Intoleranța ”toleranței” societății fluide: vandalizarea bisericilor și atacul asupra credinței!

 Cazul extrem de grav al vandalizării bisericii ortodoxe de lemn din parcul bucureștean Titan (IOR) este primejdios, dar nu singular. În județul Cluj, unde trăiesc, și în județul Sălaj, unde merg foarte des spre locuința mea de la țară am văzut de nenumerate ori biserici vandalizate și mâzgălite cu graffiti, conținând mesaje injurioase sau pornografice. Sunt desenate pseudo-simboluri ale stângismului universal, așa-zis progresist. Deci ce s-a întâmplat la biserica din parcul IOR nu este un caz izolat, de aceea am înțeles reacția promptă a Patriarhiei și Secretariatului pentru Culte. Secretariatul de Stat pentru Culte (SSC) a condamnat ferm vandalizarea bisericii ortodoxe din parcul IOR. SSC cataloghează vandalizarea lăcașului de cult ortodox drept ”o ofensă publică adusă simbolurilor religioase și un atentat la adresa libertății religioase”. Secretariatul de Stat pentru Culte cere identificarea rapidă a celor care au comis actul de vandalism și pedepsirea lor conform legislației în vigoare. Patriarhia Română a luat atitudine în fața atacului asupra bisericii din Parcul IOR, iar expertul OSCE pe libertatea religioasă a atras atenția că ”astfel de acte cu mesaje anti-creștine inspirate din registrul neo-marxist nu este doar un gest de intimidare la adresa exercitării credinței creștine, ci chiar o încercare de desacralizare a lăcașului de cult”. Aceste atacuri asupra bisericii, indiferent de confesiune, nu vor fi singulare, ci se vor intensifica. Nu întâmplător și biserica romano-catolică s-a solidarizat cu BOR și a acuzat dur acest atac asupra libertății religioase. Aceste atacuri împotriva religiei și bisericii se fac în numele unei stângi radicale și a ”progresului”, perceput, în acest sens, ca acțiune distructivă. În realitate este o acțiune suicidară de tip totalitar împotriva libertății umane, democrației, drepturilor omului și religiei, cu un scop clar: instaurarea unei societăți fără valori morale, fluide și lipsită de scopuri morale. Se încearcă instituirea unui nou totalitarism, de data aceasta, de tip corporatist. Să credem că aceste atacuri în numele BLM sau Antifa sunt ecouri ale respectării drepturilor minorităților sunt extrem de false. Aceste modalități de acțiune și presiune contondentă sunt doar instrumente în mâinile unor corporații sau elite economice, care transgresează statele națiune și federațiile. Este o acțiune globală de relativizare a societății tradiționale și clasice.

Pentru teoretizarea acestei noi realități sau a ”bravei lumi noi”, de circa 100 de ani se filosofează de la Vladimir Ilici Lenin la Karl Popper, Aldous Huxley sau Zygmunt Bauman. Participăm la o filosofie a flexibilității, fluidității și transformării social-economice și politice fără fundamentele clasice societare cunoscute. Se încearcă, pornind de la Școala de la Frankfurt, instaurarea unei societăți fluide, în care valorile biologice se schimbă cu cele ale autosuficenței și autonomiei umane. De fapt, suntem contemporani la o rupere de drepturile omului prin naștere, printr-o respingere a credinței, o desfacere de Biserică, în fapt la repudierea lui Dumnezeu de către o societate autonomă bazată doar pe o antropologie social-culturală autosuficentă. În ultimii ani se încearcă trecerea la un nou nivel a repudierii societății umane așa cum o știm. În acest context, Biserica este o piedică în transformarea noii lumi după chipul autonomiei umane dintr-o societate controlată de corporația transnațională. Pe plan filosofic, Zygmunt Bauman, un fost membru al serviciilor secrete militare poloneze comuniste și admirator al lui Stalin, care s-a refugiat în Israel în 1968, a teoretizat filosofia societății ”fluide” sau ”lichide”, care stă la baza noului post-modernism actual. La mijlocul până la sfârșitul anilor 1990, Bauman a început să exploreze postmodernitatea și consumismul. Acesta a susținut că a avut loc o schimbare în societatea modernă în a doua jumătate a secolului XX. Se schimbase dintr-o societate a producătorilor într-o societate a consumatorilor. Potrivit lui Bauman, această schimbare a inversat compromisul „modern” al lui Freud – adică, securitatea a fost renunțată în schimbul unei libertăți mai mari, a libertății de a cumpăra, a consuma și a se bucura de viață. În cărțile sale din anii 1990, Bauman scria despre aceasta ca pe o trecere de la „modernitate” la „post-modernitate”. Cărțile lui Bauman au încercat să evite confuzia din jurul termenului „postmodernitate”, folosind metaforele modernității „lichide” și „solide”. În cărțile sale despre consumismul modern, Bauman scrie în continuare despre aceleași incertitudini pe care le-a descris în scrierile sale despre modernitatea „solidă”; dar în aceste cărți scrie despre temerile care devin mai difuze și mai greu de identificat. Într-adevăr, sunt, pentru a folosi titlul uneia dintre cărțile sale, „frici lichide” – frici despre pedofilie , de exemplu, care sunt amorfe și nu au nicio referință ușor de identificat. Lucrările lui Bauman se concentrează pe conceptul de artă influențat de lichiditatea aprecierii. Autorul propune ideea că „dorim și căutăm o realizare care constă de obicei într-o devenire constantă , într-o dispoziție permanentă de devenire ”. Scopul nostru nu este obiectul dorului nostru, ci acțiunea dorului în sine, iar cel mai grav pericol este atingerea unei satisfacții complete. Bauman explorează modul în care arta se poate poziționa într-o lume în care trecătorul este paradigma dominantă. Arta este în mod substanțial ceva care contribuie la conferirea nemuririi practic oricărui lucru: de aceea filosoful se întreabă: „Poate arta să transforme efemerul într-o materie eternă?”.Bauman concluzionează că realitatea actuală este caracterizată de indivizi care nu au timp și nici spațiu pentru a se relaționa cu eternul, cu valori absolute și stabilite. Arta și relația oamenilor cu ei, atât în crearea ei, cât și în participarea la ea, se schimbă dramatic. Citându-l pe Hannah Arendt, afirmă că „un obiect este cultural dacă persistă; aspectul său temporar, permanența sa, este opus culturii funcționale […] se vede amenințată atunci când toate obiectele din lume, cele produse astăzi și cele din trecut , sunt considerate exclusiv din punct de vedere al utilității pentru procesul social de supraviețuire „. Cu toate acestea, conceptul de cultură și artă poate găsi un sens în societatea lichidă numai dacă renunță la înțelegerea sa tradițională și adoptă abordarea deconstructivă.

Este o modă contemporană ca totul să fie relativ. Omul trebuie să fie consumator fărăr suflet, un fel de cyborg? Deci în această societate deconstructivă, lichidă și flexibilă o cultură ”solidă” bazată pe tradiții și valori nu-și mai are locul în noua resetare. Biserica, credința și democrația clasică în acest nou cadru social poate fi o piedică a societății fluide și flexibile. În această cheie trebuie ”citite” atacurile și vandalizările asupra bisericilor, dar și a relativizării credinței. Noua societate care ni se pregătește prin această filosofie a fluidității este o ”brave new world” un fel de ”1984”, în care omul nu trebuie să mai aibă valori ”solide”, ci să fie, nu o ”trestie gânditoare” așa cum îl concepea Pascal, ci o trestie în bătaia unor interese superioare social-politice și economice. Ne îndreptăm spre o dictatură gramaticală a corectitudinii politicie, ca premisă a instaurării societății fluide, un nou tip de totalitarism. Democrație este complexitatea expresiei naturii și societății umane, reducerea modalităților d eexpresie sunt doar fragmente graduale de instaurare a dictaturii. Orice lipsire sau absență de libertate este o formă de totalitarism. Un om fără rădăcini ”solide” poate fi ușor decompensat, manipulat și dezrădăcinat, conform unor interese care pentru majoritatea oamenilor sunt indicibile. Paradoxul, noii antropologii fluide este anti-umanismul. Omul schimbător, fără repere ”solide” este ușor de manipulat și pervertit ideologic de către preconcepții ideologice în beneficiul unei elite tot mai subțiri și mai bogate. Se oferă ținte false omului, iar instrumentele de presiune ale propagandei sunt tot mai contondente, dar nu în interesul lui. În comunism, beneficiarul noii societăți nu a fost clasa muncitoare, deși a reprezentant un instrument de presiune favorizant, ci o nomenclatură subțire lacomă și imorală. Azi, instrumentul de acțiune și presiune, care acționeză în numele minorității radicale nemulțumite, nu va fi desigur beneficiarul noului val post-modern, ci sunt doar unelte trecătoare ale unei caste tot mai bogate și mai nesățioase. Un om fără credință, fără valori și ierarhii culturale asumate poate fi cel mai bun cetățean prelucrat spre ”omul transformer” înspre viitorul unei lumi robotizate și cibernetice, în care cei care sunt la butoane vor ști să facă cel mai bun soft social și programarea unei lumi globale în interesul noii aristocrații ale nomenclaturii. Paradoxul intoleranței ”toleranței” societății fluide este tocmai incompatibilitatea cu democrația și drepturile omului în viziunea europeană.

 

Ionuț Țene

Împotriva naturii

Biserica este afectată de cazurile de homosexualitate şi pedofilie, însă întîrzie să ia măsuri, lasă justiţia să stabilească dacă oamenii Domnului au încălcat legea. Anchetele interne nu sînt publicate, în ideea să protejeze imaginea acestei instituţii milenare. Creştinii abia fac faţă psihologic acestor acuzaţii, că preotul lor este gay, că episcopul lor iubeşte seminarişti… Doar spunerea adevărului întreg poate ajuta biserica şi societatea deopotrivă!

Cultele nu sînt controlate de stat din punct de vedere financiar şi cu atît mai puţin doctrinar, deci răspunderea pentru evaziunea de la morala creştină îi revine bisericii şi aceasta n-ar trebui să ascundă ce se întîmplă în sînul mănăstirilor, episcopiilor şi parohiilor, publicul fiind interesat de faptele care nu respectă preceptele legale, biblice şi etice. Bisericile îşi construiesc cu insistenţă o imagine de mecanism uns perfect, dar fuga de realitatea dură nu ajută pe nimeni, ci sînt mai abitir puse în pericol principiile cristice de la baza culturii europene. În anul 2000, s-a creat prima fisură mare în Europa. Olanda, stat liberal, a legiferat uniunile gay, fără să organizeze referendum. Parlamentarii lor au decis această „democratizare”. Nu ştim dacă există un guvern mondial nevăzut, dar nu am accepta să se întîmple la fel şi în România!

Olanda are circa 5% homosexuali (explicaţia istorică este că de secole marinarii numeroşi din Ţările de Jos aveau înclinaţie spre aşa ceva). Acest grup a reuşit să se organizeze şi să schimbe legea, în ideea capitalistă că şi homosexualii muncesc şi plătesc impozite către stat şi mai ales că sîntem prea mulţi oameni pe pămînt, deci putem tolera familiile înfiinţate contra naturii. O speranţă avem în preşedinţii SUA şi Franţei, politicieni atipici, Trump are soţie cu mulţi ani mai tînără, iar Macron, nevastă cu mulţi ani mai în vîrstă decît el, însă doar ei nu vor putea întoarce societatea occidentală din drumul pe care şi l-a ales privind căsătoriile unisex.

UE nu ne poate obliga să legalizăm mariajele gay, cu toate că realitatea zilei ne depăşeşte şi sîntem dependenţi de această comunitate puternică economic. Abstinenţa sexuală şi înălţarea spirituală sînt vorbe deşarte, de vreme ce creştinismul susţine că relaţiile sexuale îi pîngăresc pe oameni şi că familia şi căsătoria sînt o povară pentru ei. Familia în secolul XXI se schimbă şi biserica, iată, nu poate să reacţioneze. Şi mai mult de atît, în unele ţări, creştinii practicanţi devin o minoritate, precum comunitatea lgbt.

Bisericile creştine şi celelalte culte se străduiesc să treacă de la gîndirea abstractă la cea concretă, să pună în practică iubirea de oameni. Minoritatea homosexuală olandeză a reuşit să dărîme societatea tradiţională în numele iubirii de aproapele. Să nu dramatizăm situaţia, deoarece noi decidem ce e bine şi ce e rău. Lumea se schimbă în mod accelerat, soţii divorţează 50%, femeile fac avort 100%, am ajuns la libertatea exagerată ca bărbaţii să se căsătorească între ei, femeile între ele şi cei de al treilea sex între ei. „Moda” aceasta ia în cele din urmă forme de dezechilibru mental de vreme ce funcţia de procreere a familiei nu mai este recunoscută. (Vin refugiaţi cu milioanele, buni de muncă şi de soţii!, zic olandezii.)

Familia ca uniune socială fundamentală este subminată de vreme ce statul le permite cuplurilor gay să adopte copii şi să-i crească în cultura curcubeului, cu toate că nu le pot asigura securitatea emoţională. Este totuşi cam prea mult pentru cetăţeanul normal şi tolerant, aşa că sîntem obligaţi să facem publice cazurile de comportament homosexual considerat deviant sau pedofil. La noi există mai puţini marinari plecaţi pe mare, aşa că biologic îi înţelegem pe olandezi, însă oricîte contacte contra naturii ar avea, nu se pot lăuda, e tot pe degeaba…

Autor: Nicolae Goja

Sursa Graiul Maramureşului

IPS ANDREI: „Să avem foarte mare grijă cum pictăm bisericile și cu cine le pictăm”. Conferințe preoțești la Cluj Napoca

Conferinţele preoţeşti de primăvară au debutat astăzi, 11 mai 2017, în Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului. În cadrul acestor conferinţe, tema abordată se încadrează în tematica generală a „Anului omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și al pictorilor bisericești”, în Patriarhia Română.

Primii care s-au reunit în şedinţă de lucru au fost preoţii din Protopopiatele Cluj I şi Cluj II, alături de părinții protopopi. Clericii au participat dimineața, de la ora 10:00, în capela Facultăţii de Teologie Ortodoxă din municipiu, la o slujbă de Te-Deum, oficiată în prezenţa Înaltpreasfinţitului Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului.

Apoi, în Aula facultăţii, lucrările ședinței au fost deschise de IPS Părinte Mitropolit Andrei, care le-a explicat preoţilor rolul şi rostul acestor întâlniri. De asemenea, ierarhul le-a cerut clericilor să fie foarte atenți atunci când pictează locașurile de cult.

„Știm cât de importantă este icoana în cultul nostru ortodox. Așa că ar trebui să avem foarte mare grijă cum pictăm bisericile și cu cine le pictăm. Vă îndemn să nu începeți niciodată pictarea unui locaș de cult fără a vă sfătui cu cei care supervizează astfel de lucrări și să pictați bisericile doar cu oameni competenți”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Andrei.

În continuare, pr. lect. univ. dr. Ioan Bizău de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca le-a vorbit preoților despre activitatea iconarilor și pictorilor bisericești și importanța icoanei în cultul ortodox și în viața creștinului, titrează Radio Renașterea.

„Imaginea are în momentul de față un regim totalitar. Dacă imaginile care ne formează, ne hrănesc, sunt de modestă calitate și performanțele noastre liturgice și duhovnicești vor fi tot modeste. Așa cum preotul nu are dreptul de a modifica formulele liturgice consacrate după bunul plac, nici să le imprime în timpul slujirii propriile sale sentimente sau emoții pentru a le transmite credincioșilor, doar dacă ar sluji Liturghia pentru el, tot așa iconograful trebuie să se conformeze imaginii consacrate de Biserică, ceea ce înseamnă ca nu are dreptul să introducă în alcătuirea icoanei conținuturi de idei sau stări emoționale personale”.

                                                                                                                        NapocaNews

DESPRE AVEREA STRÂNSĂ DE BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ ÎN NUMELE CREDINȚEI…

Averea Bisericii Ortodoxe Române, strânsă în numele credinței este, este uriașă! Se estimează că  terenurile, clădirile, pădurile deținute, depășesc ca valoare uriașa suma de 3 miliarde de euro! Frumoasă sumă și vi se datorează vouă, deși capii bisericii nu vă zic nici măcar mulțumesc!  Nu ai cum să nu te întrebi  prin ce “minuni” a reușit această instituție să strângă, într-o societate săracă precum este cea românească, o asemenea avere?! Să nu omitem faptul că avem mai multe culte, mai multe instituții bisericești adică, in total, averea stransă în numele credinței și prin specularea fricii de moarte și necunoscut, a inconștienței, prostiei sau pur și simplu a lenei, este cu mult mai mare.

O explicație ar fi că săracia din țară asezonată cu prostie, ignoranță  și comoditate a apropiat omul de biserică. Aici a căutat, fie să își cumpere iertarea păcatelor prin fel și fel de danii și pomeni făcute unei instituții extrem de bogate sau reprezentanților acesteia (cruntă naivitate, fără supărare), fie să îi ceară Divinității să le facă treaba, adică ceea ce ar trebui ca el sau ea să facă (să caute un loc de muncă, să învețe pentru a trece un examen, să ceară să se vindece de nu știu ce boală fără a merge la doctor sau a urma întocmai tratamentul, eventual chiar să câștige la loto. etc. (disperare ori comoditate?). Și ei, cei ce se cred “intermediarii” Dumnezeirii au profitat cu “vârf și îndesat”… Și uite așa, prostia multora a îmbogățit biserica și pe reprezentanții ei, ori pe vrăjitorii de ocazie (clasa opusă). Desigur, rare sunt cazurile în care creștiniii ajută oamenii aflați în suferință cu banii pe care i-ar fi spart pe pomeni, sfințiri de mașini, vile etc. Să nu uităm însă că venitul BOR vine în principal din taxele pe care le impune, că doar credința costă, mai nou.

Mulți fac toate acestea, nu din credință, ci pentru a fi în rând cu lumea…

De la săraci, de la bogați, de la tineri și bătrâni, biserica și slujbașii ei cer și primesc bani. În plus, are afaceri diverse și monopol pentru obiectele de cult și nu plătește nici impozite. BOR, pentru economia României reprezintă o uriașă gaură negră necontrolată de nicio instituție a statului. Unde în lumea civilizată se mai petrece așa ceva?! Nu este doar cazul BOR-ului aici, în această categorie intră aproape toate cultele religioase. De ce se perpetuează această stare de fapt ilogică, imorala, anormala dar al dracu’ de profitabilă pentru unii? Răspunsul este simplu – pentru că mulți din liderii cultelor sunt mână în mână cu mediul politic, sprijinindu-se, după cum presa a relatat de-a lungul vremii, reciproc. Toti au acelasi interes, banul – ochiul dracului – pentru care calcă pe cadavre și nu țin cont de nimic! Politicul jumulește econonia si politizează, spre folosul unor găști, toate instituțiile, iar biserica, repet,  jumulește vii si morti, în numele lui Dumnezeu, adică face exact contrariul doctrinei religioase creștine.

Omenii bisericii ordodoxe și nu numai, sunt adevărați oameni de afaceri și asta vedem ori de câte ori intrăm în contact cu ei, iar cu cât vedem mai multe din comportamentul lor, cu atât ne intrebăm dacă chiar nimeni nu poate să oprească aceasta cale perfect greșită. Sunt cazuri destul de dese în care  omenii bisericii dărâmă  casele unor sărmani de bună credință aflate pe terenurile retrocedate, sau au afaceri, firme, magazine, nu prezintă chitanțe pentru serviciile prestate și putini se pot lăuda cu activități filantropice. Extrem de puțini! Aceasta este realitatea valabilă în marea majoritate a cazurilor când îi aducem în discuție pe acești autoproclamați cuvioși.

Și noi, noi cum ne comportăm față de ei?!

Ne facem că nu vedem, îi tolerăm, deși vedem că nu mai au nici o legatură cu cele sfinte, asta in timp ce noi sărăcim iar averea lor și a bisericii crește nesimțit. Se pare că nu stăm chiar atât de rău la partea cu întorsul celuilalt obraz. Nu știu câți dintre noi fac asta pentru că așa simt sau pur și simplu pentru că așa au fost crescuți și n-au curajul să se elibereze de ideile care de fapt nu le aparțin dar care le oferă o oarecare “liniște sufletească”.

Problema este a noastră deoarece nu punem presiune pe demonii din politică să pună instituțiile statului să își facă datoria și si să ia la puricat aceste profitabile culte sau să le impoziteze aceste averi astronomice. Este ilogic ca in secolul XXI aceste instituții să aibă privilegii medievale. Noi plătim taxe și pe apa de ploaie iar ei …! Este corect? Dacă nu, de ce nu ne mobilizam, de ce nu cerem politicienilor să termine bâlciul asta jenant cu iz religios din care indivizi profitori, oportuniști, ce nu au nimic de-a face cu credinta, isi fac averi astronomice? De ce acceptăm, de ce tolerăm!?

Ce mă deranjează enorm este faptul că BOR, deși este demonic de bogată, cu un tupeu nemărginit, cerșește și primește bani de la stat continu, pe lângă faptul ca prin taxele impuse jumulește și vii și morti. Oare ce nu s-ar face cu banii pe care clasa politică îi donează fără ca să ne întrebe, pentru a-și cumpăra liniștea și voturile !?

Mai nou, biserica ar dori și ea, dorință care se deduce, un buget, măcar cât cel al educației (conform legii este de 6%din PIB).

PS: Nu spune nimeni că biserica ar trebui să nu aibă surse de venit, dar lucrurile astăzi au devenint incredibile. Se susține ideea că biserica trebuie să fie puternică pentru a nu depinde de politic, dar transformarea acesteia într-un srl intra profund în conflict cu ideile creștinismului. Dacă biserica nu le respectă, atunci cine să le mai respecte și ce rost mai are existența ei?! 

Sursa http://links.causes.com/s/clLsG6?r=DZE6