Evenimente 29 ianuarie
Am avut bucuria și onoarea să particip la sediul filialei clujene a Uniunii Scriitorilor, la un eveniment aniversar dedicat profesorului universitar clujean Mircea Popa, la împlinirea frumoasei vârste de 85 de ani. Manifestarea culturală s-a ridicat la un înalt nivel intelectual și s-au lansat noile cărți de autor ale reputatului istoric și critic literar clujean. Despre Mircea Popa au vorbit excelent și encomiastic, în fața unui public ales, următoarele personalități: Ion Taloș, Ioan Chirilă și Vasile G. Dâncu, editorul noilor cărți lansate. Moderatorul și amfitrionul evenimentului aniversar a fost Irina Petraș, care i-a făcut un laudatio punctual și la subiect – despre această personalitate valoroasă, polemică și provocatoare în același timp. La final, Mircea Popa a susținut o fulminantă conferință „Mihai Eminescu: Avram Iancu și Transilvania”, în care a arătat și subliniat cu argumente rolul acestei provincii românești Ardealul în formarea intelectuală, morală și în promovarea marelui nostru poet național. Transilvania a fost catalizatorul idealului național la Mihai Eminescu. Aș spune că l-a inspirat Ardealul, mai ales Blajul și eroul Avram Iancu, în care se regăsea și identifica moral. Despre Mircea Popa se poate scrie enorm și vorbi ore întregi despe conferința susținută cu patos și acribie. Istoricul și criticul literar este un real homo universalis, de tip renascentist. Pe istoria literaturii române din România nu cred că mai este azi un istoric și critic literar, ca și Mircea Popa, care să fi abordat absolut toate aspectele în această specialitate. Nu este subiect sau autor din istoria literaturii române, mai ales, din Transilvania despre care să nu fi scris Mircea Popa. El este un adevărat enciclopedist de tip francez, care a abordat exigent și cu conștiinciozitate toate palierele istoriei și criticii literare române de la Grigore Ureche încoace. Plus că este și un excelent istoric al presei românești din toate timpurile. A publicat o grandioasă istorie a presei din Ardeal, care este de referință azi și care încă nu a fost depășită de alt autor. Acest fiu de preot din Bihor este un polihistor al culturii române, iar studiile și cărțile sale instrumente de lucru pentru cercetătorii de azi, dar și pentru cei de mâine. Vorba prietenului meu, poetul Ion Cristofor, care-l consideră pe Mircea Popa că „este mai mult decât un critic sau un istoric literar. Este o instituţie. A produs o bibliotecă întreagă, este, ştiu că nu se va supăra cu afirmaţia următoare, un industriaş de o hărnicie extraordinară. În urma D – sale rămâne o bibliotecă dedicată personalităţilor transilvane”. Mircea Popa a publicat peste 70 de cărți și peste 1000 de articole, studii, prefețe, recenzii și ediții îngrijite, scriitorul preocupându-se de istoria cărții și presei românești din Transilvania, a trecutului Școlii Ardelene și de societățile și asociațiile literare. Valoarea sa a fost recunoscută de numeroase premii academice. Dintre acestea, amintim: Premiul „Nicolae Iorga” al Academiei Române (1978); Premiul de eseu, critică și istorie literară al Asociației Scriitorilor din Cluj-Napoca (1980); Premiul Uniunii Scriitorilor (2004); Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler (2004); Ordinul Meritul pentru Învățământ în grad de Comandor (2004); Senior al Clujului (2010); Medalia Corneliu Coposu (2014); membru de onoare a Societății „Avram Iancu” (2019) – an în care a primit și „Distincția Culturală” din partea Academiei Române.
MIRCEA POPA este autorul unei opere impresionante, acoperind editorial aproape șase decenii. Ea cuprinde monografii (despre O. Goga, I. Agârbiceanu, Ilarie Chendi, Timotei Cipariu), tratate de critică și de istorie a literaturii („De la iluminism la pașoptism”, „Dicționarul scriitorilor români”, „Reîntoarcerea la Ithaca. Scriitori români din exil” ș.a.), colaborări la lucrări de referință pentru identitatea noastră culturală („Istoria presei românești din Transilvania”, „Istoria teatrului din România”, „Dicționarul cronologic al romanului românesc”, „Reviste românești din Transilvania interbelică”), îngrijiri de ediții, prefețe, postfețe, articole în presă.
Ion Barac a fost un poet iluminist, carturar si traducator. A făcut parte din acea generație de tranziție între baroc și romantism. A fost un exponent ilustru al Școlii Ardelene, preocupat de popularizarea culturii în rândurile românilor transilvăneni asupriți. A prelucrat Odiseea, Metamorfozele lui Ovidiu. A tradus ”Hamlet” din germană, precum și ”O mie si una de nopti”. Traduce din Xenofon, Marmontel, Chateaubriand, Kotzebue.Ion Barac, grafiat și Ioan Barac, cunoscut și sub numele de Johann Baracu s-a născut în 1776, la Alămor, în comitatul Sibiu. A absolvit studii juridice la Cluj. În 1801 era dascăl „normalicesc” la Avrig, iar din 1802 a fost dascăl la școala românească din Șcheii Brașovului, cu obligația de a învăța pruncii gramaticește, ungurește și nemțește și pe lângă acestea și alte trebuincioase științe frumoase, întrucât filozofia deplin a săvârșit-o. Cunoscând limbile latină, maghiară și germană, a fost angajat din 1805 ca translator la primăria din Brașov, meserie pe care a exercitat-o până la sfârșitul vieții când a trecut la Domnul pe 12 iulie 1848. A întemeiat în 1837 revista ”Foaia Duminecii”, primul periodic ilustrat din Transilvania. ”Foaia duminecii”, al cărei prim număr a apărut la 2 ianuarie 1837, purta subtitlul: ”spre înmulțirea ceii de obște folositoare cunoștințe, alcătuită de o soțietate a celor învățați”. Publicația nu reușește însă să atragă atenția unui public larg datorită conținutului ei, care aduce în prim plan tot felul de curiozități zoologice și botanice și fără legătură cu realitățile autohtone, astfel că în 1838 ea își încetează apariția. Este un autor prolific care scrie într-o limbă română populară. Creștin – ortodox practicant scrie elogii pentru ierarhii bisericii percepuți ca salvatori ai neamului. Scrie ”Gratulatie întru cinstea preasfintitului domn Vasile Moga, episcopul neunit in M. Printipat al Ardealului”. În anul 1840 îi apare ”Toată viața, istețiile și faptele minunatului Tilu Buhoglinda”, o prelucrare dupa originalul german Til Eulenspiegel. La 1842 publică ”Nașterea si toata viata minunatului Piticot de un cot și cu barbă”, tot prelucrare dupa o lucrare folclorica germană. ”Piticot” devine simbol al bucuriei copiilor români. În anul 1843 îi apare la Sibiu lucrarea ”Risipirje čje depre urme a Jerusalémuluj” și la Brașov ”Cei trei frați ghebosi sau Trei bărbati si o muiare”. Ion Barac pare de neoprit în popularizarea poveștilor și legendelor europene și universale în cultura română. Este un pionier al iluminării maselor românești într-un Ardeal în care, încă, românii erau ”tolerați”. Istoricul literar clujean Mircea Popa este un căutător de comori arhivistice din tezaurul literaturii române. Îl readuce pe Ioan Barac în lumina reflectoarelor ca ”scriitor povestitor”, un precursor al romanticilor noștri, de la Vasile Cârlova la Vasile Alecsandri. În acest context istorico-literar, Ioan Barac este încadrat la preromantici, în alianță literară cu poeții Văcărești. Trebuie să prețuim și să apreciem această reașezare a istoriei literaturii române de la începutul secolului XIX. De asemena, prin editarea ”Foii Duminicii”, Ioan Barac se cadrează pionierilor publicisticii și editorilor de ziare românești din spațiul carpato-danubiano-pontic. Deci putem include ”Foaia Duminicii”, alături de ”Courier de Moldavie”, tipărit la Iași în limba franceză, Albina Românească, care este primul ziar în limba română din Moldova, precum și de ”Curierul Românesc” redactat de I. Heliade Rădulescu, la București, și de ”Gazeta de Transilvania” a lui G. Barițiu de la Brașov ca fondator al presei periodice românești. Mircea Popa reiterează o rescriere istoriei presei române din prima jumătate a secolului XIX, incluzând pe Ioan Barac în rândul fondatorilor publicisticii naționale. Mircea Popa se dovedește un ”îmblânzitor” al limbajului operei lui Ioan Barac, publicând în ediția apărută o mare parte a operei lui Ioan Barac, pentru a fi mai aproape de înțelegerea cititorului de azi. ”Istoria lui Arghir”, Ioan Barac a publicat-o în 1801 la Sibiu și este o încercare legendară de a povesti contemporanilor cucerirea Daciei de către împăratul Traian, incluzând poveștile și basmele din memoria colectivă a românilor ardeleni despre trecutul și formarea poporului, cu rădăcini în războiul daco-roman. Cititorii români din Ardealul habsburgic, dar și cei din Muntenia și Moldova erau pasionați de istoriile și miturile fondatoare ale românilor readuse în ochii publicului și prin lumina tiparului de Ioan Barac. Recenta carte publicată de Mircea Popa este și un instrumentum istoriografic pentru o nouă rescriere a istoriei literaturii române premoderne, de care viitorii istorici literari trebuie să țină seama, atât de autor, cât și de Ioan Barac, ilustrul deschizător de drumuri literare din poveștile și basmele populare naționale și universale. În vremea caftanelor, șalvarilor și ișlicului, Ioan Barac sincronizează literatura română în spirit lovinescian cu noile curente culturale occidentale. E un demers înnoitor pe care Mircea Popa îl subliniază cu profesionalism și spirit critic.
Ionuț Țene