Un nou vis s-a împlinit pentru Maramureș și pentru promovarea imaginii sale... și, implicit, pentru frumoasa imagine a României
Am avut onoarea de a-l avea alături pe artistul plastic Ioan Marchiș, cel care a adus aici, în inima Europei, rădăcinile și spiritul locului său natal, transformând arta în ceva miraculos
Evenimentul a reunit un public cald și dedicat artei și culturii maramureșene... a demonstrat că pasiunea pentru frumos și autentic depășește distanța...
Chiar dacă mijlocul săptămânii nu este întotdeauna momentul ideal pentru astfel de întâlniri, prezența și entuziasmul participanților au confirmat încă o dată atașamentul față de valorile culturale
Organizat de Ambasada României în Regatul Belgiei, împreună cu Institutul Cultural Român Bruxelles și cu reprezentanți ai mediului asociativ românesc din Belgia – Archeus și Euro-Mara sub egida Arthis ... vernisajul expoziției de pictură și sculptură „Manifestul memoriei atavice” a artistului maramureșean Ioan Marchiș va rămâne deschis timp de aproape o lună în cadrul Consulatului României la Bruxelles, oferind șansa celor care nu au putut fi prezenți la vernisaj să pătrundă în universul său artistic.
O pledoarie de excepție a oferit Ioan Marchiș prin prezentarea expoziției „Manifestul memoriei atavice”, purtând publicul într-o călătorie fascinantă prin memoria și imaginarul său... acel spațiu pe care doar un artist desăvârșit îl poate deschide și împărtăși
Aprecierile E.S doamna Andreea Păstârnac, Ambasadorul României în Regatul Belgiei, au conferit evenimentului o notă de eleganță și distincție, iar prezentarea dedicată personalității artistului, realizată de doamna Adriana Pietrareanu, director adjunct al ICR Bruxelles, a întregit cu rafinament portretul unui creator autentic, profund și memorabil
Mulțumiri tuturor celor implicați în eveniment... cu siguranță, Maramureșul rămâne pentru noi un simbol viu al tradițiilor, al rădăcinilor și al frumuseții care ne inspiră din nou și mereu...



Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu