Gușă: Actorul Dorel Vișan, 88 de ani azi, model de om de cultură suveranist și patriot român. Să ne rămână sănătos și voios cât mai mulți ani!

 

Cel mai frumos, un monstru sacru, un actor de talia lui Dorel Vişan, poate să fie sărbătorit în mod simbolic, vizionând unul, două sau mai multe dintre filmele sale sau piesele de teatru în care a jucat. Cu filmele e mai ușor. Astăzi, spre exemplu, la Cinemaraton este „Ziua Dorel Vişan” – aveți acest canal cu toții pe rețelele prin cablu. În această după miază aveți senzaționalul film în care îl interpretează pe Ion Creangă, „Un bulgăre de humă”, nemaipomenit. Deseară este fantasticul film „Iacob”, în care îl interpretează pe acel miner, interpretare epocală, extrem de elogiată inclusiv în plan internațional. Și, în fine, ziua, din câte țin minte, că știu pe de rost, se încheie cu „Senatorul Melcilor”. În timpul zilei puteți să vedeți și „Ticăloșii”, „Cel mai iubit dintre pământeni” – este o filmografie uriașă pe care Dorel Vişan o are.

Eu am privilegiul de a fi prieten cu Dorel Vişan. Nici n-am socotit, dar cred că sunt 30 de ani. Cam în același timp în care m-am împrietenit cu Dorel Vişan, s-a întâmplat să mă împrietenesc și cu alt prieten comun al nostru, cu care el deja era frate pe cruce, care ne-a părăsit, dar nu ne-a părăsit. E vorba despre Mitruț Fărcaș, Dumitru Fărcaș. Senzațional și el, dar astăzi vorbim despre Dorel Vişan. Și, având acest privilegiu, pot să vă spun că, cei care-l respectați, care-l iubiți, care-l apreciați, dacă l-ați cunoaște in personam, după cum se spune, și mai mult l-ați iubi, aprecia, respecta; este o personalitate deosebită. Nu umple doar sălile de cinematografe. Umple orice loc în care apare, un suflet mare, un spirit ales, un patriot român de calibru așa cum n-am întâlnit, și, bineînțeles, un om de cultură suveranist, de o mare profunzime. Toate aceste lucruri le-ați putea sesiza dacă v-ați putea întâlni, ar fi un cadou extraordinar pentru fiecare dintre voi cu Dorel Vișan. Eu, repet, am avut acest privilegiu să fiu prieten aproape 30 de ani, și îmi doresc încă mulți ani de acum înainte, cu acest actor născut în Tăușeni, Bonțida, Cluj, România, în 1937, în această zi de 25 iunie. Nu stau să-i analizez și să-i înșir filmografia sau rolurile pe care le-a interpretat în teatru. Ele sunt memorabile. Pot să vă dau niște detalii pe care poate nu le știți. Prima facultate pe care a absolvit-o după ce a făcut școala normală, la Cluj (el s-a născut în perioada interbelică, apoi când s-a dus la școală, era școala normală cum ar veni), a făcut Facultatea de Educație Fizică și Sport (glumind, câteodată, îi spuneam că a făcut trei facultăți dintr-odată: Educație, Fizică și Sport), dar, imediat după aceea, și-a realizat visul și și-a îndeplinit vocația, intrând la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale”, într-o clasă extraordinară, unde coordonator, diriginte era chiar Dem Rădulescu, despre care Dorel Vișan vorbește cu mult respect. Zice Dorel Vișan: „De la Bibanu’ (care era porecla lui Dem Rădulescu), am învățat eu mult teatru. Dar nu numai de la el. Pe atunci exista o pleiadă de mari actori: Storin, Beligan, Finteșteanu, Antoniu, Finți, pe care i-am urmărit cu atenție de la comportamentul din viață la cel scenic. Sau invers…”.

În rest, trebuie să știți și nu știți, dar vă spun eu acum, că-și duce viața într-un sătuc de lângă Cluj, unde are o căsuță cu dichis (un bordei dichisit, cum i-am zis eu după ce l-am vizitat), în care, sigur, are o pivniță corespunzătoare, unde păstrează vinul de casă pe care îl face, o curte în care are o grădină, nu mare, dar extrem de bine garnisită, și cu un solar corespunzător, unde cultivă niște legume extraordinare. Iar în fața acestei căsuțe, loc în care am stat împreună cu el și cu fiica mea, Daria, când l-am vizitat în urmă cu trei sau patru ani, acolo, are o masă de piatră veche de 1200 de ani. Așa trăiește marele Dorel Vișan, care, atunci când este vizitat de către prieteni, nu doar spune povești extraordinare, dar gătește – pe noi ne-a hrănit în mod exemplar, a gătit celebrul pui în bere. Are o asemenea rețetă. Bineînțeles că, înainte de pui, am băut o pălincuță, și, după pui și în timpul cât a mâncat puiul în bere, vinul său celebru de casă, cu care ne-a cinstit de foarte multe ori atunci când ne-am întâlnit la Cluj. Pot să continui până dimineață despre Dorel Vișan. Rămân cu gândurile mele de prieten drag și îi urez, fiind și în asentimentul goldiștilor, să rămână sănătos și voios încă mulți ani de acum înainte.

               (Transcrierea editorialului vorbit din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM)

        Autor: Cozmin Gușă – Sursa: Solidnews

A murit unul dintre cei mai mari șahiști ai lumii! A disputat „meciul secolului” cu Bobby Fischer...

Marele maestru rus al şahului Boris Spasski a încetat din viaţă la vârsta de 88 de ani, a anunţat joi directorul general al Federaţiei Internaţionale de Şah (FIDE), Emil Sutovski, potrivit Reuters.

Spasski, care a obţinut cetăţenia franceză în 1978, a fost al 10-lea campion mondial la şah, deţinând titlul în perioada 1969-1972, când l-a pierdut în faţa americanului Bobby Fischer, la Reykjavik, într-o competiţie supranumită ulterior "meciul secolului".

În timpul acelui meci, pe care l-a pierdut 12,5-8,5, în ciuda faptului că a câştigat primele două runde, Spasski a dat dovadă de o mare sportivitate, aplaudându-l pe Fischer după ce a pierdut a şasea rundă.

„O mare personalitate s-a stins din viaţă, generaţii de şahişti au studiat şi studiază jocurile şi opera sa. Aceasta este o mare pierdere pentru ţară”, a declarat preşedintele Federaţiei Ruse de Şah, Andrei Filatov, pentru agenţia de presă TASS.

Spasski era cel mai în vârstă campion mondial de şah în viaţă.

„Boris Vasilevici locuia la Moscova şi era în contact cu toţi apropiaţii săi... L-am cunoscut într-un mod diferit decât din cărţi. Era întotdeauna interesant să vorbesc cu el. Era un povestitor foarte interesant şi mi-e greu să vorbesc despre plecarea lui dintre noi”, a declarat Alexander Tkachev, directorul executiv al Federaţiei Ruse de Şah, pentru agenţia de presă de stat RIA.

Spasski a reprezentat Franţa la trei olimpiade de şah, în 1984, 1986 şi 1988, şi a fost văzut jucând în Jardin du Luxembourg din Paris în anii 1990. Spasski, a cărui sănătate s-a deteriorat la începutul anilor 2000, a dispărut din Paris în august 2012, înainte de a apărea din nou la Moscova în octombrie acelaşi an.

„A fost dorinţa mea să mă întorc în Rusia, pentru că timpul petrecut în Franţa îşi urmase cursul. Era timpul să încep o nouă etapă. Am înţeles că era timpul să plec”, a declarat Spasski la acea vreme.

Marele actor Florin Piersic, la borna 88. La mulțí ani binecuvântați!

Florin Piersic împlinește astăzi, 27 ianuarie 2024, vârsta de 88 de ani. Florin Piersic va fi serbat la Cluj Napoca de ziua lui de naștere. Medeea Marinescu, partenera lui de scenă din spectacolui ‘Străini în noapte’, pe care îl joacă de 12 ani, vorbește despre marele actor cu mare admirație. Într-un interviu pentru viva.ro, Medeea Marinescu,  a declarat, anul trecut, că Florin Piersic este o întâlnire fericită din viața ei, dar și un mare actor, care înseamnă enorm pentru ea.

 Întâlnirea cu Florin Piersic a însemnat mult pentru mai tânăra actriță. Despre îndrăgitul actor, Medeea Marinescu spune că este „o pasăre rară’.

 Într-un interviu pentru viva.ro, actrița spune că în cei 12 ani de când joacă în piesa ‘Străini în noapte’, alături de ‘Mărgelatul’, doar într-un singur an nu și-a putut serba colegul. Și asta pentru că artistul era plecat peste hotare.
‘Îl aniversăm pe Florin, ca în majoritatea anilor. Din cei 12 ani de colaborare, unul a fost plecat în Canada, și nu l-am sărbătorit pe scenă. În rest, aniversarea lui s-a petrecut întotdeauna pe una din scenele din țară, București, Cluj, Constanța sau Iași. Acum suntem la Cluj, la el acasă. Îl vom serba, iar pe 30 ianuarie îl vom serba și la București’, a declarat Medeea Marinescu.

„Florin Piersic ne-a marcat tuturor tinerețea”
Medeea Marinescu este de părere că Florin Piersic ne-a marcat tuturor, tinerețea. Mai mult, îndrăgita actriță spune că inclusiv tinerii au văzut filmele în care a jucat marele actor, care împlinește 88 de ani, pe data de 27 ianuarie 2024.
‘Lumea care trăiește în străinătate este nostalgică de două ori. O dată pentru că sunt dornici în a auzi un text în limba română și, pe de altă parte, este nostalgia propriilor lor amintiri și a tinereții lor petrecută în țară. Pentru că Florin Piersic ne-a marcat tuturor tinerețea. Chiar și cei care sunt tineri i-au văzut filmele. Și, tocmai de aceea, sunt și oameni tineri în străinătate, care au o legătură specială cu Florin’, afirmă actrița.

Sursa: Viva.ro

Frontul de Răsărit, nemţii şi ciocolata

Mi-a povestit, la 88 de ani, tata o întâmplare pe care a trăit-o live în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. După ce ruşii au primit un sprijin material important de la Statele Unite şi de la Regatul Unit, iar românii au întors armele împotriva nemţilor, germanii din România au fost nevoiţi să-şi schimbe strategia. Soldaţii. În zonele Codru şi Chioar, după spusele lui Ioan Meteş Morar-Chelinţanu, autor al unei extraordinare monografii despre Chelinţa, trupele germane care înaintau spre inima Ardealului au primit un mesaj prin care erau îndemnate să se retragă în Pădurea Bavna, acoperită de stejari seculari de o parte şi de alta a liniei ferate.

Vestea că sunt nemţi în pădurea Lucăceştiului a fost primită cu mare îngrijorare de localnici, bătrânii ştiind ce înseamnă războiul şi cum face victime, absolut imposibil de descris.
Aurel Dragoş, tatăl meu, avea în aceea vară 16 ani şi era în vacanţa de vară. Cu familia, locuia pe o uliţă care şi azi se numeşte Beci (n-am ştiut niciodată de ce, probabil pentru că drumul nu ducea la nicio altă casă). La vârsta aceea, era dornic de aventură! L-a chemat pe vecinul şi prietenul lui din copilărie Văsălica lui Ianoşu lui Ilie, Dumnezeu să-l odihnească!, să meargă să vadă trenul cu nemţi. E bine de precizat că unii lucăceni s-au dus până pe dâmbul păşunii şi, şerpuindu-se, adică culcaţi pe burtă, au tras cu ochiul să vadă dacă zvonul că nemţii sunt în Bavna este adevărat! La întoarcere, toţi au fost priviţi ca nişte adevăraţi eroi locali, erau admiraţi şi iubiţi. Ba, mai mult, li s-a oferit şi câte o horincă scăpată din gurile hulpave ale „prietenilor” şi „salvatorilor” ruşi! Ce poveşti sinistre despre nemţi! Umbla vorba că unii sunt strigoi, că unii au trei picioare…
Să revenim la această poveste adevărată! Cum spuneam, tatăl meu, Aurel, un fel de Tom Sawyer român, îi propune prietenului de năzbâtii să meargă să verifice dacă este adevărat ce se spune în sat. Aveau o mare problemă: să nu afle mama lui, Iuliana, o femeie frumoasă şi grijulie cu copiii ei, cu toate că avea destui: Aurel, Văsălica, Floarea, Ioan, Alexandru, Maria. Tupilaţi, Aurel şi Vasile au pornit spre pădure ca să-i „înfrunte” pe nemţi! Era plăcut afară. Cu cât se apropiau de pădure, cu atât bucuria lor creştea! Locurile le erau familiare. Din Bavna, aduceau ghinde toamna pentru porcul din gospodărie, să se îngraşe, să poată fi tăiat de Crăciun, şi frunze de aşternut pentru vaci şi bivoli. Din Bavna culegeau flori (luşte, lalele, călugări, viorele şi lăcrămioare) ca să le vândă în Baia Mare pentru câţiva leuţi! Din Bavna aduceau vreascuri cu coşul pentru promisiunea că atunci când în cuptor se va coace pâine de mălai, se vor face şi ceva cocuţi de făină de grâu! Din Bavna puteai mânca ciuperci şi bureţi pe săturate, hrană pe care azi doar domnii cu bani o pot face!
Dar, să revenim la acea întâmplare. Odată îndepărtaţi de casă, eroii ai noştri, o iau la fugă pe dulăul spre Dâmbul lui Nistor şi ajung la marginea pădurii. Prin punctul pe unde s-au deplasat nu putea să-i vadă nimeni. Copii de16 ani fiind, se aventurează pe imaşul Mireşului, şi deodată aud: TA-TA-TA, ca în filmele lui Sergiu Nicolaescu! Se aruncă pe burtă instantaneu! Încep să plângă! Se ceartă pe tema „cine a fost cu ideea”! De înaintat, nici vorbă! De retras (deşi fuga e ruşinoasă), n-au făcut-o, că… făcuseră pe ei! Au luat „poziţia struţului” şi au spus toate rugăciunile învăţate de la învăţătorul Ioan Cristian! Stând aşa, preţ de un sfert de oră, aud, deodată, foarte aproape, voci groase într-o altă limbă, pe care ei nu o ştiau! La strigătele unuia dintre străini, cei doi băieţandri ridică capul şi văd pentru prima dată soldaţi germani! Era o patrulă de recunoaştere, care i-a escortat pe cei doi aventurieri până la trenul încărcat cu tehnică militară. Trenul părea din ce în ce mai imens, iar caschetele militarilor erau peste tot, ca ciupercile după ploaie în pădurea Bavna. Vizibil speriaţi fiind, cei doi au primit… ciocolată! Era prima dată când tatăl meu mânca ciocolată. Soldaţii nemţi primeau zilnic porţii de ciocolată. Li s-au dat chiar mai multe, şi au adus şi acasă, pentru fraţi. Tatăl meu nu a scăpat de o bătaie bună administrată educativ de tatăl lui, Gheorghe. Totuşi, băieţii au mers încă vreo două zile la trenul nemţilor, devenind prieteni cu unii dintre soldaţii nemţi. Apoi, în a treia zi, au constatat că nemţii din Bavna plecaseră! Dacă cineva a fost trist, apoi acela a fost Aurel a lui Iuliana din Beci! O sursă de îndulcire a copilăriei dispăruse! Şi o lume! A venit apoi comunismul rusesc cu cizmele Anei Pauker… Sursă de amar…

                                                                                         Gelu DRAGOŞ

LA MULŢI ANI TATA!