sâmbătă, 7 februarie 2026
SALARIAȚII DIN ÎNVĂȚĂMÂNT SOLICITĂ
marți, 9 septembrie 2025
Pichetare Prefectura MM 10 septembrie 2925
Stimați colegi,
joi, 4 septembrie 2025
miercuri, 27 august 2025
ZIUA 19 DE PROTEST – NU RENUNȚĂM!
luni, 25 august 2025
Comunicat SLI MM
Stimati colegi,
Va reamintim ca miercuri, 27 aug. 2025, intre orele 09-11, SLI MM va picheta Prefectura Maramureș (fostul sediu BCR /Piata Unirii nr. 15) alături de reprezentantii confederațiilor sindicale.
Pe cei care ați revenit din concediu va așteptăm să participați!
SLI MM
miercuri, 6 august 2025
luni, 16 iunie 2025
Recomandari privind desfasurarea actiunii de protest de miercuri, 18 iunie 2025
REÎNCEP PROTESTELE ÎN SISTEMUL DE ÎNVĂȚĂMÂNT!
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală „ALMA MATER” își exprimă totalul dezacord față de informațiile apărute în spațiul public, atribuite grupului de lucru de la Cotroceni, privind măsurile care ar urma să fie luate împotriva salariaților din învățământ pentru reducerea deficitului bugetar. Aceste măsuri, dacă vor fi puse în practică, îi vor afecta grav pe colegii noștri, ceea ce va conduce inevitabil și la afectarea calității actului educațional.
Ne referim, în special, la:
• Creșterea normei didactice de predare – ar fi o decizie iresponsabilă, cadrele didactice fiind deja supraîncărcate cu activități didactice și extrașcolare/extracurriculare, cu activități de formare continuă și cu sarcini administrative. O creștere a normei ar compromite iremediabil calitatea predării, ar spori epuizarea profesională și ar descuraja și mai mult tinerii să aleagă cariera didactică. Solicităm menținerea normei de predare actuale și, pe termen lung, o analiză reală a condițiilor de muncă, pentru a asigura un echilibru optim între volumul de muncă și eficiența didactică.
• Coborârea pragului salarial în funcţie de care se acordă voucherele de vacanţă și indemnizaţia de hrană – va determina eliminarea acestor drepturi (infime ca și cuantum) pentru un număr semnificativ de salariați și va conduce la o scădere a puterii de cumpărare (și așa foarte mică), fiind afectați, în special, personalul de predare aflat la început de carieră, personalul didactic auxiliar și personalul administrativ. Corect ar fi, pentru a elimina orice discriminare, ca aceste drepturi să se acorde tuturor salariaților, indiferent de venit.
• Eliminarea indemnizaţiei pentru titlul știinţific de doctor – reprezintă o dovadă că viitorul guvern nu este interesat de performanță/calitate, de dezvoltarea personalului didactic și a personalului de cercetare. În plus, veniturile salariaţilor care dețin titlul de doctor ar scădea cu aproximativ 550 de lei în valoare netă.
• Reducerea personalului din institutele naţionale de cercetare-dezvoltare și din instituţiile Academiei Române – va conduce la colapsul cercetării și inovării. Dimpotrivă, ar trebui asigurată finanțarea INCD-urilor prin Programul Nucleu și deblocată finanțarea programului IOSIN în vederea menținerii infrastructurii în institutele de cercetare-dezvoltare (instalații de interes național, de o importanță deosebită în dezvoltarea experimentelor de cercetare și de menținere a siguranței și a securității naționale).
De asemenea, personalul didactic de predare este profund neliniștit și revoltat de propunerile care au apărut în spaţiul public referitoare la modificarea statutului de titular în învăţământ și la faptul că ar urma să-și desfășoare activitatea timp de 8 ore pe zi în unităţile de învăţământ. Zilele acestea s-au împlinit doi ani de la finalizarea grevei generale din învăţământ. Cu această ocazie, dorim să amintim clasei politice că încă mai sunt promisiuni neonorate, că salarizarea nemotivantă și neconformă cu importanţa muncii prestate de către salariaţii din învăţământ ţine tinerii departe de acest sistem.
Așteptăm să vă ţineţi promisiunile: atât din anul 2023, cât și din campaniile electorale de anul trecut și de anul acesta! Totodată, există o stare de profundă și justificată nemulțumire în rândul personalului didactic de predare cauzată de faptul că nu s-au asigurat sumele pentru plata drepturilor câștigate în instanțele judecătorești, în condițiile în care au fost alocate doar fondurile pentru punerea în aplicare a prevederilor OUG nr. 48/2022.
Având în vedere cele prezentate mai sus, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală „ALMA MATER” anunță că, miercuri, 18 iunie 2025, în unitățile de învățământ preuniversitar, în instituțiile de învățământ superior, în bibliotecile centrale universitare și în institutele de cercetare, membrii de sindicat vor protesta în timpul activităților desfășurate la locul de muncă, purtând un semn distinctiv (banderolă, ecuson etc.). Cele trei federații sindicale atrag atenția că, în situația în care protestul de miercuri va fi tratat cu indiferență, iar viitorul Guvern va pune în practică propunerile de măsuri apărute în spațiul public, care vor afecta salariații din învățământ, sunt hotărâte să declanșeze ample acțiuni de protest!
PREŞEDINTE, PREŞEDINTE, PREŞEDINTE,
Simion HANCESCU Marius Ovidiu NISTOR Anton HADĂR
duminică, 20 aprilie 2025
duminică, 30 martie 2025
Curs de formare a formatorilor în acordarea primului ajutor
Formatorii cursului: medici de la UPU din Cluj Napoca, dr. George Teo Voicescu și dr. Andra Mihuț.
SLI MM
vineri, 14 februarie 2025
Comunicat de presă
Baia Mare, februarie 2025
Caravana Națională pentru Planuri-Cadru – un dialog vital pentru viitorul educației, organizat la Baia Mare
În 12 februarie, în Baia Mare, Sindicatul Liber din Învățământ Maramureș
a găzduit o etapă importantă a Caravanei Naționale pentru Consultare privind
Planurile-Cadru pentru liceu, organizată de Federația Sindicatelor Libere din
Învățământ în principalele orașe din țară pe durata lunii februarie.
Evenimentul a reunit profesori și inspectori școlari din județ, într-un dialog
esențial despre viitorul educației.
Scopul acestui demers a fost să ofere tuturor cadrelor didactice șansa de
a-și exprima opiniile și de a contribui direct la reformarea sistemului de
învățământ liceal. Participanții au abordat subiecte critice, precum flexibilitatea
curriculară, nevoia de corelare a învățământului teoretic cu cel practic și
importanța unor programe educaționale adaptate nevoilor reale ale elevilor.
„Nu putem construi o educație de calitate fără să ascultăm vocea celor
care sunt în prima linie a sistemului – profesorii. Inițiatorii Caravanei s-au
deplasat în Baia Mare pentru a lua informații de la sursă. Acest eveniment
reprezintă un pas important pentru a ne asigura că planurile-cadru reflectă
realitatea din sălile de clasă și răspund cerințelor pieței muncii. Rolul
nostru, al profesorilor, este de a pregăti generațiile viitoare pentru o
societate dinamică, iar acest lucru poate fi realizat doar printr-o viziune
comună și implicare activă”, a declarat prof. Ioana Petreuș, președinte al
SLIMM.
Printre temele principale
discutate la Baia Mare s-au numărat:
- Necesitatea introducerii unor programe de
învățare duală bine structurate;
- Propuneri de flexibilizare a
planurilor-cadru pentru a răspunde diverselor realități educaționale
regionale;
- Creșterea sprijinului pentru
ore remediale și adaptarea acestora la bugetele școlare;
- Evaluarea elevilor și a
cadrelor didactice;
- Testarea standardizată etc;
Au fost prezenți, alături reprezentanții FSLI, George Purcaru – vicepreședinte
și Ioan Zoican – secretar general, Mihai Pop – inspector școlar general, Dan
Filip – inspector general adjunct, membrii Biroului Operativ și formatorii SLI
MM.
SLI MM mulțumește tuturor celor care au participat activ la acest dialog. Numai
prin implicare și colaborare, se poate construi un sistem educațional adaptat cerințelor
secolului XXI.
Departament Comunicare
luni, 6 ianuarie 2025
COMUNICAT
Stimati colegi,
Anul nou începe cu provocări. Cel mai probabil va trebui sa ne pregătim vestele si vuvuzelele pentru continuarea protestelor. Asa cum poate ati sesizat s-au activat ,,fermele de trolli” care îndeamnă oamenii (prin diverse grupuri si dezinformări) să iasă din sindicat (culmea …. Postacii nu sunt supărati pe guvernul care a dat ordonanta ,,trenulet”, sunt supărati pe sindicate, pe parca sindicatele guvernează/ conduc România - asta da artă a comunicării!). Se încearcă, prin manipulări josnice, decredibilizarea singurei opoziții reale.
Trecutul însă ne-a arătat că SINDICATELE SUNT PUTERNICE IN UNITATE. Sa nu uitam de ultima greva, de mitingurile și marsurile de protest, organizate de sindicatele din învățământ din întreaga țară!
NU CEDÃM!
Biroul Operativ SLI MM
marți, 24 decembrie 2024
luni, 22 aprilie 2024
Comunicat SLI MM
La inițiativa Sindicatului Liber din Învățământ Maramureș (SLI MM), Casa Corpului Didactic Maramures a participat în calitate de partener la activitățile din cadrul proiectului educațional „Comunicarea și inteligența emoțională. Cultura comunicării online”. Grupul țintă a fost alcătuit din 48 de profesori, directori și lideri sindicali din Republica Moldova - raionul Hîncești, aflați într-un schimb de experiență, de bune practici în domeniul educațional, sindical și cultural.
































































