge omenirea de
pe întreaga planetă chiar și numai în câteva ore, la fel cum ar fi distrusă de
un bombardament nuclear.
Folosirea
cele circa 15.000 de arme nucleare deținute de 10 țări, dintre care în jur de
13.500 sunt deținute de Rusia și de SUA, ar conduce la dispariția totală a
omului de pe Pământ, chiar pentru câteva milioane de ani, conform unor
specialiști.
Nimeni
nu are de câștigat de pe urma unui război nuclear, căci acesta ar duce nu numai
la anihilarea totală a inamicilor, ci ar învelii întreg Pământul cu radiații
atât de puternice care ar face ca toate
formele de viață de pe el să dispară.
După
prima explozie nucleară, care a uimit militarii şi oamenii de ştiinţă, când
aceștia s-au înghesuit să-l felicite pe Oppenhaimer, directorul ştiinţific al
proiectului, acesta, devenind conştient şi afectat de consecinţele pe care „opera sa” a avut-o și, mai ales, pe care
o poate avea asupra omenirii, a exclamat, după citatul din poemul indian
BhagavadGita: „Dacă strălucirea unei mii de soare ar clipi pe cer, ar fi ca o
strălucire a Celui Atotputernic ... Eu sunt moartea, distrugătorul
lumilor ”.
În timpul Primului Război Mondial, Einstein era profund
oripilat de modul în care știința și tehnologia (precum gazele toxice sau noile
arme de distrugere) erau folosite pentru a masacra oameni, în loc să servească
umanitatea.
În acest context, el a scris următoarea
frază, care apare într-o scrisoare trimisă de el prietenului său, Heinrich
Zangger, pe 6 decembrie 1917: „Întregul nostru progres
tehnologic atât de lăudat – însăși civilizația noastră – este ca un topor în
mâna unui criminal patologic.”
Einstein
nu critica tehnologia în sine, ci decalajul moral. El credea că am
perfecționat instrumentele (toporul), dar scopurile noastre au rămas primitive
sau distructive (criminalul).
Această
idee este completată de o altă afirmație celebră a sa din volumul Out of MyLaterYears
(1950): „Perfecțiunea mijloacelor și
confuzia scopurilor par să caracterizeze epoca noastră”.
Textul
original al corespondenței sale se poate găsi pe în The
CollectedPapers of Albert Einstein
(Volumul 8), publicat de Princeton University Press.
Ulterior, intuindconsecințele catastrofale pe care
le-ar avea asupra omenirii un război nuclear, Einstein a avertizat lumea și
prin citatele: „Nu ştiu cum se va lupta în cel
de-al treilea război mondial, dar ştiu că în cel de-al patrulea se va lupta cu bâte şi cu pietre.” (cel de-al
patrulea război mondial putând avea loc, posibil, numai după milioane de ani
după cel de-al treilea război mondial nuclear) și „Mi-e teamă de ziua în care tehnologia
va fi mai importantă ca relaţiile interumane. În lume va exista o generaţie de idioţi.”
Un război
nuclear, care ar însemna sfârșitul lumii, nu poate avea loc decât în condițiile
în care folosirea cuceririle militare de vârf ale AI ar ajunge pe mâna unor „nebuni patologici”, aunor „genii ale
răului”, a unor „cuceritori malefici”,care nu mai au capacitatea să țină
cont de aceste realități din cauza dorinței lor nebunești de a-și întinde
cuceririle până când să-și supună întreaga lume.
În condițiile în care omenirea ar ajunge pe mâna unor
mari nebuni, aceștia, în nebunia lor patologică, sunt în stare să ducă o
luptă pentru dreptate până nu va mai rămâne om pe pământ, până la a
distruge însăși umanitatea în numele căreia este luptată.
2. Despre genialii cuceritori malefici
În abordarea acestei teme,
trebuie să se facă o diferență fundamentală între un dictator care atacă pentru
a cuceri lumea și conducătorul unei națiuni care se apără de invadatorii care
vor să șteargă de pe hartă națiunea sa.
Istoria consemnează faptul că
numeroasele și marile nenorociri ale omenirii au fost cauzate exclusiv de prima
categorie, respectiv de„genialii
cuceritori malefici”, de „geniilerăului” care, pentru setea lor
nebunească de putere, au ucis mulţimi de oameni nevinovaţi ale
unor popoare pașnice.
Succesul „genialilorcuceritori malefici” a constat în capacităţile și
plăcerile nelimitate ale acestora de „a ucide pentru a cuceri”, în general
pentru gloria lor personală.
Orice război de agresiune, de ocupare, de acaparare
a altor teritorii din afara graniţelor propriei ţări, ar trebui să fie judecat corect și consemnat în istorie ca fiind
„criminalitate
statală organizată”, iar „criminalii cuceritori geniali” ca „lideri ai criminalităţii statale
organizate”.
Un „geniu militar al răului” spunea că „Femeia
cea mai folositoare este cea care naște cei mai mulți copii” (Napoleon
Bonaparte).
Pentru ce susţinea respectivul
„geniu militar al răului” acest
lucru?
Pentru a avea carnea de tun
necesară ambiţiilor sale nebuneşti de a cuceri lumea.
În ţara acestuia au fost mame
care au avut și 5 - 8 copii-băieţi, care au fost înrolaţi, pe rând, în
numeroşii ani derăzboaie, ca și
tatăl lor, și care au fost cu toții măcelăriţi în sângeroasele lupte purtate „pentru gloria împăratului”.
Acest „mare cuceritor” a lăsat în urma sa, în propria lui ţară, sate
întregi în care nu mai existau bărbaţi între 20 și 50 de ani, în care erau sute
de mii de femei ai căror bărbaţi și copii-băieţi le-au fost luaţi, cu forța, și
duşi pe cele mai îndepărtate câmpuri de luptă, la mii de kilometrii în afara
graniţelor ţării lor, unde au fost măcelăriţi pentru gloria respectivului
„geniu militar malefic”, numit în
cărţile de istorie „erou naţional”.
Aceste „genii militare malefice” au manifestat permanent o
totală indiferenţă faţă de carnagiile săvârşite asupra unor întregi popoare paşnice,
carnagii care nu puteau avea loc decât din partea unor „monştrii cu chip de om”
în nebuneasca lor ambiţie de făurire a unor „imperii ale răului”.
Succesul
„marilor
cuceritorii malefici” a fost cu atât mai mare cu cât au trimis mai
multe vieţi nevinovate la moarte.
Exemplele
sunt numeroase de „genii criminale ale omenirii”, dintre care aici voi exemplifica
cu cei circa de 40.000.000 de oameni
uciși de armatele lui Ginghis Han (n. 1162 – d. 1227), care a reprezentat
10% din populația lumii din perioada respectivă (când Mongolia avea sub
2.000.000 de locuitori).
Imperiul
său mefistofelic a fost cel mai mare imperiu terestru din istorie, care a ajuns
să acopere, în perioada sa de maximă cucerire, 22% din suprafața Terrei.
Masacrele
și vărsările de sânge au fost atât de brutale cum nu s-au mai întâlnit în
istorie până în secolul XX, când „genialul
criminal Hitler” le-a depășit de
câteva ori, atât prin numărul oamenilor uciși, cât și prin al tehnicilor
„moderne” aplicate.
Posibil
că peste ani va fi și acest călău „reabilitat”
și considerat „un mare geniu militar”,
„un mare cuceritor din istoria omenirii”.
Fiecare
dintre cele circa 3.000 de războaie de agresiune (criminale) purtate în
întreaga lume până în prezent, au fost un ospăţ al morţii, mai mic, sau mai
mare, cu până la 60 de milioane de oameni morți numai în al Doilea Război
Mondial, dintre care aproximativ 20 de milioane de militari și 40 de milioane
de civili, mulți dintre civili murind din cauza genocidelor deliberate, a
masacrelor, a bombardamentelor masive, a bolilor, a foametei etc.
Mai mult ca
sigur că, după al Treilea Război Mondial, nu va mai avea cine să numere
victimele din cauză că, dacă acesta va avea loc, va fi un ospăţ al morţii întregii omeniri.
Nu
vor scăpa nici acei nebuni care l-au declanșat și nici cei care le sânt dragi
acestora, dacă se poate vorbi de sentimente de iubire la respectivii.
Cu cât un „geniu
militar al răului” a omorât mai mulți
oameni ai unor popoare paşnice, cu atât victoria sa malefică a fost mai mare.
Marile crime ale acestor „genii ale răului” sunt calificate, de statele
agresoare, drept merite în fața istoriei, pentru că toate crimele săvârșite de
cei puternici în scop de expansiune sunt considerate morale, iar dintr-un om
avid de sânge se va face un sfânt infailibil, o icoană la care să se închine
generaţii, inclusiv din rândul popoarelor măcelărite de aceștia.
Printr-o „elegantă diversiune”, această orbire a fost
impusă dintotdeauna de învingători învinșilor ca făcând parte din creația lui
Dumnezeu.
Cât
timp
oare omenirea va mai face greşeala de a accepta ca, o bestie umană, care prin campaniile sale militare, a măcelărit
numeroase populații paşnice, a jefuit și incendiat sute și mii de localități, a
batjocorit femei și fecioare, a omorât copii nevinovaţi, să mai fie numit ca „mare cuceritor”, ca „mare geniu militar”, ca „erou naţional”?
Sunt popoare
care, în întreaga lor istorie, nu au purtat războaie de agresiune, care nu au
ieşit niciodată din graniţele propriei ţări în scop de agresiune, de cucerire a
altor popoare, a altor teritorii, a altor ţări.
În ceea ce mă priveşte, sunt
mândru că aparţin unui asemenea popor (român).
Aceste popoare pașnice au tot dreptul să facă judecăţi
de valoare corecte, respectiv: numai cel care îşi învinge duşmanii în
luptă pentru apărarea patriei, numai acesta este un „geniu aflat în slujba umanității”, este un erou naţional, este un
mare patriot.
Cel care întreprinde acţiuni
pentru cucerirea unui popor paşnic ar trebui considerat și
consemnat în istorie ca un criminal,
ca un duşman al omenirii.
Este un fapt cunoscut că, de când
lumea, istoria nu se face și nu se scrie de popoarele paşnice, la care „Propaganda învingătorilor devine istoria
celor învinşi.ˮ (R.W.Trevanian), fapt pentru care nici cărţile de istorie nu prezintă
corect nici „geniile răului” și nici „imperiile răului” realizate prin
adevărate „agresiuni criminale statale”.
Dar, până la urmă și omul de rând a ajuns să se
întrebe: „dacă există un Dumnezeu așa de bun, de ce a făcut o omenire așa de
rea, chiar de la începuturile sale?”
Astăzi trăim paradoxul suprem: am creat tehnologia
care poate șterge viața de pe planetă în câteva minute, dar cheile acestei
puteri au ajuns în mâna unor personaje a căror principală trăsătură este
imprevizibilitatea mesianică.
Există câte unul dintre puternicii lumii care
transformă politica globală fie într-un spectacol cinic de divertisment, fie
într-un instrument de cucerire din ambiții personale, total străine de voința
propriului popor și, cu atât mai mult, de dorința de pace a popoarelor supuse agresiunii
sale.
Acești lideri ignoră faptul că, de data aceasta, miza
ambițiilor malefice nu mai este simpla ocupare a unui teritoriu, ci însăși
declanșarea unei conflagrații mondiale ce poate duce la distrugerea omenirii.
Când nebunia, fie și numai a unuia singur dintre cei
mai puternici conducători ai lumii, devine mai mare decât responsabilitatea
față de viitorul speciei umane, înseamnă că, în orice secundă, patologia sa
poate declanșa moartea, distrugătoarea lumilor.
3. Unii umanişti iluştri despre „geniile
răului”
3.1. Jules Verne, în cartea „Castelul din Carpaţi”
Din când în când istoria mai
consemnează și despre unii umanişti
iluştri, precum Jules Verne, Cincinat Pavelescu și Adrian Păunescu etc., care au
emis judecăţi de valoare corecte despre eroismul popoarelor paşnice și despre „geniile răului”, precum în cele ce
urmează.
Jules Verne, în cartea „Castelul din Carpaţi”,
vorbeşte despre „valahii din Transilvania" care
„...Au fost amestecaţi în toate
războaiele care au însângerat provinciile transilvane, au luptat împotriva
ungurilor, a saşilor, a secuilor; numele lor figurează în cântecele şi doinele,
unde se perpetuează amintirea nenorocitei perioade; aveau drept deviză faimoasa
lozincă valahă: «Dă până la moarte!» şi-şi dădură, îşi vărsară pentru cauza
independenţei sângele, acest sânge care le venea de la români, străbunii lor.
Se ştie, atâtea silinţe, jertfe şi sacrificii n-au dus decât la cea mai nedemnă
asuprire a urmaşilor acestei rase viteze. Ea nu mai are existenţă politică.
Trei călcâie au zdrobit-o. Dar valahii din Transilvania nu deznădăjduiesc că-şi
vor scutura jugul. Viitorul le aparţine şi ei repetă, cu o încredere de
nezdruncinat, cuvintele în care li se concentrează toate năzuinţele: «Românul
nu piere!»”. (Jules
Verne în „Castelul
din Carpaţi”, un roman de anticipație publicat în 1892, a cărui acțiune se
petrece în majoritate în Munții Carpați din Transilvania). Istoria a confirmat și de această dată că „Orice război de eliberare este sacru; orice război de asuprire este
blestemat”. (Henri
Lacordaire în „Cugetări”). Este
o problemă de timp până când blestemul
va cădea asupra tuturor asupritorilor poporului român, care au distrus și România de azi,
în
care nu (prea) mai avem nimic al nostru, care (prea mult) nici nu mai pare
românească.
Jules Verne a intuit, încă de atunci,
că un geniu fără suflet transformă știința într-o temniță a spiritului.
3.2. Cincinat Pavelescu, în poezia „Geniul răului”
Cincinat
Pavelescu, în poezia „Geniul răului”, redată mai jos, face
judecăţi de valoare corecte despre „geniile
malefice” care, prin domnia lor, vor ca „în iad pământul să-l transforme” .
Geniul răului
Cincinat Pavelescu
Pe mări de sânge el plutește,
Pășind pe mormane de cadavre,
Și-n ochii lui nu sclipesc lacrimi,
Ci fulgeră mândrii sălbatice.
Proteu ascuns și nestatornic, dar lacom d-a-nghiți
întruna,
Țin toată lumea-ngenuncheată sub gestul meu
poruncitor,
Doar pentru
mine unii luptă, și alții-nving, și alții mor,
Și nici nu știu
că pentru mine muncesc cu toții, -ntodeauna.
Când vrunul mi
se-mpotrivește și luptă-n zbuciumul pieirii...
Eu îl zdrobesc. Să fie rege sau om ce iese din
popor,
E robul meu, ursit să piară, și-n clipele când îl dobor,
Iau forma
sacră-a datoriei, a banului sau a iubirii!
În firea lui ce
se revoltă, strecor al patimii venin,
Căci ținta mea
este măcelul și dușmăniile ce vin
Să schimbe legea d-armonie și-n iad pământul să-l
transforme.
Și când din gloata unei lupte se-nalță vaiete, ușor,
Eu re-mbrăcându-mă în haina primordialei mele forme,
În aerul acrit de sânge mă schimb în corb
croncănitor...
Epigramistul Cincinat Pavelescu
surprinde aici rânjetul rece al celui care vede în moartea altora doar o
treaptă către propriul soclu.
Altfel exprimat: Cel nestatornic, și lacom
d-a-nghiți întreaga lume, șia o ține îngenuncheată sub gestul său de
dictator, el vrea stăpânul lumii ca
să fie, omenire care să muncească, să
lupte, și să moară pentru el. Când
vrunul i se-mpotrivește și luptă-n zbuciumul pieirii... el îl zdrobește,
indiferent că este rege sau simplu om
din popor. El crede că oricine e robul
lui, ursit să piară, și-n clipele
când îl doboară, ia forma sacră-a datoriei sau a iubirii! În firea celui
ce vrea să se revolte, strecoară al
patimii venin, căci ținta lui este măcelul și să schimbe legea-n dușmănie și-n
iad pământul să-l transforme. Și
când popoarele, secătuite de tot ce aveau și sleite-n lupte pentru el, se
vaietă, stăpânul lumii, în aerul acrit de sânge și scârbit de sărăcia lor,
le dă tot dreptul … să moară după cum vor.
Epigramistul Cincinat Pavelescu
surprinde aici rânjetul rece al celui care vede în moartea altora doar o
treaptă către propriul soclu.
3.4. Adrian Păunescu, în poezia „Suntem pe mâna unor nebuni”
Dar și Adrian Păunescu,
în poezia „Suntem pe mâna unor nebuni”,
redată mai jos, exprimă crudul adevăr conform căruia „Nebunii urcă-n vârf de tot, Comandă lumea idiot, Declară zilnic un
război, Murim săraci, murim umili, Din moftul unor imbecili Şi este vai şi-amar
de noi.”
Suntem pe mâna unor nebuni
Suntem pe mâna unor nebuni,
Care n-au nici mamă, nici tată,
Și care pot oricând să spună:
Să piară lumea asta toată!
Sunt nopţi şi zile pe pământ
Când nu mai e nimica sfânt
Şi omul trage-n jug din greu,
Nebunii pleacă din spital
Şi intră-n câmpul social
Şi îl ucid pe Dumnezeu.
Nebunii urcă-n vârf de tot,
Comandă lumea idiot,
Declară zilnic un război,
Murim săraci, murim umili,
Din moftul unor imbecili
Şi este vai şi-amar de noi.
Suntem pe mâna unor nebuni,
Suntem pe mâna unor mari nebuni.
Nebunii fac în lume foc,
În oameni nu mai cred deloc,
Ca în relicve care-au fost,
Zoologia e la preţ,
Stau geniile în coteţ
Iar Shakespeare li se pare-un prost.
Nu mai există nici valori,
Nu se mai nasc nemuritori,
Există bani şi-atâta tot,
Să fim maimuţe-n carnaval,
Maimuţa n-are ideal,
Maimuţa are numai bot.
Suntem pe mâna unor mari nebuni,
Suntem pe mâna unor nebuni.
Versurilelui Adrian Păunescu devine astăzi un
diagnostic clinic: trăim într-un azil global unde pacienții cei mai gravi
(nebunii patologici) au primit cheile de la depozitul de muniție.
4. Concluzii: supraviețuirea între rațiune și patologie
Istoria
ne demonstrează, cu o cruzime repetitivă, că destinul miliardelor de oameni a
atârnat adesea de firul fragil al sănătății mintale a câtorva indivizi.
Dacă
în trecut „marii nebuni”, precum Ginghis Han sau Hitler, aveau
nevoie de ani de zile și de armate imense pentru a însângera pământul, astăzi,
tehnologia a scurtat drumul spre apocalipsă la doar câteva milisecunde.
Un
război nuclear, care ar însemna sfârșitul lumii, nu poate avea loc decât în
condițiile în care „omenirea a ajuns pe
mâna unor mari nebuni”.
Tragedia
epocii noastre nu este progresul științific, ci decalajul moral: am
creat instrumente de „zei”, dar am
rămas captivi unor instincte de „cavernă”.
Atunci
când egoul mesianic al unui lider imprevizibil întâlnește puterea absolută a
arsenalului nuclear, omenirea nu mai este subiectul propriei istorii, ci o
victimă sigură a unei „boli patologice”
care nu cunoaște limite.
Oare acești „mari nebuni”, care au ajuns să țină îngenuncheată sub dictatura lor
o mare parte din omenire, care își doresc să fie stăpânii lumii în dorința lor
nebunească de a înghiți întregul pământ, chiar nu mai au capacitatea să
înțeleagă că un război nuclear ar însemna sfârșitul lumii?
Când
nebunia, fie și numai a unuia singur dintre cei mai puternici conducători,
devine mai mare decât responsabilitatea față de viitorul speciei umane,
înseamnă că oricând patologia sa poate declanșa moartea, distrugătoarea
lumilor.
Singura noastră șansă de supraviețuire
rămâne trezirea conștiinței colective și refuzul de a mai accepta „nebunia” drept substitut pentru adevărata capacitate de a conduce și de a inspira
o colectivitate către un scop comun, bazată pe responsabilitate și echilibru
moral.
Bibliografie / Bibliography
N. Grigorie Lăcrița
– Articolul „Dintotdeauna omenirea a ajuns pe mâna unor mari nebuni”,
disponibil pe platforme editoriale și site-uri de specialitate. / Article
"HumanityHasAlwaysFallenintotheHands of Great Madmen," available on
editorial platformsandspecializedwebsites.
A. Einstein
– Out of MyLaterYears (1950) &The CollectedPapers of Albert
Einstein (Vol. 8), Princeton University Press.
Jules Verne
– Castelul din Carpați, ediții diverse. / The Carpathian Castle,
variouseditions.
Cincinat Pavelescu
– Poezia „Geniul răului”, în volume de epigrame și poezii. / The poem "The
Genius of Evil," in volumes of epigramsandpoems.
Adrian Păunescu
– Poezia „Suntem pe mâna unor nebuni”, în antologii de poezie contemporană. /
The poem "We Are in theHands of Madmen," in contemporarypoetryanthologies.
Wikipedia.org
– Articolele tematice privind „Al Treilea Război Mondial”, „Ginghis Han” și
„Napoleon Bonaparte”. / Thematicarticlesregarding "World War III,"
"Genghis Khan," and "Napoleon Bonaparte."


Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu