E septembrie. E toamnă. Înseamnă că încep emoţiile! Începe şcoala în 15 septembrie...

Școlărița

           Fiecare început de an școlar aduce cu sine emoții, lacrimi in colțul genelor, speranțe, bucurii. Curtea școlii devine iar neîncăpătoare pentru mulțimea fremătândă de bunici, părinți, copii, profesori. Fiecare  cu gândurile, visele  și sperantele sale.

            Închid puțin ochii și undeva, departe, văd o mică școlăriță. E îmbrăcată în clasica uniformă pepit, cu șorțulețul bleumarin  și guleraș alb brodat. Pe cap poartă o cordeluță albă, iar în spate duce un ghiozdan puțin cam mare pentru  trupușorul plapand. Are doar șase ani și două săptămâni  și merge pentru prima dată la școală. Pășește voinicește alături de mama sa.

          Gândul ei zboară la Rubina– păpușa sa preferată, rămasă singură acasă pe canapea, la cățelușul de pluș negru, care-și pierduse un ochi de mărgică și de mila căruia  plânsese o după-masă întreagă, la jucăriile de la grădiniță și la doamna educatoare, la copiii mai mari din vecini, care mai în glumă, mai în serios o avertizaseră:

-                     Lasă, ai să vezi tu când o să mergi la școală!

  Tresare puțin și se oprește  întrebând speriată:

-                 Mamă, ce e școala? E un  lucru rău?!

Mama îi zâmbește:

-                  Cum să fie, draga mea? Școala e cel mai frumos lucru din lume. O să ai acolo prieteni, o să primești cărți, vei învăța să scrii, să citești, vei afla o mulțime de lucruri! O să-ți placă cu siguranță!

Vocea caldă a mamei a liniștit-o, nu-i mai este frică. Pășește cu încredere spre școală.

Avea să întâlnească acolo oameni deosebiți: domnul învățător Ioan Buda – cel care cu infinită răbdare  i-a purtat mânuța tremurândă atunci când ovalul semăna mai mult cu un pătrat, l-a cunoscut  pe inimosul instructor de dansuri– învățătorul Nicolae Nistor, apoi pe tânăra dăscăliță Mărioara Coza– sufletul  activităților extrașcolare, pe domnul învățător Valer Coteț   și   pe  mulți alții– adevărate modele de dascăli. Făclii care s-au stins dând altora lumină.

  Și a trecut ireversibil timpul. Școlărița cea mica a rămas undeva în amintire. În locul ei, în curtea școlii, o dăscăliță cu părul puțin grizonat pe la tâmple, își întâmpină școlăreii. Le zâmbește cu drag și îi conduce spre sala de clasă.  Apoi își retrăiește copilăria cu fiecare generație de elevi.

                                              

                       prof. înv. primar  Codruţa TĂMAŞ