De corvoadă cu bătrânețea

De corvoadă la bătrânețe, am zis să merg la medic, să mă vadă, să mă convingă, dar să-mi repartizeze și o boală de care să mă țin când n-am ce face.

Iau numaidecât calea spitalelor „particolere” și cele de stat, unde se zice că se omoară oameni gratis, să mă caut.

Într-o dezordine alarmantă, fac rost de un bon de ordine și mă așez la rând la ușa unde scrie „Stomatologie”. Asta mi-a ieșit prima în fața ochilor.

Mă-ntreb serios dacă am ceva la stomac și cu inima-n dinți, intru când mă strigă țîțoasa de asistentă, de fapt, numărul ce l-am primit  este strigat.

Intru și mă culcă don doftor pe un pat, după care-mi spune să deschid gura. Te pui cu medicina în ziua de azi, mi-am zis!

Acesta cred că se uită în stomac, da, de unde, îmi numără dinții și-mi spune că stau bine (fără ei).

Mă ridică și mă ia la întrebări:

Și cam câți ani ai, dumneata, moșulică?

Întorc capul, lângă mine nimeni. Mă ridic de pe scaun și mă reped la ușă. Nimeni nici afară.

Unde este moșulică?

Doctorul, aruncându-și ochii într-ai mei și mai hotărât repetă:

-Moșule, câți ani ai?

Câți an am eu, sau moșul pe care nu-l văd?

Mă ridic de pe scaunul de pe care era să cad când m-a ridicat cu picioarele-n sus să se uite-n gură și-i șoptesc la ureche pentru că am auzit o duduie tare arătoasă că vârsta nu se spune și-i șoptesc încet:

Cam câți se vede și cinci!

Între timp intră și asistenta care-și scutură sânii.

-Ia notează, dragă, să-i facem fișa moșului.

Arunc iar repede ochii prin încăperea doftorului deși țâțele aproape dezbrăcate înfipte drept în ochi îmi tot pun frână la ei și mă întreb pe furiș:

Dacă le arată la toți, celui de-acasă ce-i mai arată (din când în când)?

-Ia, zi, moșule, câți ani ai, (c-o țâță la trei palme de ochiul drept)?

Ai prins Primul Război Mondial?

Și râde anemonik.

(Se spune că de cei bătrâni poți să râzi cât vrei că, oricum, vei ajunge ca ei. De bolnavi și de morți să nu râzi.)

Mai dau o raită cu ochii prin încăpere, nici un moș!

-Io, domniță?

-Da, moșulică, zii că tare simpatic ești!

Cu nasul la trei dește de șanțurile sânilor bodumflați enorm, îi șoptesc tot așa:

-Cam câți se vede și cinci, împliniți luna trecută pe 28.

Râde cu toți dinții și mă întreabă dacă mai pot.

Când vreau, pot, doamnă, îi spun și eu, dar acest „Nu mai pot, îmi cam dă târcoale.

-Și des îți dă târcoale, moșule?

Iar mă uit prin cameră și răspund mecanic sfârcurilor care mă privesc direct în ochi.

-Doamnă, bătrânețea asta care m-a pocnit direct în fruntea democrației nu prea-mi mai permite multe, aveți ceva pentru întinerire?

-Aici, nu, moșule!

Încearcă la farmecii, ele au elixirul tinereții, noi aici ne ocupăm de dinți.

-De stomacul dinților?

-Da, dar dumneata ești un fericit. La câtă chelie ai în gură, poți merge liniștit acasă.

-Ok, doamnă, îi răspund și eu, la fel de elegant și modern, deși ochii nu se dezlipesc de farmecul unor sâni tare obraznici.

Cât mă costă întinerirea asta?

-Patru pensii, moșulică, dar dacă nu ți-am umblat la dinți, rămân două…

Cu cardul sau în original?

-Păi, eu la vârsta mea mai sunt original, doamnă?

Se ridică de pe masă (întâi sânii și un pic mai la urmă doamna), mă ia de mână și mă înlătură afară, atenționându-mă… să fiu atent la mașini.

Slobod ochii-napoi și văd un dos de-o rară frumusețe cum se mișcă-n pași de vals austriac, aranjându-și la fel de elegand podoabele de sâni de pe care nu pot să-mi dezlipesc ochii, către doftorul tare pofticios și ușa se închide după fundul ei tare țanțoș și fudul.

Și Domnul mi-a mai dat ceva… ceva de trăit…

 

Puiu RĂDUCAN

04082026-B. Olănești