In memoriam Nicolae Manolescu

 

N-am fost un apropiat al său. Ne-am situat, în destule privințe, pe poziții adverse. Asta nu m-a împiedicat să-l respect, iar pe dumnealui să mă publice deseori în România Literară. Ba am primit, în urmă cu doi ani, un premiu al Uniunii Scriitorilor, înmânat chiar de Domnia Sa. I-am spus prin toamnă ca sunt probabil singurul membru al Consiliului Uniunii care n-a intrat niciodată în biroul președintelui. Nu te-a oprit nimeni, mi-a răspuns zâmbind, vino când vrei. Am amânat, am tot amânat, așa cum am făcut și la ședința de consiliu de acum zece zile, când trebuia să-i dau fotografia de față, în care mai apare cineva. O să spun altădată cine. A rămas la mine fotografia. Pentru totdeauna!

Mâine, Nicolae Manolescu se întoarce în pământul de acasă, pentru a-și dormi somnul de veci alături de părinții săi. Asta mă face să cred ca existau multe asemănări între sufletele noastre, dar n-a știut niciunul dintre noi. Știu acum numai eu. Cum nu-l pot conduce pe ultimul drum, fiindcă mă aflu departe de București, n-o să-i pot dezvălui niciodată acest secret atât de onorant pentru mine.

Rămas bun, domnule Profesor! Să vă fie țărâna ușoară!

Ștefan MITROI

Alexandru PETRIA: ”Ce trist că la moartea unui critic de valoare, unii se bucură”

 

Drum lin printre stele, domnule Nicolae Manolescu!

 

Sincere condoleanțe, Irina, Horia!

Sincere condoleanțe familiei!

Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace!

Odihnă și veșnică pomenire!

Să-i fie drumul lin, Florica Bud

                                                          **********

„Uniunea Scriitorilor din România anunță cu profundă durere încetarea din viață a academicianului Nicolae Manolescu (1939-2024), Președintele Uniunii Scriitorilor, director al săptămînalului „România literară”, critic și istoric literar de mare reputație, una dintre cele mai mari personalități ale literaturii române din toate timpurile. Nicolae Manolescu s-a identificat cu literatura română, a fost în permanență în centrul literaturii vii, a fost îndrumător a sute de studenți și doctoranzi, ca profesor, precum și al tinerilor scriitori din mai multe generații. Ca om politic și ziarist de atitudine a militat pentru democrație și libertate.

Prin dispariția lui Nicolae Manolescu, cultura română suferă o grea, ireparabilă pierdere.”

(Horia Gărbea)

Prin Ordin de ministru

                                                                      de Gheorghe Pârja

Din când în când, îmi îndreptam privirea spre învățământ și educație, deoarece surceaua nu sare departe de tăietor. Adică nu am uitat că am terminat un liceu pedagogic de învățători și am fost o perioadă scurtă dascăl într-un sat din Maramureș. De aceea tresar când se vorbește despre școală. Chiar dacă învățarea de astăzi nu se face ca pe vremea mea, rostul școlii de însușire de noi cunoștințe rămâne în vigoare. Discuții aprinse se poartă pe marginea modului cum și cât se învață. Sunt avalanșe de propuneri din partea unor profesori, elevi, părinți. Mai zilele trecute, Asociația elevilor din Constanța a propus renunțarea la bacalaureat. E bine? E rău? Această dilemă o pot limpezi doar cu opiniile unor consacrați în domeniu. Care au stat, ori mai stau, la catedră sau în amfiteatru.

Recent, criticul literar Nicolae Manolescu, academician, a adresat o scrisoare doamnei ministru al Educației, cu câteva observații care ar putea îndrepta școala românească de astăzi. Consideră omul literaturii române că actuala derulare a învățământului stă sub semnul unei reforme greșite și cu consecințe foarte grave. Pe această temă a scris numeroase articole. În revista pe care o conduce, am numit România literară, au fost publicate numeroase intervenții ale unor dascăli din cele mai felurite discipline, inclusiv un memoriu datorat Secției de Filologie și Literatură a Academiei Române. Nu a avut nici un răspuns din partea doamnei ministru. La ce v-ați fi așteptat, domnule Manolescu? Scrieți cu ironie intelectuală: Trebuie să vă mărturisesc că nimic din ce se întâmplă în școală nu-mi este străin. Și dacă m-am dovedit incapabil să vă rețin atenția cu o problemă majoră, precum reforma, mă gândesc că poate am noroc cu una mai puțin importantă, pentru dv., doamnă ministru, nu pentru mine, în ochii căruia toate problemele sunt importante. Cu atât mai mult, cu cât problema are o strânsă legătură cu reforma, chiar dacă o precede.

Domnul Manolescu se sprijină pe un amplu articol, semnat în numita revistă de profesoara de gimnaziu, doctor în litere, Alexandra Florina Mănescu, care face o radiografie a rezultatelor de la simularea evaluării naționale. Am reținut că la limba și literatura română, doar 44 de elevi din 164 593 au obținut nota 10. Cei de altă etnie s-au dovedit mai silitori. Profesoara crede că aceștia studiază și învață atât limba și literatura română, cât și limba și literatura maternă, mai mult și mai bine decât etnicii români. Zic și eu, bravo lor! Vai nouă! Doamna profesoară de gimnaziu scrie în documentatul articol: „Calendarul oricărui examen național este stabilit prin Ordin de ministru, publicat în Monitorul Oficial. Potrivit calendarului pentru simularea evaluării naționale, vineri, 23 februarie, toți elevii din clasa a VIII-a, care au fost prezenți la probele examenului, ar fi trebuit să afle rezultatele. Ei bine, nu a fost așa.

În ziua comunicării rezultatelor, notele nu au fost afișate la avizierele școlilor și nici nu au fost făcute publice pe vreun site oficial. Unii diriginți i-au anunțat pe elevi, individual, telefonic. La școală, profesorii de limba și literatura română și profesorii de matematică au fost obligați să le spună elevilor și părinților, tot individual, notele. Nimeni nu trebuie să știe nimic despre celălalt.” Multe din detaliile atmosferei din școala românească sunt spuse de profesoara Mănescu. Domnul Manolescu mai adaugă: „Nu credeam că școala noastră va ajunge atât de repede să o imite pe aceea din SUA, din Franța și din alte state, urmându-le pe calea pierzaniei. Corectitudinea politică dă naștere mediocrației și blochează meritocrația. Cu tot respectul, vă avertizez, Doamnă Ministru, că vă faceți răspunzătoare de consecințele unor astfel de măsuri negîndite și șocante pentru cei care și-au petrecut întreaga viață în școală și a căror opinie o ignorați”, încheie domnul Manolescu.

Fiecare profesor poate scrie mai departe acest articol. Eu cred că reforma nu se poate face doar prin Ordin de ministru. Ceva trebuie făcut. Dar cine?

ECOURILE TABEREI LITERARE „De amicitia”..., coordonator Mariana MOGA

„De amicitia”...

Sau scrisoare deschisă către Nicolae Manolescu-președintele Uniunii Scriitorilor din România

„Destrămarea intelectuală atrage destrămarea fizică. Acesta pare să fie sfârșitul lumii noastre așa cum au trăit-o și gândit-o de la Platon la Kant, de la Homer la Goethe, de la Rafael la Monet, toți iluștrii noștri înaintași, o lume pe cale să-și piardă mintea și ființa. În care valoarea, democrația, talentul, arta sunt pe cale să devină cuvinte fără sens.” Nicolae Manolescu, „Dialogul interzis” România Literară nr. 14/2023.

Domnule președinte al Uniunii Scriitorilor din România poate aveți dreptate. Într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat probabil așa va fi, dar prezentul literar al societății contemporane arată că nici pe departe nu poate fi vorba de o destrămare intelectuală sau fizică... În contextul unei liberalizări pragmatice al unui segment al populației care își găsește împlinirea unui job absolut și necesar determinat de lipsa ofertei pe piața internă a muncii se poate vorbi într-adevăr despre o pierdere a exprimării corecte gramaticale, de o stagnare dramatică a vocabularului limbii române sau a îmbogățirii acestuia cu stâlceli împrumutate din lexicul altor popoare - gazdă vremelnică, despre o sărăcire a exprimării elevate, dar până în a-l copia pe Llosa Mario Vargas, ridicând la grad de ridiculizare intelectuală specia umană și mai ales cea din spațiul nostru istoric românesc secular, care se străduiește din răsputeri să creeze, să recreeze la nivelul artei lumea înconjurătoare, este un afront deliberat și iresponsabil adus celor care scriu, pictează, păstrează tradițiile populare, stilizează, organizează și susțin activități culturale și literare, istorice și folclorice etc.

În acest context creativ – căci „poezia este singura avuție care nu a fost jefuită” așa cum spunea poetul Nichita Stănescu - s-a desfășurat Tabăra Literară „De amicitia”, Olănești, 2023, condusă de scriitoarea Mariana Moga - membră UZPR.

Da, este adevărat că, poate nu toți cei prezenți sunt poeți de valoare națională, dar d-le președinte USR, cine garantează că în organizația pe care o conduceți nu s-au strecurat și unii oportuniști care nu au avut la bază criteriul valorii, ci alte considerente de natură noncreativă sau de un nivel liric mai puțin decât mediocru? Ori, tabăra de creație literară a avut toate „ingredientele” necesare pentru a pune într-o lumină adecvată realizările artistice ale participanților: concurs de poezie pe rime date, lansări de carte: Doina Bonescu - „Palpitații”, Nicu Cismaru - „Imperfectul simplu”, Nastasica Popa - „Luciri de supernove”, Viorel Birtu Pîrăianu - „Surâsul unui sărut”, antologia „Clepsidra cu sentimente” vol. 6, prezentări de cărți, reviste și ziare - realizări ale unor autori prezenți, critică literară: Maria Vaida, George Călin, Liliana Jianu, interviuri radio-televizate, vizitarea unor lăcașe de cultură – Casa Memorială „Anton Pann”, Muzeul de Artă „Casa Simian”, Muzeul de Istorie din Rm Vâlcea, conferințe autoctoriale (memorii, amintiri, studii, documentare) - Prof. dr. Maria Vaida - „Cantemir 300”, Ambasador ONU Geneva dipl. George Călin „Nichita Stănescu: Îngerul blond-Mai frumos decât umbra unei idei”.

Rolul primordial în realizarea acestei tabere (atenție!!!) literare a avut-o scriitoarea Mariana Moga, în colaborare benefică și participativă cu: prof. dr. Maria Vaida-poet și critic literar, membru USR, Filiala Cluj; Nicolaie Cismaru - poet, președintele Societății Culturale „Anton Pann” Rm. Vâlcea; bibliotecar Zenovia Zamfir - scriitoare, reprezentanta Bibliotecii Județene „Antim Ivireanul” Vâlcea. Nu au lipsit nici momentele de destindere muzicală prin realizarea unor serate dansante asigurate de cei doi interpreți: Pandele Bebe Jianu și Martin Marian sau/și alternante muzică – poezie în citirea autorilor: Doina Bonescu, Nastasica Popa, Cristinel Badea, Luminița Postolache, Viorel Birtu Pîrăianu, Ștefania Petrov, Gelu Dragoș, Costel Avramescu, George Călin, Adriana Weimer, Carmen Tania Grigore, Mihaela Dana Chioariu, Nicolaie Cismaru.

De data acesta s-au înmânat mai puține diplome (nota bene!), acordându-se mai multă importanță, atenție și prioritate actului cultural în sine prin concursul de poezie și prin prezentarea volumelor lansate de autorii menționați.

Domnule Președinte USR Nicolae Manolescu, noi, scriitorii nemembri ai acestei organizații apreciem și prețuim valorile scriitoricești contemporane, dar este firesc și chiar necesar să ne organizăm în alte asociații, cenacluri și societăți culturale tocmai pentru a ni se da posibilitatea exprimării lirice, poetice, artistice și pentru a promova arta noastră prin recenzii, prezentări și referințe critice în cercuri mai puțin elitiste, pentru a ne proba talentul, valoarea, calitatea sau pentru a conștientiza nivelul la care se află fiecare în vederea evoluției pe scara exprimării poetice. Căci, unde și cine poate stabili valoarea poeților contemporani în acest arsenal vomitiv creativ? Unde și cum să ne exprimăm pentru a ni se spune clar și răspicat: ești poet ori nu ești poet! Oare nu este necesară participarea membrilor USR, secțiunea de critică literară la aceste tabere organizate pe teritoriul țării în vederea descoperiri celor care au talent? Sau așteptăm timpul să cearnă valorile prin trecerea lui implacabilă spre un viitor în care limba română „alunecă pe panta triavilității lexicale, pierzându-și decența și pudoarea” și pe care dvs., d-le președinte îl vedeți ca fiind nu doar sumbru ci și degradat?

Cine să fie vinovat că nu se mai studiază „de multe decenii” gramatica în liceele din România? Și cine să aibă o inițiativă dacă nu legislativă, cel puțin morală? Nu vi se pare că este un vid organizatoric la nivel de uniuni de creație fie ele literare, plastice, jurnalistice ori muzicale referitor la ceea ce se întâmplă pe teritoriul României din punct de vedere artistic și un haos al evidențelor societăților culturale și literare?

Sunteți de pe meleaguri vâlcene, d-le președinte... am fi fost, desigur onorați de prezența dvs. în tabăra literară „De amicitia” de la Olănești, din apropierea orașului dvs. natal, Rm. Vâlcea. V-am fi recunoscători noi, cei care am participat la această tabără literară, dacă veți manifesta în viitor un interes minimal și o preocupare adecvată în arhitectura obiectivelor dvs. literare, trimiterea în teritoriu și participarea oficială a unor membri ai secțiunilor de poezie, critică, eseistică și istorie literară, literatură pentru copii, proză etc. pentru a nu se ajunge la o atitudine de nepăsare, de resemnare sau/și de defulare în acte culturale de calitate îndoielnică.

De altfel, tabăra „De amicitia” a fost un succes memorabil! Prezența unor scriitori membri USR: Adriana Weimer, Carmen Tania Grigore, prof. dr. Maria Vaida, a jurnaliștilor UZPR-iști: Mariana Moga, George Călin, Liliana Jianu, Gelu Dragoș, Zenovia Zamfir, Pandele Jianu, Nicolaie Cismaru, a contribuit la asigurarea calitativă a actului artistic.

Mulțumiri creatorilor, iubitorilor și slujitorilor activi ai culturii și literaturii române!

Liliana Ghiță Boian Jianu

-jurnalist-

Scriitorii în Cetate

                                                                                                     de Gheorghe Pârja

Ziua de 24 martie va rămâne de referință pentru breasla scriitorilor din Filiala Cluj, deci și a celor din Maramureș. Au avut loc alegeri pentru cei care sunt desemnați prin vot să conducă destinele Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România. La eveniment au fost prezenți criticul literar Nicolae Manolescu, președintele Uniunii Scriitorilor, și scriitorul Varujan Vosganian, prim-vicepreședintele instituției. Cei doi au prezentat un raport asupra Uniunii. Este știută atitudinea unor foști membri ai breslei, puși pe demolarea ei morală, care au intentat numeroase procese. Scriitorii prezenți au fost informați că procesele s-au încheiat cu sentințe definitive în favoarea Uniunii. Reclamațiile s-au dovedit nefondate. Ba mai mult, Uniunea a primit și scuzele statului român.

Criza financiară care bântuie instituțiile de cultură nu a ocolit nici breas­la noastră. Din fericire, a fost trecută cu bine. Domnul Nicolae Manolescu a vorbit despre creșterea vizibilității operelor literare și a rolului scriitorului în această vreme. Altfel spus, despre afirmarea identității profesiei noastre. Apoi legătura Uniunii cu instituțiile de cultură, cu școlile, cu publicul. S-a arătat foarte preocupat de structura manualelor școlare, care au o viziune derutantă în privința autorilor și operelor valoroase. Proiectul Legii învățământului a făcut obiectul unor repetate intervenții ale scriitorilor. Uniunea a semnat, alături de sute de profesori de gimnaziu și liceu, un memoriu în care sunt amintite neajunsurile proiectului și se cerea remedierea lor. Și-a unit vocea cu a altora, în condamnarea plagiatului.

S-a făcut o pledoarie pentru sobrietatea dezbaterilor, în care opiniile să respire în voie, în care să predomine argumentele, nu injuriile. S-au adus în discuție revistele literare. Domnul Manolescu a precizat, apăsat, că fără reviste literare nu există literatură. Cărțile scriitorilor ar ajunge într-un sac legat la gât. Meseria de scriitor presupune cartea ca mod de existență, iar revistele sunt un curier admirabil pentru circulația ideilor. În reviste se manifestă spiritul critic, aici se comentează și se consacră valorile. A deplâns starea în care a ajuns revista „Familia”, de la Oradea, publicație în care a debutat Mihai Eminescu. Este condusă stângaci și fără personalitate. Sperăm în revigorare!

Apoi s-a făcut pledoarie pentru limba literară. Oare ce se va întâmpla cu literatura când limba română nu va fi literară, ci se va instala acest jargon trivial? Uniunea Scriitorilor are obligația ca acest lucru să nu se întâmple. Scriitorii cu pana lor, de gâscă, sau computerizată, Uniunea cu misiunea de a crea mediul necesar unei existențe a literaturii! Am reținut definiția domnului Manolescu: „Uniunea Scriitorilor nu este o asociație oarecare, un ONG ca atâtea altele, nici un simplu sindicat de breaslă, ea este ultimul bastion al literaturii adevărate din România secolului XXI.”

Nu am uitat că a fost o întâlnire de alegeri la Filiala Cluj. Cu acest prilej, doamna Irina Petraș și-a prezentat izbânzile mandatului care s-a încheiat. I-am fost alături și știu energia cu care s-a implicat în conducerea Filialei. De la cărțile cu caracter de unicat, în care și-au găsit locul o bună parte din scriitorii Filialei, la legătura periodică cu toți membrii Filialei. Sub deviza acaparatoare: Scriitorii în Cetate! La urna de vot, numele criticului literar IRINA PETRAȘ a ieșit învingător. Deci ea va conduce Filiala în următorii cinci ani, alături de Comitetul de conducere, format din: Doina Cetea, Laura Poantă, Ovidiu Pecican, Constantina Raveca Buleu. Ca reprezentant al Filialei Cluj în Consiliul Uniunii Scriitorilor din România a fost ales criticul și istoricul literar Ovidiu Pecican. Cum aminteam la început, la adunarea de alegeri au fost și scriitori din Reprezentanța Maramureș, Filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor, care au contribuit la exercițiul democratic cu opinii despre mersul Uniunii. Confrații din Maramureș, prezenți la Cluj, au fost scriitorii: Terezia Filip, Gheorghe Mihai Bârlea, Ștefan Jurcă, Nicolae Goja, Ioan Dragoș, Nicolae Scheianu, Florian Roatiș, Nicolae Iuga și, cu voia dumneavoastră, Gheorghe Pârja.

Menționez că și domnul Nicolae Manolescu era în campania electorală pentru președinția Uniunii. Rezultatul va fi la sfârșitul turneului prin filiale. Are și un contracandidat. Despre toate acestea cu alt prilej. A fost o atmosferă intelectuală de ținută, semn de solidaritate, necesară în numele scrisului românesc. Noi, cei din Maramureș, ne-am dus și ne-am întors acasă grație domnului Dorin Orean, și instituției la care lucrează. Mulțumim! M-am bucurat că am intrat în muncile de primăvară. Atât scriitorii, cât și oamenii pământului. Am fost în Cetatea literară cu gânduri de bine!

Despre criza de valori din Literatura Românã...

De curând, Nicolae Manolescu, președintele Uniunii Scriitorilor din România, publicã un editorial privind critica literara de complezență și vina acelor critici veleitari, ba chiar a unor critici literari recunoscuți ca fiind profesioniști, care scriu cronici de întâmpinare la cărțile mediocre, ori absolut nule ca valoare literară.

Sunt de acord cu opinia binevenită a distinsului profesor Nicolae Manolescu,cel care precizează că în acest angrenaj de promovare a scriitorilor veleitari, un rol îl au editurile obscure. Scrie N.M. : " Sper să nu apuc ziua în care lumea literară se va afla la mâna veleitarilor (...)".

Doamne ferește!

Scriam cândva că lipsa unor editori autorizați de Ministerul Culturii, se vede pe piața de carte din România. S-a ajuns ca orice " cârnățar" să aibă...editură, astfel încât speculând vanitatea unor falși scriitori, să facă... averi. A fost o perioadă când publicarea de maculatură editorială ducea la îmbogățire...

Voi reveni la acest subiect...

Ion Marcel FANDARAC

Nicolae Manolescu despre...stricătorii de literatură!

Întotdeauna, am păstrat un respect pentru profesorul Nicolae Manolescu..., chiar și când a greșit față de mine, ori față de alți scriitori...

La evenimentele culturale organizate de mine, fie acestea la Casa Capșa, la Novotel, Grand Hotel Continental, Athenee Palace Hilton București, am amintit participanților, fie aceștia scriitori, generali de stat major ori SRI, profesori universitari, academicieni-membri ai Academiei Române, am vorbit obiectiv despre Nicolae Manolescu, despre revista România literară..., despre Uniunea Scriitorilor din România, al cărei membru sunt din 1992.

Pe scurt: despre scriitorii uitați azi, precum și despre stricătorii de literatură, profesorul Nicolae Manolescu se pronunță tranșant în editorialul său "scriitori uitați", făcându-și "mea culpa", citez: "(...) În realitate, deși treaba unui critic este să facă selecția necesară, să aleagă supraviețuitorii, m-am împăcat totdeauna greu cu ideea că există atâția și atâția scriitori uitați. În Istoria critică, pe cei pe care nu i-am cuprins în paginile ei, asumându-mi riscul inevitabil de a greși, i-am menționat totuși, separat, sub titlul Scriitori de dicționar".

Profesorul Manolescu continuă spunând că e regretabil că nu se mai regăsesc în manualele de literatură română, scriitori precum Grigore Alexandrescu, Ion Ghica, Alexandru Odobescu,Mihail Sadoveanu, Ion Creangă...

De vină fiind "experții" de azi..., cei care fac manualele...

Nicolae Manolescu sugerează ironic acestor... experți să-i treacă pe lista lor de refuzați și pe Homer, Shakespeare, Tolstoi, Balzac...

Așadar, se cuvine respect pentru acest profesor, Nicolae Manolescu, cel care a greșit, zice el, inevitabil.

Revenind, vă amintesc, scriu Istoria Literaturii Române după 1989. Nu voi repeta greșelile lui Nicolae Manolescu.

Consider că peisajul literar post-decembrist după Revoluția din România, trebuie să fie arătat...

Dragi scriitori români, trimiteți-mi textele voastre reprezentative, extrasele din referințe critice, CV-ul literar, o fotografie... Adresa de e-mail validă: comunitatea.scriitorilor@yahoo.com

Vă doresc multă sănătate și încredere în voi!

Ion Marcel FANDARAC

La mulți ani, Nicolae Manolescu!

 

Astăzi, este ziua de naștere a președintelui Uniunii Scriitorilor din România, dl. Nicolae Manolescu. Îi doresc sănătate, deși nu sunt un suporter al dumnealui. Și trimit spre eter-eter, nu eternitate - următoarele versuri:

ÎN URMA TRENULUI

Există un tren în care n-o să pot urca niciodată.

Pe de-o parte, fiindcă-n satul meu

nu e gară.

Pe de alta, pentru că, și dacă ar fi,

ar trebui ca trenul acesta să

se oprească,

iar eu,

ca bun creștin ce sunt,

nu-mi doresc ca inima domnului Manolescu,

căci despre ea este vorba,

să se oprească vreun pic

pentru a mă lua pe mine de pe peron.

Prefer să merg mai departe pe jos,

în timp ce mulți dintre cei aflați

în trenul cu pricina

se hlizesc de la ferestre la mine

și-mi strigă:

O să ajungem înaintea ta, prostule!

Și nici măcar nu avem bilete!

Noroc cu îngerul meu păzitor,

căruia, văzându-mă atât de singur

în urma trenului ce se pierde spre orizont,

i se face milă de mine

și mă ia cu el în zbor,

dar nu în direcția în care merge trenul,

ci sus, tot mai sus,

către cer!

Ștefan Mitroi

Scrisoare către Președintele Țării

 

                                                                                de Gheorghe PÂRJA

După cinci ani de discuții, proiectul România Educată, inițiat de Președintele Țării, Klaus Iohannis, a fost aprobat în mod oficial de către Guvern, printr-un memorandum. Documentul își propune să fie punctul de plecare pentru tot ce ar trebui să fie România, o țară educată, pentru următorul veac. Un proiect de asemenea anvergură trebuie știut și discutat și de cei mulți, interesați și implicați. De la o colecție de păreri, o doxologie, la multe vorbe și puține idei. Abia acum au apărut câteva comentarii. Profundă, argumentată și cu soluții este Scrisoarea academicianului Nicolae Manolescu către președintele Iohannis, publicată pe prima pagină a revistei „România literară,” numărul 30. Dacă vreți, este o epistolă de la profesor la profesor, cu încurajări, dar și cu observații.
Domnul Manolescu scrie: „Domnule Președinte, ca să fie educată, România trebuie să fie instruită. Educația fără instruire este rodul operei comuniste de spălare a creierului. Educarea tinerilor în spiritul valorilor naționale, occidentale, democratice n-are nicio șansă în lipsa cunoașterii profunde a acestor valori. Nu poți respecta ceea ce nu cunoști. Învățarea este primordială, educarea vine la rând.” Nu prea se știe pe cine se întemeiază autorii (autorul!) când se propun măsurile de reformă. Diferitele instituții care au un rol în învățământ nu-i inspiră încredere autorului scrisorii. S-a informat cu privire la examenul de bacalaureat, ediția 2021, și a constatat grave deficiențe în alcătuirea subiectelor.
Mai spune profesorul Manolescu: „Sunteți profesor ca mine, și sunt convins că nu putem reforma instituțiile, dacă nu avem sprijinul oamenilor competenți. Problema oamenilor este esențială în toate reformele. N-am crezut niciodată în marxism, dar o întrebare a lui Marx mi-a rămas în minte: «Cine-i educă pe educatori?»” Criticul și istoricul literar amintește de perioada când a fost parlamentar și a fost adoptată prima reformă postdecembristă a școlii. A spus de la tribuna Senatului României că a pune educația înaintea învățării constituie o gravă eroare. Nu i-a fost ascultată nici propunerea ca actualul Minister al Educației să se numească Ministerul Învățământului sau al Instrucțiunii Publice, ca înainte de război. Da, consecințele se văd și astăzi, în declinul școlii românești.
Ca fost învățător, absolvent al unui prestigios liceu de profil din Sighetul Marmației, constat, cu profesia mea actuală, că sunt foarte multe întrebări în jurul acestui esențial domeniu național. Se plânge plaiul că se răresc, alarmant de mult, învățătorii și profesorii, cu devoțiune pentru catedră. Constată și profesorul universitar Nicolae Manolescu că școala românească duce lipsă de oameni devotați și pricepuți. Și cei care sunt, că sunt, nu încap în posturi de decizie din pricina acelor funcționari cu doctorate, care compun comisiile și comitetele ministeriale, inspectoratele școlare și care decid nu doar programa școlară, dar și subiectele de bacalaureat. Unii își spun experți în educație, așadar nu profesori. Mai spune criticul literar Nicolae Manolescu, președintele Uniunii Scriitorilor din România, că se face tot mai puțină școală în România.
O spune cu propria dumisale constatare. Ca dascăl universitar eminent, prin amfiteatrele căruia au trecut zeci de generații de studenți, are puterea introspecției și a comparației, cum puțini dintre noi au. Cine i-a citit cărțile lui de referință îmi va da dreptate. Scrisoarea se încheie cu o observație care trebuie pusă în fața proiectului prezidențial: „V-am ascultat, Domnule Președinte, și sunt sigur că ați vorbit dintr-o convingere profundă și dintr-un interes major față de soarta generațiilor viitoare, pe care le formează școala de astăzi. Îmi permit în încheiere o remarcă: n-ați menționat nici o dată în discursul dv. Învățarea și educarea limbii române. Profesorul de limbă și literatură română din mine nu vă iartă pentru această omisiune. Limba română este principalul bun național, începutul și sfârșitul a toate.” Cu mult respect, Nicolae Manolescu.
Cum spuneam, până acum am înregistrat timide reacții față de acest proiect generos, care cuprinde multe idei și mai puține soluții. Promit să vă țin la curent. Dar mai bine v-ați exprima dumneavoastră părerile. Adică, cei pricepuți, cei interesați și mai ales cei implicați în instrucție și educație.

 

Nicolae Manolescu: Scrisoare deschisă către Președintele României

 “V-am ascultat cu mare atenție zilele trecute vorbind despre proiectul România educată. Despre proiect, ne-ați informat cu oarece timp în urmă. Abia acum însă aflu care sunt ideile principale. E probabil vina mea. Nu am nicio informație legată de cei cu care v-ați consultat, cu excepția, desigur, a ministrului Învățământului sau a altor înalți funcționari guvernamentali, indispensabili, firește, în dificilul și necesarul proces al reformei școlii românești.

N-am pretenția de a fi apelat la mine, deși m-am pensionat după 53 de ani de învățământ și am fost coautor de manuale de liceu. Am o vârstă la care nu-mi mai pot oferi ajutorul. Dar aș fi vrut să știu pe cine vă întemeiați când propuneți măsurile de reformă. Diferitele instituții care au un rol în învățământ nu-mi inspiră încredere. M-am informat de curând cu privire la examenul de bacalaureat, ediția 2021, și am constatat grave deficiențe în alcătuirea subiectelor. E un exemplu. V-aș putea oferi multe altele, îndeosebi instituționale. Cine se află în spatele acestor instituții n-am idee. Pe site-urile lor nu există niciun nume. Sunteți profesor ca și mine și sunt convins că știți că nu putem reforma instituțiile, dacă nu avem sprijinul oamenilor competenți. Problema oamenilor este esențială în toate reformele. N-am crezut niciodată în marxism, dar o întrebare a lui Marx mi-a rămas în minte: „Cine-i educă pe educatori?“

Ce încredere pot avea în anonimatul deplin al celor la experiența și competența cărora ați apelat? Mai ales când aflu că ați fost convins să propuneți, cu toată dubla dv. autoritate, ca dascăl și ca Președinte, destule măsuri care sunt, în cel mai bun caz, discutabile. Nu vreau să le enumăr, ca să nu abuzez de răbdarea dv., în cazul în care aceste rânduri vor avea șansa să vă ajungă la cunoștință. Mă voi mărgini la una singură, dar pe care o consider foarte importantă.

Aș porni chiar de la titlul proiectului: România educată. Domnule Președinte, ca să fie educată, România trebuie să fie instruită. Educația fără instruire este rodul operei comuniste de spălare a creierului. Educarea tinerilor în spiritul valorilor naționale, occidentale, democratice n-are nicio șansă în lipsa cunoașterii profunde a acestor valori. Nu poți respecta ceea ce nu cunoști. Un om neînvățat n-are nicio aplecare spre respectul acestor valori. Învățarea este primordială, educarea vine la rând. Păcatul originar al școlii românești actuale este moștenit din trecutul regim. Comuniștii n-aveau niciun interes să ne instruiască: interesul lor era să ne manipuleze intelectual și moral. Profitând de ignoranța noastră.

Susțin de mult această idee. Eram parlamentar când a fost adoptată prima reformă postdecembristă a școlii. Am atras atenția Senatului că a pune educația înaintea învățării constituie o gravă eroare. N-am fost ascultat. Ministerul de resort se numește și astăzi Ministerul Educației. Nu al Învățământului, cum l-aș fi botezat eu. Sau al Instrucțiunii Publice, ca înainte de război. Consecințele se văd și astăzi în declinul care pare, vai, inexorabil, al școlii românești. Nu e vorba de un cuvânt sau altul: e vorba despre o concepție. l a vârsta mea, Domnule Președinte, nu mai cred în reforme-minune. Dar cred în oamenii pricepuți. Sunt un fan al competenței în orice domeniu. Aveți dreptate să puneți punctele pe i în multe privințe și nu, în ultimul rând, pe necesitatea finanțării cuvenite a școlii. Aveți dreptate să afirmați că ocazia oferită de PNRR nu trebuie ratată, cu miliardele ei de euro consacrate învățământului.

Vă implor, Domnule Președinte, să nu puneți carul înaintea boilor, cum spune vorba românească: oricât de importanți ar fi banii, oamenii sunt cei care contează cu adevărat. Școala românească duce lipsă de oameni devotați și pricepuți. N-am de gând să pun în aceeași oală toată dăscălimea, cum am numit-o totdeauna cu o tandrețe anti-caragialiană. Foarte mulți profesori mi-au fost studenți. Le-am coordonat lucrări de gradul I, teze de licență și de doctorat. Nedumerirea mea se referă la acei funcționari care compun comitetele și comisiile ministeriale, inspectoratele școlare și care decid nu doar de programa școlară, dar și de subiectele de bacaulareat, de reforma pe care o doriți dv. înșivă din toată inima. Ați remarcat probabil faptul că unii dintre ei, consultați de presa scrisă și de media, își zic experți în educație, așadar nu profesori.

Atrag înalta dv. atenție asupra dezastrului (îmi măsor, ca de obicei, cu grijă cuvintele) instituțional din învățământul românesc. Se face tot mai puțină școală în România. Cam totul e de mântuială. E și o problemă de subfinanțare sau de infrastructură, desigur, dar problema cea mai gravă ține, în acest caz, ca și în altele, iertați-mă, de oamenii președintelui. La figurat și la propriu. V-am ascultat, Domnule Președinte, și sunt sigur că ați vorbit dintr-o convingere profundă și dintr-un interes major față de soarta generațiilor viitoare, pe care le formează școala de astăzi. Îmi permit în încheiere o remarcă: n-ați menționat nici o dată în discursul dv. învățarea și educarea limbii române. Profesorul de limba și literatura română din mine nu vă iartă pentru această omisiune. Limba română este principalul bun național, începutul și sfârșitul a toate.
Cu mult respect, Nicolae Manolescu”

Nicolae Manolescu Scrisoare deschisă către Președintele României
(Text apărut în “România literară”, numărul de săptămâna aceasta)

Nicolae Manolescu: „Numai prin estetic ne puteam opune literaturii comandate de partid“

O serie de conferințe online, susținute de scriitori, critici literari și editori, a fost lansată de Direcția Centrul Cărții, din cadrul Institutului Cultural Român, pe canalul YouTube, sub genericul „Platforma discuțiilor literare“.

În prelegerea „Lista canonică a literaturii române“, criticul literar Nicolae Manolescu, președintele Uniunii Scriitorilor din România, explică ce înseamnă „selecția culturală“, cea pe care o fac, de regulă, criticii literari, profesioniștii, care are ca rezultat evidențierea operelor valoroase, și care este diferită de „selecția naturală“, pe care o fac cititorii, alegând cărți fără a aplica filtrul estetic. „Începem să vorbim despre literatură adevărată după selecția culturală – acesta este canonul“, spune Manolescu, subliniind importanța prezentării textelor literare valoroase în școli. Dacă în România un prim canon literar a fost cel junimist (canonul lui Maiorescu, un „ordonator“ al literaturii române), cel de-al doilea, datorat criticii interbelice (canonul Călinescu-Lovinescu), bazat pe criteriul estetic, rămâne în foarte mare măsură valabil și astăzi. Nicolae Manolescu menționează că în anii ’60 canonul a fost redescoperit, fiindcă „numai prin estetic ne puteam opune literaturii comandate de partid“, după ce, în anii ’50, canonul fusese „fabricat de către cenzură“. Amintind de teoria călinesciană potrivit căreia contribuția diferitelor etnii la literatura română este diferită, Manolescu consideră că „dacă există un specific național în literatură el este făcut în istorie și nu e dat de la natură; nu cred că e bine să amestecăm natura și cultura“, subliniind că „naționalul este o trăsătură, nu o calitate“.

Sursa: ICR

Politica și casa din vis

                                                                     de Gheorghe Pârja
După cum spuneam, urmăresc cu interes dialogul-confesiune al domnului Nicolae Manolescu, publicat, în serial, în România literară. Mai ales că reconstituie perioada din viață petrecută în politică. Ca jurnalist cu preocupări literare, eram un cititor consecvent al cărților dumisale, îi respectam anvergura de critic literar. Și aflu că domnul Manolescu a intrat în politică. Precum Titu Maiorescu, ziceam eu. Ori ca prietenii mei, scriitorii Laurențiu Ulici și Varujan Vosganian. Care m-au ademenit, fără reușită, să urc pe corabia sirenelor. Domnul Manolescu a trăit în lumea politică un deceniu. Acum declară că nu a fost și nu s-a considerat niciodată un politician. S-a simțit vreme de zece ani, se confesează fostul candidat la președinția României, precum Peștele pe uscat, politica fiind, pentru el, o rătăcire pe un tărâm nefiresc. Face câteva portrete de amici politici cărora le poartă respect peste vreme. E un fapt admirabil ca dintr-o viață agitată, presărată cu patimi, să creionezi relații de prietenie. Actorul Ștefan Radof, de pildă, i-a fost singurul prieten în politică și deopotrivă politic. De asta m-am convins, într-o zi, la Copalnic Mănăștur, unde cei doi, cu familiile, se refugiau în liniștea Nordului. Acolo, la umbra unui măr, în jurul unei mese am avut prilejul să-i întâlnesc într-o stare relaxată.
Dintr-un episod recent al memoriilor am desprins prețuirea pentru un prieten comun, profesorul Nicolae Bindiu, din Cavnic. Las referirea, e adevărat mai amplă pentru arhitectura textului meu, să reconstituie un moment care l-a marcat pe domnul Manolescu. Iată amintirea: „Într-o seară târzie de vară, am trecut Gutâiul dinspre Maramureșul istoric ca să mă întâlnesc cu locuitorii din Cavnic. Primarul Nicu Bindiu, independent până atunci, intrase în PAC (Partidul Alianței Civice – n.n.) și mă invitase în mod special. Întâlnirea a fost memorabilă. Cu Nicu Bindiu am rămas prieten. Este un om remarcabil, cititor împătimit de literatură, deși predă fizica, iar casa construită cu mâna lui (ce naște din pisică șoareci mănâncă, tatăl lui construise un sfert din oraș) e doldora de cărți, stivuite cu grijă până și pe scara de lemn în spirală care duce la etaj. De câte ori venea la București, n-a mai venit de la o vreme, îi făceam rost de noi apariții, în special de la Humanitas. O dată, în timp ce ne găseam împreună la un restaurant, ne-a fost spartă mașina: hoții s-au ales, spre neplăcuta lor surpriză, cu o geantă burdușită de cărți. Am petrecut oarece timp la Cavnic. Ba chiar am visat, la un moment dat, să-mi construiesc, cu ajutorul lui Nicu Bindiu, o casă pe un tăpșan aflat din sus de casa lui, unde aveam o fabuloasă priveliște a munților din jurul văii Cavnicului. Ca primar, Nicu Bindiu, a avut câteva mandate, le-am pierdut socoteala…”
Vă invit, dragi cititori, să luați seama la ghilimele pentru a înțelege corect gândurile confesorului. Asemenea relații de prietenie au fost rare în biografia politică a domnului Manolescu. Dar au fost, chiar cu politicieni din alte partide, pe care i-a respectat, cu care a colaborat în spiritul deschis al lui Ion Rațiu, nu acela rigid al lui Corneliu Coposu. Am aflat dintr-o mărturisire anterioară că între cei doi era o neînțelegere notorie, deși se purtau unul cu altul cu multă considerație, mascându-și bine animozitățile. Rațiu avea doar un rol decorativ de vicepreședinte. I se spunea Englezul, grație eleganței lui. Domnul Manolescu evocă relațiile cu Oliviu Gherman, ardelean, coleg de școală cu Dorli Blaga, președinte al Senatului din partea PSDR, personaj bonom și nu chiar la locul lui în jungla politică a primului deceniu postdecembrist. S-a numărat printre foarte puținii deținători de func­ții înalte, era directorul Institutului de Fizică Atomică, prezent la înmormântarea lui Lucian Blaga, la Lancrăm.
Știu de la Laurențiu Ulici că era un bun jucător de bridge, în care ai nevoie de inteligență, intuiție și risc. Admir sinceritatea memoriilor, deoarece autorul nu coafează realitatea politică. De pildă, mărturisește că avea excelente relații cu Ion Iliescu, deși erau de orientări politice diametral opuse. În această ipostază a dorit să-l ajute pe Oliviu Gherman, când a fost brusc rechemat în țară din postul de ambasador al României la Paris. Încercarea a fost sortită eșecului, deoarece avea o înțelegere cu Adrian Năstase pentru un schimb de ambasadori. Mai notează o secvență dramatică despre soarta omului politic în România. Când Oliviu Gherman a împlinit 80 de ani, autorul acestor memorii a dorit să-l felicite. Cum îi pierduse numărul de telefon, a apelat la Parlament. Nimeni nu-i cunoștea numărul fostului președinte al Senatului. După știrea mea este prima mărturisire despre prietenii politice, relații politice și prudențe. Nu am observat răutăți politice.
Oare astăzi mai avem asemenea personaje în lumea politică? Cât despre visul unei case pe un tăpșan la Cavnic, regret că nu s-a împlinit. Îl aveam mai aproape pe președintele Uniunii Scriitorilor din România. Și apoi mă bucur că figura aparte a fostului primar din Cavnic, Nicolae Bindiu, nu a fost uitată. Cum sunt uitați atâția oameni politici.

Nicolae Manolescu, reales președintele Uniunii Scriitorilor

Criticul literar Nicolae Manolescu a fost reales, sambata, presedinte al Uniunii Scriitorilor din Romania (USR), pentru mandatul 2018 – 2023, cu 744 voturi.

Pentru functia de presedinte al USR au mai candidat scriitorii Dan Lungu (336 voturi), Stefan Mitroi (98 voturi), Simona Vasilache, (27 voturi) si eseistul Narcis Zarnescu (7 voturi).
Nicolae Manolescu se afla la cel de-al patrulea mandat de presedinte al Uniunii Scriitorilor.

Vara la Câmpulung Muscel

 E primul lucru pe care îl scriu după întoarcerea definitivă în ţară. Şi nu altundeva decât la Câmpulung Muscel, unde mi-am petrecut, an de an, ultimele veri. Câte? Cincisprezece sau şaisprezece. Era să spun vacanţe. În fond, n-am făcut de fiecare dată altceva decât fac de obicei: am citit şi am scris. Îmi amintesc de aproape toate cărţile citite aici, ca şi de tot ce am scris. Mă ajută, recunosc, şi volumul complet de „Teme“ de la Cartea Românească: e destul să mă uit pe datele publicării eseurilor în reviste. Încet, încet, s-a stabilit între oraşul de pe Râul Târgului şi mine o legătură sentimentală cât se poate de strânsă. Nicăieri nu mă simt mai împăcat cu mine însumi şi cu lumea. Niciun peisaj nu-mi place la fel de mult ca masivul Iezer-Păpuşa, a cărui coamă o am permanent sub ochi, indiferent de la ce fereastră a casei privesc. Încercând, nu o dată, să descopăr atracţia profundă şi subtilă pe care locul o exercită asupra mea, mi-am dat seama că nu e vorba doar de casa pe care am construit-o cu un deceniu şi jumătate în urmă din banii de pe un premiu literar (în 2003, aşa ceva era încă cu putinţă!), o casă „la munte“ pe care mi-o doream de multă, multă vreme, ci de oraşul însuşi cu care aveam oarece legături la care nu mă gândisem înainte. Unele, nu se poate altfel, literare. Dar şi altele, personale.

Oraşul lui Muşatescu

Pe la începutul anilor 1970, când eram unul din cei trei redactori-şefi adjuncţi la „România literară“, împreună cu Ion Horea şi Gabriel Dimisianu, am primit într-o zi o vizită neaşteptată. Un domn în vârstă, care semăna uluitor cu Ion Barbu la chip, ne-a oferit câteva poezii. Nici unul din noi nu-l cunoştea. Numele însă ne era cunoscut: Mihai Moşandrei. În ce mă priveşte, îl întâlnisem când pregăteam antologia poeziei interbelice apărută (şi topită!) în 1968. Ne-a spus că nu mai publicase nimic după război. Grupajul încredinţat „României literare“ urma să fie un al doilea debut. Ceea ce s-a şi întâmplat. Nu l-am revăzut niciodată pe poet, care a murit la scurt timp după aceea. Cât a stat în redacţie, ne-a povestit o mulţime de lucruri despre Ion Barbu, concetăţeanul şi tovarăşul său din copilărie la... prins melci. Ştiam, desigur, că Barbu a debutat în 1921 cu poemul „După melci“. Dar nu ne trecuse prin cap că poemul era inspirat de întâmplări reale. Acum, când scriu, privesc satul Bughea de Jos, locul unde Barbu şi Moşandrei se duceau cu un veac înainte în expediţiile lor încununate de succes. Mai târziu, când am venit la Câmpulung, am făcut legătura cu cele spuse de Moşandrei şi m-am convins că, dacă există un paradis al melcilor, acesta este: am putut-o constata cutreierându-l împreună cu fiica mea, mare culegătoare de melci de la trei-patru ani. După 2005, am iniţiat la Uniunea Scriitorilor o campanie de aplicare a unor tăbliţe pe casele unde s-au născut sau unde au trăit o parte din viaţă scriitori români. La Câmpulung Muscel, am pus o astfel de tăbliţă pe casa poetului care ne vizitase trei decenii înainte. Am aflat în acea împrejurare că Moşandrei fusese o personalitate celebră a urbei. Vânător neobosit, veşnic însoţit de doi ogari de rasă la fel de celebri ca şi el. Ce e drept, tocmai memoria poetului nu se păstrase. O tăbliţă am pus şi pe una din cele două case, singura rămasă în picioare, în care şi-a petrecut domiciliul obligatoriu în anii 1950 Constantin Noica şi unde îl vizita, între alţii Alexandru Paleologu. Câmpulung este, cine nu ştie, şi oraşul lui Tudor Muşatescu, a cărui casă natală nu mai există, o tăbliţă memorială fiind pusă pe o casă alăturată. Amintiri de familie

 Despre Câmpulung Muscel s-a vorbit prima oară în familia mea încă de pe când eram adolescent. Un frate mai mic al mamei se căsătorise cu o fată de preot din Schitu Goleşti, o localitate vecină. Practicase medicina în Câmpulung, unde i se născuseră cei doi copii, verii mei primari. Cam tot atunci l-am întrebat pe bunicul meu matern cine este, într-o fotografie de deasupra patului, bărbatul în vârstă, cu barbă mare albă, care îmbrăţişează tandru o femeie relativ tânără. Era vorba de tatăl bunicului meu şi de a doua lui soţie, împreună cu care venise la Râmnicu Vâlcea de la Găieşti, locul lui de baştină, imediat după naşterea bunicului, adică în penultimul deceniu al secolului XIX. Străbunicul meu lăsase în urmă  numeroase rude, pe Valea Argeşului şi a Râului Târgului, de la Piteşti la Câmpulung.

 Numele Manolescu este până azi răspândit în regiune

 Una din casele de patrimoniu din Câmpulung este casa Manolescu. La primăria oraşului, am întâlnit în anii trecuţi un tânăr funcţionar cu acelaşi nume. Cu câţi mă voi fi aflând rudă? N-am idee. Fapt este că, devenind persoană publică, am primit câteva telefoane şi mesaje de la Manoleşti de prin părţile acestea care voiau să ştie dacă avem vreo legătură de rudenie. Din păcate, n-a existat nicio urmare. În fine, fratele meu mai tânăr şi-a început cariera de inginer la Câmpulung, la sfârşitul anilor 1960. A cumpărat  prin 1970 o casă veche ţărănească aflată la doi paşi de a mea, pe dealul Mărcuş. Mai corect ar fi să spun că eu am ridicat-o pe a mea la doi paşi de a lui. Eu sunt cel care s-a luat după el şi, încă, la sugestia lui. La bătrâneţe (iartă-mă, frate!) ne petrecem verile împreună. Ne vedem mai des decât ne-am văzut o viaţă întreagă. Am, aşadar, destule motive să mă simt câmpulungean. Sursa Adevarul

                                                               Nicolae MANOLESCU

                                                                       

În apărarea domnului Manolescu și a Premiului Național „Mihai Eminescu”

Așa cum era de așteptat de la primele reproșuri adresate juriului care a hotărât la Botoșani controversata decernare a Premiului Național „Mihai Eminescu” pentru anul 2014, nelămuririle reale au tins să se piardă în mulțimea de gesturi violente și probleme personale pe care detractorii de serviciu i le-au adresat mai ales lui Nicolae Manolescu. Critici articulate aduse modului în care s-a procedat în acest an pentru alegerea câștigătorului tind să fie trecute în planul secund de corul de huiduieli, lirisme subiective și atacuri la persoană care îl au ca țintă pe cel care cândva era autoritatea supremă în manualele de literatură.

Problemele identificate la capătul unei investigații serioase de Florin Iaru, ori de Alex Goldiș care reușește să contureze cu exactitate vina lui Nicolae Manolescu în această chestiune, și Bogdan Crețu, concentrat asupra importanței Premiului supus acum abuzurilor de cel care am aflat că a fost, de la Paris, președinte „de facto” al juriului național sunt acoperite de zumzetul inept al atacurilor la persoană.

Cei care și-au cultivat în timp umori în jurul numelui lui Nicolae Manolescu nu au pierdut ocazia de a reproșa orice altceva decât probemele legate de Premiul „Eminescu”. Cei care văd în controversă o mică sursă de posturi prin cine știe ce organizații și jurii au îngroșat și ei tonurile, doar doar se vor vedea intrați în cărți în locul criticilor competenți. Aceștia sunt ultima speranță a domnului Manolescu în această chestiune: cu cât atacurile asupra sa vor fi mai grosiere, cu cât reproșurile care i se vor aduce vor fi mai irelevante și mai exagerate, cu atât vina sa reală va fi mai greu de băgat în seamă.

Din răspunsul dat de Nicolae Manolescu scrisorii deschise am înțeles că este el însuși „scandalizat” de faptul că are impresie unei coalizări împotriva unui coleg premiat. Este de înțeles confuzia pe care actualul președinte al Uniunii Scriitorilor o face astfel și la fel de ușor de scuzat este faptul că, în calitate de președinte al juriului, trece cu vederea că, în textul oficial de justificare a premiului acordat, colegul său de juriu, Mircea Martin, pune pe seama „sorților” premierea unui poet „încă neintrat printre acei foarte puţini a căror alegere n-ar surprinde pe nimeni”. Ne miră pe cei care ne amintim cum, în urmă cu mai bine de 4 decenii, Mircea Martin remarca în textul cu care prefața ediția românească a unui volum de Marcel Raymond esențial pentru perceperea poeziei moderne că „la mai bine de 37 de ani de la scriere (cartea) își menține neatinse valoarea ordonatoare și forța de seducție”. Iar acum, Mircea Martin, singurul critic literar din România care de ani buni își asumă ca pe o datorie să exprime public rațiunile alegerilor acestui juriul din care face parte, ajunge să își propună demisia către Nicolae Manolescu din cauza lipsei de interes arătate de cel din urmă pentru transparența și justificarea publică a valorilor promovate.

Mai greu de înțeles este, astfel, dezinteresul cu care Nicolae Manolescu privește atingerea adusă reputației unei întreprinderi culturale de importanța Premiului Național „Mihai Eminescu”, o instituție la a cărei formulare a participat până acum cu seriozitate ca și criticii importanți care i-au stat alături la Botoșani. Între pozițiile exprimate în aceste zile orice iubitor de poezie a putut să remarce că avem de-a face cu o instituție în care membrii juriului (de curând lui Mircea Martin i s-au adăugat cu un mesaj public Al. Cistelecan, Ion Pop și Cornel Ungureanu) s-au arătat nu doar surprinși ci și dezamăgiți de ipotezele pe care le-a încurajat prezența domnului Manolescu în conducerea juriului:

·        faptul că nu există nicio dovadă în afara cuvântului domnului Manolescu pentru felul în care s-a votat,

·        faptul că, și dacă votul ar fi fost cât se poate de cinstit și premiul meritat, prezența domnului Manolescu în postura de a coordona votarea care îl desemnează pe subordonatul său direct ca premiant, oricât ar fi ea de justificată prin regulament, umbrește tot ceea ce s-a construit la Botoșani în 24 de ani de istorie ireproșabilă a manifestării,

·        faptul că lasă un poet pe care l-a premiat și pe care susține că îl apreciază să fie victima suspiciunilor născute din prezența sa în juriu.

·        faptul că refuză să lămurească neclaritățile legate de împărțirea voturilor obligându-i pe ceilalți membri din juriu să își facă publice opțiunile (în fond, dacă toți cei care l-au votat cu bună credință pe premiantul din acest an sunt convinși de justețea opțiunii lor, de ce nu ar face-o publică?!).

·        faptul că preferă să vadă doar atacurile la persoană și să ignore problemele reale ale premiului de la Botoșani: suspectarea de trafic de influență, de falsificare a votului, de încurajare a jocurilor de culise și de disprețuire a chiar lucrurilor la a căror construcție a participat până acum.

Toate acestea arată că domnul Manolescu are nevoie să fie apărat el însuși, de propria atitudine, la mare distanță de cel care în anii ’80 pornea pe urmele lui G.Genette pentru a nota că „literalitatea este maximă (…) în limba matematicienilor, mai scăzută în cea uzuală, unde subiectivitatea se poate manifesta liber, în sfârșit, ea tinde către zero în poezie” pentru a ajunge să-și ceară scuze pentru „dorința de a fi precis, concis și limpede” („despre poezie”, 1987). Precizia, concizia și limpezimea care au întărit autoritatea domnului Manolescu sunt acum în pericol să fie îngropate în decizii obscure, judecăți arbitrare și balcanisme introduse de N.M însuși și în instituțiile imune până acum la aceste mărci ale jocului literar românesc impuse de Uniunea scriitorilor în ultimii ani. Retragerea domnului Manolescu din juriul de la Botoșani ar fi un prim semn de părăsire a pozițiilor suspecte de arbitrar, abuz și trafic de influență de care numele său a fost legat în acești ultimi ani, un semn că încă mai recunoaște existența unei literaturi scrise de autori care reușesc să nu fie îndatorați, așa cum de curând a ținut dânsul să îi caracterizeze pe autorii pe care îi reprezintă, nici șefilor, nici politicienilor, nici jocurilor de culise.

                                                                         Răzvan ŢUPA

ICR. „All is Old and New is All“. România şi Nicolae Manolescu la Târgul Internațional de Carte de la Londra, ediţia 2014

Pentru a șaptea oară consecutiv, România participă la Târgul Internațional de Carte de la Londra (London Book Fair) - unul dintre cele mai mari evenimente ale industriei mondiale de carte, destinat profesioniștilor din domeniu, ce se va desfășura anul acesta între 8 și 10 aprilie - cu un program de evenimente conceput și organizat de Institutul Cultural Român, prin Centrul Național al Cărții și ICR Londra, în parteneriat cu Ambasada României la Londra, Asociația pentru Performanță și Cultură, Literature Across Frontiers, English PEN, British Centre for Literary Translation, AmazonCrossing și European Bookshop din Londra.

La ediția din 2014, prezența românească își propune să pună în evidență relația continuă dintre vechi și nou, jocul complicat dintre tradiție și schimbare, permanenta tensiune dintre formele consacrate și cele subversive, dintre patrimoniul moștenit și inovație.

Participarea românească la ediția din 2014 a Târgului de la Londra este, în același timp, un omagiu adus voievodului Constantin Brâncoveanu care, la 300 de ani după martirajul său, rămâne în continuare o referință culturală și morală pertinentă. Pentru a-l comemora pe marele voievod, formele stilului brâncovenesc, moștenirea sa cea mai durabilă, precum și culorile iconografiei brâncovenești formează suportul vizual al standului românesc, precum și al tipăriturilor adiacente. 

Invitatul special al Institutului Cultural Român la Târgul londonez este profesorul Nicolae Manolescu, al cărui volum Teme franceze (Editura ICR, 2006) a apărut de curând în limba engleză - French Themes- la Plymouth University Press, în cadrul seriei românești finanțate prin programul de traduceri al ICR, „20 de autori”.

Renumitului critic și istoric literar i se vor alătura Ioana Pârvulescu, recent laureată cu Premiul pentru Literatură al Uniunii Europene, Varujan Vosganian, unul dintre autorii români cu cel mai mare succes internațional, Alistair Ian Blyth, cel mai prolific traducător din literatura română în limba engleză, Bogdan Hrib, autorul unei serii polițiste foarte bine primite, publicat în traducere de Profusion Publishers, Peter Hurley și Nick Hunt, semnatarii unor inspirate jurnale de călătorie în România, Cristian Anton, traducătorul în engleză al volumului O scurtă istorie ilustrată a românilor (A Brief Illustrated History of Romanians) de Neagu Djuvara, apărut în 2014 la editura Humanitas, și Stela Brânzeanu, autoarea unui tulburător roman social inspirat din realitatea basarabeană, purtând titlul Bessarabian Nights.

Pe lângă acești scriitori și traducători, la programul românesc vor lua parte Mihai Mitrică, directorul executiv la Federației Editorilor din România, și Adina Pașca, directoarea Asociației pentru Performanță și Cultură, care vor vernisa expoziția „The Allure of Typography”, dedicată celor mai frumoase cărți românești din anul 2013, deschisă la galeria de la sediul ICR Londra. 

La standul României vor expune editurile All, Art, Editura Academiei Române, Casa Radio, Corint, Curtea Veche, Editura ICR, Humanitas, Igloo, Nemira, Polirom/Cartea Românească, RAO, Tracus Arte, Trei, Tritonic și Vremea.

Ca în fiecare an, reprezentanţi ai Centrului Național al Cărții și ai ICR Londra vor avea întâlniri cu editorii, în vederea promovării programelor de traduceri: Translation and Publication Support Programme (TPS) și Publishing Romania. Sunt vizate edituri consacrate, care publică în mod curent traduceri est-europene, precum Peter Owen, Comma Press, Alma Books, Granta&Portobello Books, House Publishing, Amazon Crossing, Dalkey Archive ș.a.  Standul României, situat aproape de intrarea principală în pavilionul Earls Court One, și evenimentele programate de-a lungul a trei zile intense ilustrează ecuația dialectică fundamentală: tradiţie versus modernitate.

Coexistența dintre vechi și nou, sintetizată memorabil în celebrul vers eminescian care a devenit motto-ul programului românesc, „All is old and new is all“, este exprimată nu numai în evenimentele propriu-zise, ci și prin intermediul discursului vizual al prezenței româneşti la Târg (stand și tipărituri), conceput de graficiana Zoe Olaru, al cărui simbol principal este o carte-hibrid, jumătate folio clasic, jumătate ecran de e-reader.

Programul românesc nu se va desfășura doar în pavilionul de la Earls Court, locația principală a LBF, ci și la sediul ICR Londra din 1 Belgrave Square, la Casa Europei, sediul Reprezentanței Comisiei Europene la Londra, și la Librăria Europeană din Piccadilly Circus. El va cuprinde deopotrivă evenimente consacrate (lansări de carte, dezbateri, prezentarea instrumentelor de sprijin pentru editori și traducători, întâlniri de promovare cu diferiți editori, o expoziție, un concert), dar și o premieră absolută: lansarea primului punct de vânzare a cărții românești în Marea Britanie, la Libraria Europeană din Londra.

  PROGRAMUL DIN ACEST AN:

Marți, 8 aprilie 2014

Earls Court/ Standul României (G550)/ 12.00:

„Fighting the Fateful 3%: New Romanian Books and Themes in English“

Traducerile reprezintă, conform datelor oficiale, 3% din cărțile ce apar anual în Marea Britanie. Din acest procent, doar mai puțin de jumătate sunt volume de beletristică est-europeană. Evenimentul își propune să prezinte cele mai noi cărți românești sau cu tematică românească apărute în limba engleză în ultimele luni. Participă: Bogdan Hrib, Nick Hunt, Peter Hurley, Stela Brînzeanu, Cristian Anton. Moderator Dorian Branea, directorul ICR Londra.

Earls Court/ International Rights Centre/ 14.00:

„Risk-Free Pleasure: Publishing Romanian Books“

De mai mulți ani, Institutul Cultural Român pune la dispoziția editorilor din întreaga lume unele dintre cele mai generoase programe de susținere a traducerilor; programele Translation Publication Support, Publishing Romania și bursele pentru traducători au contribuit la apariția în străinătate a unui număr record de cărți românești. Dorian Branea, directorul ICR Londra, și Bogdan Popescu, directorul Centrului Național al Cărții, prezintă instrumentele ICR de susținere a proiectelor editoriale străine la bursa internațională a granturilor de profil organizată de Centrul Internațional pentru Drepturi de Autor, arătând de ce a accesa aceste programe n-a fost niciodată mai oportun și mai simplu.

32 Smith Square/ Europe House/ 18.30:

„Europe Believes in Words“

Romanciera și specialista în istorie culturală Ioana Pârvulescu, laureată în anul 2013 a Premiului pentru Literatură al Uniunii Europene, discută cu celelalte două deținătoare ale premiului, scriitoarea germană Marica Bodrožić și scriitoarea finlandeză Katri Lipson, în cadrul evenimentului moderat de cunoscuta jurnalistă BBC Rosie Goldsmith. Întâlnirea are loc la Casa Europei, centrul cultural care funcționează în cadrul Reprezentanței Comisiei Europene la Londra, fiind coorganizată de Reprezentanța Comisiei Europene la Londra, organizația Literature Across Frontiers, Goethe-Institut, Programul finlandez de schimburi culturale, PEN-ul englez și ICR.  

Miercuri, 9 aprilie 2014

Earls Court/ Literary Translation Centre / 11.30:

„The Arcanes of Transposition“

Alistair Ian Blyth, cel mai prolific traducător din limba română din spațiul anglo-saxon, împărtășește din experiența alegerii și transpunerii autorilor români în engleză împreună cu traducătorii Richard Mansell, Peter Bush și Simon Bruni, într-un panel moderat de dr. Lilit Thwaites, coordonatorul programului AmazonCrossing. Eveniment coorganizat de AmazonCrossing și Institutul Cultural Român.

Earls Court/ Standul României / 14.00:

„Wearing Books on Sleeves: Manolescu on Manolescu“

În anul 2008, cu sprijinul Programului „20 de autori” al ICR, Plymouth University Press a lansat una dintre cele mai ambițioase serii de traduceri de carte românească din spațiul anglo-saxon. Majoritatea celor douăzeci de titluri de belestristică și carte academică ale seriei au apărut deja, în traduceri și condiții tipografice excepționale. Una din aparițiile recente este cartea de eseuri a profesorului Nicolae Manolescu, French Themes. Criticul, invitat de onoare al programului românesc la Târgul de Carte de la Londra, va discuta cu Varujan Vosganian despre lunga sa carieră literară și despre provocările pe care revoluțiile tehnologice le aduc culturii scrise și sensibilității literare.

Earls Court/ PEN Literary Café/ 16.00:

„Chasing Echoes: The Stories behind the Best European Stories“

Scriitoarele Ioana Pârvulescu, Marica Bodrožić și Katri Lipson, premiate cu prestigiosul Premiu pentru Literatură al Uniunii Europene, discută cu jurnalista și animatoarea Rosie Goldsmith despre a trăi și a scrie în vremuri periculoase. Eveniment organizat de English PEN, cu sprijinul Reprezentanței Comisiei Europene la Londra, Literature Across Frontiers, Goethe-Institut, Programul finlandez de schimburi culturale și ICR.  

Institutul Cultural Român (1 Belgrave Square)/ 19.00:

Seară de gală: Concert&Expoziție&Recepție

O seară de muzică veche românească și descoperiri culturale diverse, organizată în onoarea autorilor, traducătorilor, editorilor, distribuitorilor, agenților literari, români și străini, care transformă travaliul discret al scriitorilor în experiențe decisive ale sufletului și minții. Eveniment deschis de ES dr. Ion Jinga, ambasadorul României în Marea Britanie, și Dorian Branea, directorul ICR Londra. Invitat de onoare: Nicolae Manolescu, președintele Uniunii Scriitorilor din România, delegat permanent al României pe lângă UNESCO. Concert susținut de ansamblul Trei Parale cu muzică veche românească din secolul al XVIII-lea și prima jumătate a secolului al XIX-lea. Deschiderea expoziției “The Allure of Typography”, cu cele mai frumoase cărți publicate în România în anul 2013, vernisată de Mihai Mitrică, directorul executiv al Federației Editorilor din România, și curatoarea Adina Pașca.

Joi, 10 aprilie 2014

European Bookshop (5 Warwick Street)/ 19.00:

Lansarea secțiunii românești a Librăriei Europene din Londra

Primul punct de vânzare a cărții românești, în original, din Marea Britanie va fi deschis, la inițiativa și cu sprijinul ICR, în cadrul Librăriei Europene, situate în inima Londrei, în vecinătatea Piccaddily Circus. Colțul românesc, care completează colecțiile în franceză, italiană, germană, spaniolă și portugheză ale librăriei, va cuprinde cărțile marilor clasici și ale autorilor interbelici, dar și cele mai vândute titluri din literatura contemporană, cărți de poezie, cărți pentru copii, albume de artă, instrumente filologice și de învățare a limbii române, precum și audiobookuri și CD-uri. Cele peste 100 de titluri de pe „rafturile românești” provin de la Editura ICR, dar și de la alte edituri cunoscute din România. Acest fond este completat cu o colecție mult mai mare accesibilă spre vânzare on-line, la adresa www.romanianbookshop.co.uk, creată de asemenea cu această ocazie și operată de European Schoolbooks (compania care deține Librăria Europeană și unul dintre cei mai mari distribuitori de carte în original din Marea Britanie). Secțiunea românească va fi deschisă de profesorul Nicolae Manolescu, președintele Uniunii Scriitorilor din România, ES dr. Ion Jinga, ambasadorul României în Regatul Unit, Frank Preiss, directorul general al European Schoolbooks, și Dorian Branea, directorul ICR Londra.

                                                                                 Gelu DRAGOŞ