sâmbătă, 3 august 2013

Numărul 54 al Revistei Zeit

Este unul generos şi incitant. Redactorii acestei publicaţii rămân la fel de responsabili, de sinceri şi de înverşunaţi, atunci când trebuie să ia atitudine în ceea ce privesc situaţiile aberante în care sunt puşi românii. Veacul de acum este unul extrem de agitat, iar oamenii nu mai ştiu în cine să aibă încredere. Cine pe cine induce în eroare? Cine pe cine minte şi manipulează? Veţi găsi răspunsuri citind rubricile revistei noastre.
Prima pagină, semnată de editorul Revistei Zeit, Nicolae Cătălin Moldoveanu, îndeamnă la relaxare, visare şi optimism, printr-o modalitate simplă şi la îndemâna oricui: sportul pe bicicletă, într-o zonă în care cerul se uneşte cu pământul, iar legendele sunt la fel de vii ca în vechime. Articolul Scrisoare de la munte (II) îmbină realul cu fantasticul, peste care sunt presărate elemente definitorii de elocvenţă, din care cititorii pot descifra pasiunea pentru înălţimi şi dorinţa de a reveni oricând pe culmile înzăpezite ale Bucegilor, cu aceleaşi gânduri pure, cu acelaşi entuziasm, dar şi dezamăgirea că nu există, nici măcar acolo, o pistă pentru biciclişti.
Interviul cu domnul Iosif Trif, în care a consemnat Elisaveta Drăghici, este o lecţie a artei fotografice, în viziunea unui om pentru care imaginea imortalizată pe hârtie este o experienţă unică, care se perfecţionează încontinuu. Pentru Iosif Trif, arta fotografierii nu are secrete, numai că, subiecţii vii (oamenii), reprezintă încă un mister pentru dumnealui, deoarece majoritatea nu vor să fie fotografiaţi, din motive diferite, iar în acest caz, pentru autorul artei fotografice o asemenea situaţie reprezintă o provocare. Spre deosebire de oameni, natura este deschisă, mereu pregătită să pozeze în diferite ipostaze, fără niciun fel de reţinere, fiind conştientă de frumuseţea ei. Iosif Trif a studiat şi teatrul, iar cele două arte se completează reciproc, într-un mod special, mai ales că este interesant să vezi aceleaşi fiinţe pe scenă, fiind vesele sau triste, ori să le admiri înfăţişarea într-o fotografie, dintr-un anumit unghi, din care nu poţi înţelege exact sentimentele ce le-au animat sufletul în momentul în care au fost surprinse de ochiul vigilent al aparatului foto.
Cărţile Zeit vă prezintă volumul de proză semnat de scriitoarea Corina-Lucia Costea, intitulat sugestiv În miezul orelor, şi prefaţat de Nicolae Cătălin Moldoveanu. Lucrarea însumează 35 de povestiri, cu iz autobiografic, în care autoarea ne invită în locaţii minunate, în care s-au derulat poveşti remarcabile ale unor oameni deosebiţi, pe care viaţa i-a adus în peisaj pentru a-i fi călăuză către viitor, ori, cu ajutorul cărora, să-şi ridice un monument al amintirilor de neuitat. Aşa cum se subliniază în prefaţă, cartea are o predilecţie către petrecerea timpului în doi…, veşnicul şi mereu noul subiect de discuţie, din care un scriitor ţese mii de pagini captivante, ce rămân pentru totdeauna vii în inima cititorilor. O veritabilă oază de lumină şi de relaxare!
Reverenţele critice abundă în cărţi, ceea de dovedeşte faptul că oamenii încă mai scriu, conduşi de experienţele vieţii sau de muzele care le inspiră ideile deja existente cu mult timp înainte în subconştient. Semnatarii articolelor acestui domeniu sunt cunoscători ai realităţii timpurilor actuale şi ale celor care au plecat în umbră. Adrian Botez este un profund cercetător al operei lui Ion Creangă şi caută noi sensuri şi simboluri în rândurile pline de duh, pe care ni le-a lăsat moştenire inegalabilul arhitect al sufletului. Personajele şi întâmplările din binecunoscutele poveşti sunt analizate cu grijă, realizându-se analogii cu spaţiile mitice, precum şi cu fiinţe supranaturale, care s-au perindat de-a lungul mileniilor pe pământul acesta sfânt şi enigmatic.
Acelaşi scriitor ne înfăţişează o pesonalitate rară a lumii actuale, preotul Radu Botiş, care şi-a dedicat viaţa şi gândurile lui Dumnezeu şi oamenilor, cărora le oferă versuri pline de har şi fapte creştineşti.
Tot aici mai consemnează Octavian D. Curpaş (Arizona – SUA), cu articolul Lupta cu somnul, de Petru Lascău, în care autorul mărturiseşte că a scis această carte de eseuri pentru a-i ajuta pe oamenii care au această problemă, Constantin Sancu (Haţeg – Hunedoara), prezentând cartea domnului Adrian Botez – La prohodul bradului, un volum ce conţine versuri iluminate de gândurile pure ale poetului, Ion Pachia – Tatomirescu (Timişoara), care ne îndeamnă să citim poemele aceluiaşi poet, Adrian Botez, din volumul Obârşii, carte proaspăt apărută, având aceeaşi vigoare şi libertate a cuvântului, o lucrare de hermeneutică a cronicilor celor trei moldoveni de vază, Grigore Ureche, Miron Costin şi Ion Neculce, Larisa Ileana Casangiu (Constanţa), înfăţişează cel de-al patrulea roman al scriitoarei Mihaela Burlacu, Simfonie pentru ciulini, realist prin acţiune, cu trăsături sămănătoriste şi naturaliste.
Rubrica Spiritualitate, unde semnează Gina Moldoveanu, ne prezintă articolul Comunicarea – arta manipulării, un vârtej de informaţii despre posibilităţile multiple de a ţine oamenii în ignoranţă şi de a-i conduce spre întuneric, unde se vor prăbuşi spiritual definitiv.
Domeniul învăţământ este în actualitate, prin articolul domnului Adrian Botez, Adevăraţii repetenţi de la bacalaureatul din 2013, care, prin atitudinea demnă a unui veritabil român, încearcă să ne lămurească în ceea ce priveşte situaţia penibilă de la examenul de bac de anul acesta. Ca un cunoscător al sistemului de educaţie, cu toate problemele lui, cauzate de schimbările nepotrivie din ultimii ani şi de conducerea, la fel de inoportună, de care a avut parte învăţământul românesc, pune punctul pe i cu exactitate, dezvăluind adevăruri dureroase.
Ca Repere cotidiene, vă oferim un articol despre inaugurarea podului Calafat-Vidin, al domnului Dan Lupescu (Craiova), o realizare rarisimă, destul de măreaţă pentru timpurile actuale, veşti despre un american din Arizona, de 91 de ani, campion mondial la haltere, în care a cosemnat Octavian D. Curpaş (Arizona – SUA), un exemplu de perseverenţă şi voinţă, pe care ar trebui să-l urmăm şi noi, generaţia fast-food, un articol al aceluiaşi domn despre epoca de aur, aducând în lumină eseurile creştine ale pastorului Petru Lascău, Divide et impera, articolul doamnei Vavila Popovici (Carolina de Nord – SUA), care se remarcă prin indignare, datorită dorinţei unora de a manipula oamenii cu orice preţ, prin metoda divizării populaţiei. Un principiu machiavelic, diabolic, perfid şi teribil, care se vrea a fi în top, numai pentru ca unii să deţină puterea o veşnicie. Capitolul Repere se încheie lin, extrem de frumos şi suav, cu un articol despre fericire, semnat de domnul Octavian Lupu (Bucureşti), care ne surprinde plăcut prin calitatea afirmaţiilor valoroase despre un subiect atât de actual. În viziunea domniei sale, fericirea este o amăgire care te împinge mereu înainte şi niciodată în trecut.
Atelierul revistei este plin cu oprere de artă, sub forma versurilor moderne, scrise în limba autohtonă, engleză şi italiană, a prozei mereu captivantă, avidă de nou şi răspândind o dorinţă imensă de a trăi orice clipă, de a o eterniza şi de a ne aminti de ea cândva, când soarele ni se va părea prea puternic, iar lumina lunii va deveni protectoarea sufletului încă tânăr. Au semnat: Adrian Botez, Corina Diamanta Lupu (Bucureşti), Valeriu Marius Ciungan (Mediaş – Sibiu), Eugen Evu (Haţeg – Hunedoara), Cristian Bodnărescu (Iaşi), Luca Cipolla (Milano – Italia), George Petrovai, Ştefan Bruno (Bucureşti), Maria Tirenescu (Cugir – Alba).
Incursiunea se încheie odată cu rubrica Atitudini, avându-i ca semnatari pe domnii Adrian Botez şi George Petrovai, care ne oferă două articole despre lupta politică şi economică, ce pare a nu se mai termina, şi din care numai unii au de câştigat, iar poporul va rămâne aşa cum şi-au dorit: sărac şi dezinformat.
Le dorim cititorilor revistei noastre delectare plăcută! invitându-i la un ospăţ literar copios, fiind convinşi că fiecare va găsi în aceste pagini ceea ce şi-a dorit. Recomandăm în mod special articolul de la rubrica Învăţământ, ca fiind unul răspicat, ce oferă câteva lămuriri clare şi obiective, referitoare la dezastrul din educaţie.

                                                                       Cătălin Moldoveanu


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu