Atenționări cod portocaliu și roșu au emis meteorologii pentru mai multe județe, între care și Maramureș. Cod portocaliu e din 4 august, ora 10, până miercuri, ora 10. Fenomene vizate: val de căldură persistent și intens, caniculă, disconfort termic accentuat și noapte tropicală. Valul de căldură se va extinde și se va intensifica în Maramureș, sudul Banatului, cea mai mare parte a Transilvaniei, nord-estul Moldovei și sud-vestul Olteniei, unde va fi caniculă, iar temperaturile maxime se vor situa între 35 și 39 de grade, cu cele mai ridicate valori în județele Caraș-Severin, Mehedinți și Dolj. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Local noaptea va fi tropicală, cu minime de 20-24 de grade, cele mai ridicate valori urmând a se înregistra în dealurile Banatului.
Cod roșu a fost emis pentru perioada 5 august, ora 10 – 6 august, ora 10. În județele Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Bihor, Arad, Timiș și Caraș-Severin valul de căldură intens va persista și se vor înregistra temperaturi extreme comparabile cu recordurile absolute ale lunii august. Temperaturile maxime vor fi de 37-39 de grade în județele Maramureș, Satu Mare și Sălaj și de 39-41 de grade în județele Bihor, Arad, Timiș și Caraș-Severin. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Noaptea va fi tropicală cu minime de până la 25-26 de grade, cu cele mai ridicate valori în dealurile Crișanei.
ANMR
